Saturday, August 8, 2026
28.8 C
Bucharest

Noua conducere PSD. Firea : a fost vot unanim in CEX

Liderul social-democrat Gabriela Firea a declarat că nu se poate vorbi despre o “lovitură de partid” în cazul CExN al PSD soldat cu demisia Vioricăi Dăncilă şi dizolvarea Biroului Permanent, arătând că a fost vot în unanimitate cu o singură abţinere.

“Având în vedere că a fost un vot în unanimitate, nu poate fi comentat, a fost o singură abţinere. Cum să fie lovitură de partid cu vot în unanimitate, o singură excepţie, abţinerea domnului Buzatu. Dacă era, aşa, un scor strâns, da, probabil că se putea considera”, a afirmat Gabriela Firea, marţi noaptea, la plecarea de la CExN al PSD.

Întrebată dacă Viorica Dăncilă a fost forţată să plece de la şefia partidului, ea a menţionat: “Nu putem să spunem că a fost forţată, câtă vreme… nu putea să scrie cineva demisia domniei sale. Domnia sa a solicitat să spunem toţi punctul de vedere şi la final a spus că înţelege să-şi dea demisia”.

Firea a confirmat că în cadrul CExN a avut loc o discuţie mai aprinsă între ea şi Marian Oprişan, dar nu a dorit să o detalieze.

A negat că Oprişan ar fi numit-o “securistă”, întrebată în acest sens.

“Nu, nu, nu, sub nicio formă, a fost o discuţie legată de faptul că eu am reiterat şi adus aminte colegilor mei că am stabilit nişte principii, că nu ne mai întâlnim în afara CEx-ului şi am explicat că eu de aceea nu am fost la acea întâlnire, cum s-a spus de către dumneavoastră ‘CEx paralel’, şi dumnealui a spus că se simte jignit că eu explic de ce nu am fost şi că trebuia să fiu”, a completat Firea.

Primarul Capitalei nu a dorit să răspundă direct, întrebată dacă a plâns, şi a spus doar: “Aşa sunt eu, mai sensibilă. Ce contează acum? A fost, repet, o discuţie, nici nu mai are rost să intru în detalii”.

Ea a mai spus că este prematur să precizeze acum cineva dacă va candida sau nu la şefia partidului.

Într-un comunicat transmis marţi noapte de PSD se arată că în urma demisiei Vioricăi Dăncilă şi a dizolvării Biroului Permanent Naţional, CExN al Partidului Social Democrat a decis alegerea unei conduceri interimare cu sarcina de a realiza o tranziţie echilibrată până la organizarea unui viitor congres al partidului, în care să fie aleasă o nouă conducere statutară.

Potrivit comunicatului, structura de conducere colectivă interimară va avea următoarea formulă: preşedinte interimar – Marcel Ciolacu; secretar general interimar – Paul Stănescu; membru Regiunea Sud – Adrian Gâdea; membru Regiunea Sud – Niculae Bădălău; membru Regiunea Sud-Vest – Aladin Georgescu; membru Regiunea Sud-Vest – Mihai Weber; membru Regiunea Sud-Vest – Claudiu Manda; membru Regiunea Sud-Est – Dan Nica; membru Regiunea Sud – Marian Pavel; membru Regiunea Nord-Est – Dragoş Benea; membru Regiunea Nord-Est – Doina Federovici; membru Regiunea Nord-Vest – Radu Moldovan; membru Regiunea Nord-Vest – Gabriel Zetea; membru Regiunea Vest – Laurenţiu Nistor ; membru Regiunea Centru – Vasile Gliga; membru Regiunea Bucureşti-Ilfov – Gabriela Firea; membru Regiunea Bucureşti-Ilfov – Gabriel Mutu, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img