Tuesday, March 18, 2025
0.4 C
Bucharest

NATO va întări frontiera de sud : Turcia și Ungaria

NATO este pregătită să desfășoare forțe în Turcia dacă va fi necesar, a indicat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, în contextul noilor tensiuni provocate de intervenția militară a Rusiei în Siria, relatează DPA.

‘Turcia este un aliat foarte puternic și capabil, dar NATO, firește, este întotdeauna pregătită să-și crească prezența și să sprijine. Ne aflăm în dialog permanent cu Turcia, verificând (…) dacă este nevoie să facem mai mult’, a declarat Stoltenberg, la finalul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO, desfășurată joi la Bruxelles și dedicată în principal situației din Siria.

‘(Ne-am sporit) capacitatea de a susține și ajuta toți aliații’, a mai spus Stoltenberg, precizând că aceasta ‘îi include, desigur, pe aceia care se află foarte aproape de violența și de tulburările pe care le vedem în sud — în acest caz, Turcia’. ‘Așadar, la nevoie, vom desfășura’ trupe, a punctat oficialul NATO.

În timpul reuniunii, ministrul turc al apărării, Vecdi Gonul, a solicitat o prezență mai puternică și capacități de apărare antiaeriană ale NATO în țara sa, însă nu a cerut o intervenție a forței de reacție rapidă a Alianței, au indicat surse sub protecția anonimatului.

NATO a suplimentat efectivele acestei forțe la 40.000 în urma acțiunilor Rusiei în Ucraina, dar a declarat că, teoretic, aceasta ar putea fi desfășurată în punctele fierbinți din sud.

Stoltenberg a mai spus că NATO va examina ‘necesități suplimentare de-a lungul frontierelor noastre sudice’ în lunile următoare. ‘Nu este necesar să desfășurăm forța de reacție a NATO (…) pentru a furniza descurajare. Important este că orice adversar al NATO va ști că suntem capabili să o desfășurăm’, a explicat secretarul general.

‘NATO este pregătită să apere și să protejeze toți aliații împotriva oricărei amenințări, iar acest lucru este valabil, desigur, și pentru Turcia’, a subliniat el.

Alianța a desfășurat deja cinci baterii de rachete Patriot în Turcia în 2013, pentru a preveni atacuri dinspre Siria. SUA și Germania au anunțat însă retragerea celor două baterii pe care le-au furnizat fiecare.

‘Ceea ce vedem acum constituie alt gen de provocări. Discutăm cu diferiți aliați, cu Turcia, despre cum și în ce forme putem continua să-i sprijinim’, a afirmat Stoltenberg.

Pe de altă parte, miniștrii apărării și-au intensificat criticile față de intervenția Rusiei în Siria, într-un context deja grav tensionat între NATO și Moscova de criza din Ucraina. ‘Rusia face mult mai periculoasă o situație foarte serioasă în Siria’, a estimat ministrul britanic Michael Fallon, în timp ce omologul său olandez, Jeanine Hennis-Plasschaert, a acuzat Moscova că este ‘neconstructivă, nedemnă de încredere și necooperantă’.

La reuniunea de joi s-a discutat și despre implicarea viitoare a Alianței în Afganistan, după ce talibanii au cucerit luna trecută orașul Kunduz. Forțele afgane au reușit ulterior să preia controlul asupra orașului, dar incidentul a ridicat semne de întrebare dacă NATO își poate înceta prezența în această țară, așa cum este planificat.

‘Nu am luat nicio decizie finală cu privire la durata misiunii Resolute Support (care ar trebui să se încheie la finele lui 2016 — n.r.). Toți aliații au convenit că vom continua să-i sprijinim pe afgani. (…) Ceea ce discutăm este în ce format, cu câte trupe și unde în Afganistan’, a explicat Stoltenberg.

El a avertizat însă că menținerea unor efective militare numeroase în Afganistan nu constituie o soluție ‘sustenabilă’ pe termen lung. NATO păstrează încă în jur de 13.000 de militari în această țară, deși operațiunile de luptă au luat sfârșit.

==================

SI UE AR VREA INTARIREA FRONTIERELOR

Franța sprijină crearea unui corp european de protecție pentru a îmbunătăți controlul la frontierele externe ale UE, a declarat joi o sursă europeană, relatează AFP.

Ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve a făcut această propunere în timpul unei reuniuni cu omologii săi din UE la Luxemburg, consacrată găsirii de răspunsuri la criza migranților.

Această poziție a Franței oferă susținere unui proiect pe care Comisia Europeană a promis să-l prezinte până la sfârșitul anului. Ideea provoacă însă rezerve serioase din partea anumitor state membre care doresc să-și păstreze controlul asupra frontierelor lor.

Capacitățile de intervenție ale Frontex, agenția europeană însărcinată cu supravegherea frontierelor externe, sunt în prezent ‘limitate’, a afirmat ministrul francez în prezența omologilor săi, precizează sursa citată.

Pe termen scurt, Bernard Cazeneuve și-a exprimat sprijinul pentru ‘o evoluție către un sistem european de protecție a frontierelor’, care ar consolida Frontex.

Statele membre ar avea obligația să pună la dispoziția Frontex ‘o cotă anuală de gărzi de frontieră’. Însă, fiecare stat ‘va păstra controlul asupra gestionării frontierelor externe ale teritoriului său’, a mai spus Cazeneuve.

‘Pe termen lung, ar putea fi propus un sistem mai ambițios, vizând crearea unui corp european de gărzi de frontieră’, sub autoritatea Frontex, la care va fi detașat personal al statelor membre, a pledat ministrul francez.

Acest corp european va fi desfășurat în zonele frontierelor externe supuse unei puternici presiuni migratorii. Decizia desfășurării sale ‘va reveni autorităților europene, în colaborare cu statul membru în cauză’, a mai propus ministrul francez.

===========

Guvernul Ungariei a adoptat, joi, o ordonanţă care permite mobilizarea de militari ai Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice pentru protejarea frontierei sudice, cu Serbia, vulnerabilă din cauza afluxului de imigranţi, în pofida gardului metalic, informează MTI, conform Mediafax.

Potrivit ordonanţei publicate în monitorul oficial ungar (Magyar Kozlony), aproximativ 1.000 de militari UE şi NATO vor putea participa la operaţiunea “Voinţă Comună” (“Common Will”), care are rolul protejării frontierei Ungariei cu Serbia.
Militarii străini vor putea oferi susţinere serviciilor de securitate ungare în misiunile de securizare a frontierelor.
Efectivele UE şi NATO vor putea rămâne în Ungaria până pe 15 martie 2016, conform ordonanţei.
În contextul afluxului de imigranţi extracomunitari, Ungaria a construit un gard metalic la frontiera cu Serbia şi a înăsprit legislaţia.

Hot this week

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

ROMAERO, un caz de sabotaj și trădare

Cea mai complicată situație de securitate din Europa după...

Becali : Plec din AUR ! Cum să fie una ca Gavrilă candidat?

Gigi Becali a anunțat vineri, la Antena 3 CNN,...

Topics

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale prin reţelele sociale

Raport UE : Rusia şi China atacă democraţiile occidentale Serviciul...

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după...

ROMAERO, un caz de sabotaj și trădare

Cea mai complicată situație de securitate din Europa după...

Becali : Plec din AUR ! Cum să fie una ca Gavrilă candidat?

Gigi Becali a anunțat vineri, la Antena 3 CNN,...

Nimeni nu vrea să interzică TikTok. Membrii BEC, ameninţaţi cu moartea

În urma invalidării candidaturii lui Călin Georgescu de către...

Simion : Târziu greşeşte, e gelos

George Simion l-a criticat vineri pe colegul său de...

Ţara lucrului prost făcut

Mai sunt 50 de zile până la turul 1...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img