NATO dispune de ‘numeroase modalităţi potenţiale’ de a răspunde în cazul în care Rusia continuă să încalce tratatul forţelor nucleare încheiat cu SUA, a declarat secretarul general al Alianţei nord-atlantice, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat dpa, difuzat vineri si preluat de Agerpres.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, interzice rachetele nucleare cu raza de până la 5500 km şi se consideră că a stat la baza arhitecturii de securitate a Europei, limitând riscul unui atac nuclear. SUA şi NATO au acuzat Rusia de încălcarea acestui tratat prin dezvoltarea rachetei Novator 9M729, sau SSC-8, acuzaţie respinsă de Moscova. SUA au acordat Rusiei un termen de 60 de zile, care expiră la începutul lui februarie, pentru a pune capăt încălcării INF, afirmând că în caz contrar nici ele nu se vor mai considera obligate să-l respecte, ceea ce riscă o escaladare nucleară în Europa, notează dpa.

‘Rusia are o ultimă şansă’, a spus Stoltenberg în interviul difuzat joi. ‘Dacă nu revine la respectarea tratatului, atunci vom avea o mare problemă’, a continuat secretarul general al Alianţei militare, adăugând că ‘există numeroase modalităţi potenţiale în care NATO poate răspunde’, dar nu a dat alte detalii.

‘Dacă aş începe să speculez despre diferite potenţiale elemente ale răspunsului NATO, cred că nu aş face decât să îngreunez şi mai mult situaţia’, a declarat politicianul norvegian.

Întrebat dacă SUA pot staţiona noi rachete nucleare în Europa în cadrul unor acorduri bilaterale cu ţări cum ar fi Polonia, Stoltenberg a subliniat că este important să se convină asupra unor acţiuni comune, dar nu a exclus în mod explicit desfăşurarea de noi rachete nucleare în Europa.

Secretarul general al NATO a insistat pe de altă parte că este important ca întâlnirile în cadrul Consiliului NATO-Rusia să continue, precum şi dialogul pe teme militare. ‘Rusia este vecinul nostru. (…) Cred în dialog pentru că trebuie să ne străduim să ne îmbunătăţim relaţia cu Rusia. Şi chiar dacă nu reuşim să o îmbunătăţim, trebuie să putem gestiona o relaţie dificilă cu Rusia – care înseamnă că avem o prezenţă militară sporită la graniţe, mai multe exerciţii, mai multă tensiune, potenţial sporit pentru incidente şi neînţelegeri -, iar pentru a evita toate acestea trebuie să continuăm Consiliul NATO-Rusia şi dialogul militar’, a conchis Stoltenberg.

2 COMMENTS

  1. faza cea mai tare este ca cei ce acuza rusia ca incalca inf-ul habar nu au cum arata aceasta racheta.unii spun ca ar fi o varianta a lacm-urilor 3m14 t(kalibr).altii ca este o varianta a rk-55(o racheta veche de 30 de ani).altii ca este o kh-101 lansabila de la sol.adica,banuim ca voi a-ti incalcat tratatul si asta este suficient.faza si mai tare este ca rusii au dezvoltat inca din 2011 varianta klub-k.mai exact lansatorul cu 4 rachete 3m14 si modulul de lansare disimulate intr-un container maritim standard de 12 m.adica in orice port rusesc poate exista in mormanul de containere unul sau mai multe lansatoare de lacm-uri gata de actiune.sau pe orice nava trans container ruseasca de oriunde din lume pot exista cateva asemenea containere .ptr ce sa mai te legi la cap cu o racheta inutila pe un lansator militar nu stiu.doar daca nato este atat de ingrozit de performantele sist. iskander incat cere eliminarea tuturor lansatoarelor respective pe motiv ca pot lansa si ipoteticele ssc-8.ca din ce am vazut ei asta cer:eliminarea tuturor sist. iskander existente .

  2. Rusia are întotdeauna “ultima șansa” si întotdeauna o prinde din “zbor”—why, in războiul al Doilea a intrat cu armata decimată in urma proceselor-spectacol ale ofițerilor “roșii”, cu împărțirea, pe șest, a Poloniei cu inamicul mondial si economia tării la pământ si, Evrika ! a terminat conflagrația mondială de partea lupului, adică in căruță cu americanii! Singurul element schimbat din vechea formulă de succes il reprezintă Israelul dar, cat o fi de diferită poziția “poporului ales” (simplă citare) fatza de conflictul stagnant dintre SUA si Rusia, Ucraina e deja împărțită, UE se destramă văzând cu ochii si Anglia va trebui, din nou, sa pună umărul la stabilizarea balanței/sa iasă de la Dunkerque doar cu cămașă de pe ei, sa se împrumute la americani până la a treia generație si sa-si lase oasele prin deserturile “tatare” pentru a da o “ultimă șansa” Rusiei sa câștige următorul război. Asa ca atenție la Brexit, domnilor de la UE, si la antisemitismul de rit nou, asta daca vreți sa mai strigați după ajutor cand rușii vor fi la ușă!

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply