Saturday, November 14, 2026
4.6 C
Bucharest

Noi avem traditii : căcăreze de oaie in lapte pentru a-l falsifica

În această perioadă nu ar trebui să existe pe piaţă lactate proaspete de oaie şi capră, însă unii mici producători şi unele centre de colectare pun căcăreze de oaie în lapte pentru a-i da mirosul specific şi a înşela consumatorii, susţine, vineri, Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui din România, într-o conferinţă de profil.

“Trebuie să precizez, pentru consumatori, ca să nu fie înşelaţi, că oile şi caprele au lactaţie abia în primăvară. Astfel că nu ar trebui să existe pe piaţă lapte şi brânză proaspătă de oaie şi capră”, a spus Cojocaru.

Cu toate acestea, pieţele sunt pline de telemea proaspătă de oaie şi capră, care, deşi poate avea mirosul specific, nu are cum să fie produsă din lapte de la aceste animale, a avertizat el.

“Consumatorii să aibă grijă la miros, pentru că mirosul de lapte de oaie şi capră este unul fin, aparte, nu de bălegar sau de grajd. Am văzut în practica mea că sunt unii mici producători sau centre de colectare a laptelui care aruncă căcăreze de oaie în lapte ca să-i dea miros de oaie”, a susţinut reprezentantul patronatului.

El a adăugat că, în hipermarketuri şi în comerţul civilizat, această practică nu este posibilă, pentru că toată marfa este controlată de producători, comercianţi, ANPC şi direcţiile sanitar-veterinare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor, scrie Agerpres.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img