Monday, June 22, 2026
20.9 C
Bucharest

Nașterea la SANADOR: „Doamna doctor Nuraltay mi-a fost alături pe parcursul unei sarcini foarte complicate”

Am născut prin cezariană, înainte de termen, la 36 de săptămâni, la Maternitatea SANADOR. Le sunt profund recunoscătoare, în primul rând, doamnei doctor Emel Nuraltay, care mi-a fost alături pe parcursul unei sarcini complicate, riscante, cu sfaturi și încurajări, dar, mai ales, cu investigații și recomandări medicale profesioniste. Apoi, mulțumesc întregii echipe medicale de pe secția de Neonatologie SANADOR. Am cunoscut aici oameni extrem de profesioniști, care își fac meseria cu pasiune, dar care nu uită să fie oameni. M-au ajutat să trec peste momentele dificile ale intervenției și să plec acasă pe picioare împreună cu fetița mea frumoasă”, povestește Crina.

Dr. Emel Nuraltay conduce Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic SANADOR încă de la înființarea acestuia, în 2011, și îngrijește, cu profesionalism, pasiune și dedicare specială, fiecare pacientă care pășește în cabinetul acestuia.

După 25 de ani ca medic specialist obstetrician, nu regret deloc decizia alegerii. De fiecare dată când aud țipătul unui copil nou-născut, care vine să înfrunte lumea, am certitudinea că am ales cea mai frumoasă meserie din lume. Am adus pe lume câteva mii de copii, însă la fiecare naștere există mereu aceeași emoție, aceeași pasiune. Este ceea ce mă face să merg mai departe, să pot”, mărturisește Dr. Emel Nuraltay.

Spitalul Clinic SANADOR pune la dispoziția pacientelor sale o echipă de medici obstetricieni cu înaltă pregătire profesională și experiență vastă, conectați în permanență la cele mai recente ghiduri și protocoale terapeutice internaționale, pentru a supraveghea și sprijini miracolul sarcinii și al nașterii. (P)

Echipa este completată de una dintre cele mai performante maternități din sistemul medical privat. Maternitatea SANADOR pune la dispoziția viitoarelor mămici și a bebelușilor:

  • O secție de neonatologie modernă și complexă, cu terapie intensivă neonatală;
  • Rezerve single sau duble cu sistem de rooming-in pentru nou-născuți;
  • Medici neonatologi cu experiență în terapia intensivă neonatală, cu linii de gardă permanentă;
  • Asistente medicale specializate în neonatologie și în terapie intensivă neonatală;
  • Consiliere în alăptare, imediat după naștere;
  • Compartiment de primiri urgențe adulți și copii, cu 21 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.

Află mai mult despre Maternitatea SANADOR.

 

Hot this week

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

Topics

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img