Tuesday, May 13, 2025
13.6 C
Bucharest

Nu-i păcat să-mbătrânim pe drum?

Cunoscutul compozitor si interpret Nicu Alifantis este revoltat de starea infrastructurii rutiere din România. Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la timpul petrecut pe şosele din ţară.

Artistul va susţine sâmbătă, 6 iulie, un concert la „Medieval Festival“ de la Oradea.

Înainte de a pleca la drum, Nicu Alifantis a postat un mesaj cu privire la traseul şi timpul petrecut în trafic până va ajunge la destinaţie:  

„Ce-avem noi aici?  Un drum. Bucuresti – Oradea: 591 Km, 7h 35 min. Mai pune câteva opriri, că oameni suntem, se fac 8h 30 min. Plecăm la 11:30, ajungem, cu ajutorul lui Dumnezeu, în jurul orei 20:00, cu neprevazute, hai să spunem 20:30. Sigur că, dacă ar fi să te gândeşti la cei ce te-aşteaptă şi vin la spectacol, merită orice efort.  Da-ntreb şi eu ca prostu’. Nu-i păcat să-mbătrânim pe drum?

Aşa că, nu vreţi să ştiţi ce de „amabilităţi” îmi trec prin minte la adresa ştiţi voi cui.  Şi asta nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna, adică de vreo 30 de ani de când tot sperăm…  Şi ce dacă, cui îi pasă? Se pare că oricum speranţa moare ultima.  Aşa că, la drum, fraţilor, să-nceapă aventura!  

PS Poimâine dăm un repetir la poveste, că trebuie să ne şi-ntoarcem!“.

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img