Tuesday, July 21, 2026
30.4 C
Bucharest

Noul SARS din China : virusul a ucis deja 2 persoane

Misterioasa penumonie virală apărută în centrul Chinei, al cărei virus face parte din familia SARS, a făcut a doua victimă, au anunţat autorităţile sanitare, relatează AFP.

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a murit miercuri la Wuhan, unde boala a fost descoperită luna trecută pentru prima oară, a anunţat joi Comisia Sanitară a oraşului pe site.

Starea pacientului, care s-a îmbolnăvit la 31 decembrie, s-a agravat cinci zile mai târziu, printr-o miocardită gravă (inflamarea muşchiului cardiac), o funcţie renală anormală şi multiple organe grav afectate, au precizat autorităţile sanitare.

Potrivit ultimului bilanţ disponibil, cel puţin 41 de bolnavi au fost înregistraţi în China, dintre care cinci se află în stare gravă.

Această pneumonie alimentează temeri cu privire la o reapariţie a unui virus de tip SARS (Sindromul Respirator Sever Acut), extrem de contagios, care a ucis 650 de persoane în China continentală şi la Hong Kong în perioada 2002-2003.

Ancheta autorităţilor sanitare chineze a permis să se stabilească faptul că mai mulţi pacienţi sunt vânzători într-o piaţă din Wuhan, specializată în vânzarea angro de fructe de mare şi peşte.

Municipalitatea a luat mai multe măsuri, dispunând închiderea pieţei respective, unde au fost efectuate analize şi o dezinfecţie.

Alte două cazuri ale acestei pneumonii misterioase au fost descoperite în Thailanda şi Japonia. Autorităţile celor două ţări au anunţat că pacienţii au fost la Wuhan înainte de spitalizare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că este de luat în calcul o epidemie mai vastă.

Virusurile coronariene pot provoca o serie de infecţii, de la o răceală la simptome asemănătoare SARS, scrie news.ro

https://edition.cnn.com/2020/01/16/health/coronavirus-wuhan-second-death-intl-hnk/index.html

 

Hot this week

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Topics

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img