Monday, October 12, 2026
15.2 C
Bucharest

Mouratoglou, dezvaluiri despre Simona Halep

Patrick Mouratoglou, omul care a antrenat-o timp de 10 ani pe Serena Williams, a fost angajat de Simona Halep în luna aprilie a acestui an, iar francezul i-a câștigat încrederea româncei într-un timp record.

După ce a pus bazele colaborării cu antrenorul francez de origine greacă, Simona Halep s-a îndepărtat de toți oamenii care i-au fost alături până la 30 de ani. Halep a renunțat la managerul Virginia Ruzici și la preparatorul fizic Theo Cercel, două persoane care i-au fost alături aproape toată cariera.

Patrick Mouratoglou a dezvăluit că românca era foarte stresată, iar primul pas a fost să identifice elementele care cauzau această stare și să le elimine: „A trebuit să fac schimbări mari, dar să continue să câștige. Simona a pierdut în turul doi la Roma și în turul doi la Roland Garros! Erau semne foarte rele. Mi-am spus că nu fac lucrurile bine. Dar nu toate lucrurile erau rele, așa că le-am păstrat pe cele bune.

A urmat atacul de panică, iar stresul o ‘omora!’. Chiar dacă progresa pe o parte, stresul îi afecta rezultatele. A trebuit să micșorez stresul și să îmi adaptez strategia. Despre asta e vorba. Rezultate îți dau un feedback. Trebuie să iei acel feedback și să îți adaptezi strategia, în fiecare zi ai oportunitatea să îți adaptezi strategia! Încrederea dintre jucătoare și antrenor este elementul cheie al acestui sport”, a spus Mouratoglou la Brainz Podcast, conform ProSport, preluat de adevarul.ro

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img