Thursday, July 23, 2026
23.1 C
Bucharest

NATO isi intareste apararea la Marea Neagra

Agresiunea Rusiei si incalcarea normelor elementare ale dreptului international din partea acesteia obliga natiunile aliate din NATO – printre care si Romania – sa consolideze o prezenta militara la frontiera de est. Marea Neagra este un obiectiv important in acest plan aliat.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apararii Nationale, Forţele Navale Române vor participa, în luna martie, la exerciţii navale în Marea Neagră, alături de gruparea navală Standing NATO Maritime Group-2 (SNMG-2), cu fregata Regina Maria, având un elicopter Puma Naval ambarcat la bord.

Participarea fregatei Regina Maria la acţiunile grupării navale SNMG-2 din Marea Neagră reprezintă contribuţia României la pachetul NATO de măsuri de reacţie imediată şi are ca scop întărirea încrederii şi dezvoltarea interoperabilităţii între aliaţi.

Gruparea navală SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei, fiind o forţă maritimă integrată, permanentă, gata de acţiune în timp de pace sau în situaţii de criză.

SNMG-2 este comandată de către Contraamiralul Brad Williamson (SUA) şi este formată din crucişătorul american USS Vicksburg (CG 69), nava comandant a grupării, fregata canadiană HMCS Fredericton (FFH 337), fregata turcească TCG Turgutreis (F 241), fregata italiană ITS Aliseo (F 574), fregata românească Regina Maria (F 222) şi nava auxiliară germană FGS Spessart (A 1442).

Misiunea SNMG-2 în Marea Neagră a fost planificată din anul 2014 şi face parte din Planul cu principalele activităţi ale Forţelor Navale Române, având ca obiective menţinerea ridicată a nivelului de instrucţie al marinarilor militari români şi asigurarea încrederii între naţiunile aliate în regiune.

RUSIA, TOT CU GANDUL LA ATACURI

Noile avioane ruse de luptă multirol de tip Su-30, alături de bombardiere Su-24, folosesc două nave NATO din Marea Neagră pentru a practica scenarii de atac, precum străpungerea sistemelor antiaeriene, a declarat o sursă de la baza navală Sevastopol, citată de Sputnik în pagina electronică.

“Echipajele acestor nave efectuează fără îndoială exerciţii pentru respingerea unor atacuri din partea avioanelor noastre, ceea ce le oferă piloţilor noştri oportunitatea de a obţine experienţă în manevrare şi în desfăşurarea (unor misiuni de) recunoaştere aeriană, atât în raza sistemelor antiaeriene, cât şi în afara razei lor”, a declarat pentru RIA Novosti sursa citată.

În plus, avioanele de luptă monitorizează mişcările celor două nave, crucişătorul american lansator de rachete USS Vicksburg şi fregata turcă TCG Turgutreis, care se află în partea de sud-vest a Mării Negre.

Trei avioane de luptă Su-30 şi patru bombardiere Su-24 au efectuat marţi misiuni de monitorizare deasupra acestor nave, de la baza aeriană Novofedorovka.

“În primul rând, piloţii noştri urmăresc deplasările navelor NATO şi monitorizează misiunile pe care le efectuează în timpul călătoriei lor pe mare”, a precizat sursa citată.

Flota rusă de la Marea Neagră a început să primească avioane de luptă Su-30 în 2014, în urma alipirii peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia.

Hot this week

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Topics

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img