Monday, December 9, 2024
5.2 C
Bucharest

Nicolae Ciucă le-a spus-o in fata liderilor PPE : aderarea României la spaţiul Schengen nu mai poate fi amânată

Liderul liberal Nicolae Ciucă a accentuat miercuri, în cadrul congresului Partidului Popular European, că aderarea României la spaţiul Schengen nu mai poate fi amânată, ţara noastră îndeplinind toate criteriile tehnice necesare în această privinţă.

”Şi în timpul acestei crize, aşa cum am făcut de atât de multe ori înainte, România a dovedit că poate securiza graniţele externe ale Uniunii Europene şi frontierele externe ale spaţiului Schengen. Acest lucru este spus şi de Comisia Europeană de peste zece ani şi este ceea ce spune Parlamentul European de foarte mult timp. România aşteaptă de zece ani să adere la spaţiul Schengen şi credem că această decizie nu va mai fi amânată”, a argumentat Nicolae Ciucă în discursul său în faţa delegaţilor la congresul PPE.

El a adăugat că decizia respectivă trebuie să fie una bazată exclusiv pe merite.

Pe de altă parte, premierul român a apreciat că sunt necesare măsuri concrete pentru consolidarea Uniunii Europene în viitorul apropiat. Un prim domeniu vizat este, în opinia sa, sporirea securităţii energetice a blocului comunitar. În această privinţă, Ciucă a menţionat că România ”susţine deplin obiectivului politic al Uniunii Europene de a elimina cât mai curând posibil dependenţa energetică de Rusia”.

”România este pregătită şi angajată să contribuie la eforturile europene prin utilizarea gazelor naturale interne din Marea Neagră, prin investiţii în noi tehnologii în domeniul energiei nucleare şi al producerii de energie regenerabilă, dar şi prin eforturi de a consolida conectivitatea energetică în regiunea noastră. Dată fiind presiunea la care sunt supuse, este de datoria noastră să ne coordonăm eficient pentru a acorda asistenţă Ucrainei şi Republicii Moldova în ceea ce priveşte nevoile energetice şi reducerea dependenţei prin conectivitate sporită”, a spus el.

Al doilea domeniu vizat este apărarea. Potrivit liderului PNL, actuala criză evidenţiază cât de importantă este existenţa unei cooperări solide între UE şi NATO. ”Trebuie să asigurăm resurse financiare adecvate pentru apărare prin instrumente specifice Uniunii Europene şi prin creşterea bugetelor naţionale. România a decis să-şi majoreze bugetul pentru apărare la 2,5% din PIB de anul viitor. Trebuie să consolidăm şi capacitatea Uniunii Europene de a gestiona provocările vremurilor noastre, în special în domeniile cibernetice şi hibride”, a afirmat Ciucă.

Un al treilea domeniu prioritar trebuie să fie securitatea alimentară, în contextul în care războiul din Ucraina a avut un impact direct asupra securităţii alimentare mondiale. Liderul PNL a amintit că România participă la eforturile comune de a facilita exporturile agricole ale Ucrainei prin Marea Neagră, inclusiv prin dezvoltarea unor noi capacităţi de infrastructură.

”Dragi colegi, PNL vrea să vadă că PPE rămâne cea mai mare forţă politică din Europa şi vă pot asigura că eu şi Partidul Naţional Liberal vom sprijini pe deplin acest obiectiv şi vom participa cu toată experienţa şi energia noastră”, a încheiat Ciucă, citat de Agerpres.

Hot this week

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Topics

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img