Saturday, February 14, 2026
8.5 C
Bucharest

Noul presedinte al Parlamentului European e un fost jurnalist

Social-democratul italian David-Maria Sassoli a fost ales noul preşedinte al Parlamentului European. Patru europarlamentari s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European, printre ei nefiind şi socialistul bulgar Serghei Stanişev, al cărui nume era vehiculat pentru acest post. Primul vot s-a încheiat fără un câştigător clar, niciunul dintre cei patru candidaţi nereuşind să obţină susţinerea unei majorităţi absolute.

Sassoli, membru al Alianţei Progresiste a Democraţilor şi Socialiştlor, a obţinut 345 de voturi în a doua rundă de vot din Parlamentul European, .

Patru europarlamentari s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European, printre ei nefiind şi socialistul bulgar Serghei Stanişev, al cărui nume era vehiculat pentru acest post. Primul vot s-a încheiat fără un câştigător clar, niciunul dintre cei patru candidaţi nereuşind să obţină susţinerea unei majorităţi absolute.

Jan Zahradil a obţinut 160 de voturi iar Ska Keller 119.

Sassoli va ocupa funcţia de preşedinte timp de doi ani şi jumătate – jumătate din mandatul parlamentar – urmând ca un membru de centru-dreapta al Parlamentului European, de la Partidul Popular European, să preia funcţia.

Sassoli, un fost jurnalist de televiziune care este cunoscut în Italia dar nu la fel de mult în afara ţării, a declarat înainte de începerea votului că a decis să candideze pentru că „Europa va fi mai puternică doar cu un Parlament care joacă un rol mai important”.

El este un fost vicepreşedinte al Parlamentului European şi este cunoscut europarlamentarilor pentru faptul că a coordonat sesiunile din Strasbourg. Ca membru al Partidului Democrat (centru stânga) din Italia, delegaţia sa este a doua cea mai mare din gruparea Socialiştlor şi Democraţilor în Parlamentul European, scrie news.ro

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img