Saturday, April 4, 2026
15.9 C
Bucharest

“O tîmpenie stalinisto-comunistă fățișă”

Scriitorul si publicistul Radu Calin Cristea, membru al CNA, is face cunoscuta opinia in legatura cu unele afirmatii din raportul MCV.

 

S-au pus în mișcare oficinele de presă predate la cheie de regimul Băsescu. Mint, murdăresc, calomniază la greu. Valentin Jucan, absolvent de violoncel și al Universității Naționale de Apărare, trimis în CNA de PDL – Udrea, mă acuză că în ședința CNA de joi am afirmat că autorii ultimului MCV sunt “niște comuniști”.

 De asemenea, că prin poziția mea față de relația dintre Consiliu și CSM “duc în derizoriu modul în care CNA TREBUIE să aplice legea atunci cînd se confirmă atacurile din media asupra justiției”. Versiuni mult mai apropiate de spusele mele au fost publicate onest de mai multe agenții de presă. S-a dovedit a fi însă prea puțin, așa încît au răspuns strigătului indignat al lui Jucan trupele de asalt ale propagandei for ever green – de la hotnews.ro la ziare.com unde mă descopăr deja sub formă de satrap avertizînd că “nu-mi dă mie ordine CSM”. Sunt minciuni de umplut cel puțin un car cu proști. M-am referit strict la acea frază din Raport cu trimitere explicită la CNA.

O citez: “Deși hotărîrile CSM sunt întotdeauna transmise CNA nu s-au înregistrat progrese în ceea ce privește luarea de măsuri reparatorii eficace sau corectarea informației de către canalul mediatic care a lansat sau a preluat atacurile.” Rezum observațiile făcute în pomenita ședință a CNA. Nu se precizează ce hotărîri transmite CSM către CNA. Nu se face vorbire de sesizări, ci de “decisions” (adică decizii, hotărîri, sentințe). Dacă autorii acelei fraze se vor fi referit la decizii interne ale CSM, de pildă ale Inspecției Judiciare, pot să confirm că unele din acestea parvin, în sinteză, zilnic, membrilor CNA în calupul de “revista presei”. Dacă, totuși, mesageri ai unei viziuni foarte întunecate asupra democrației, în general, cei care au redactat acea frază se vor fi referit, totuși, la plîngeri (“intimations”, “notices”) adresate CNA de către CSM, atunci lucrurile devin chiar foarte grave: se dă de înțeles că din cauza serviciului slab al CNA nu s-ar fi luat “măsuri reparatorii eficace” și informația n-ar fost rectificată de presă conform “deciziilor” CSM.

Tîmpenie stalinisto-comunistă fățișă

Acesta este momentul în care mi-a sărit muștarul. Ce anume se vrea de la CNA? Să intervină asupra presei audiovizuale și să “ia măsuri reparatorii” prin “corectarea greșelilor” în sensul indicat de CSM? Așa ar fi putut să procedeze aparatul de propagandă comunistă care, cu un telefon, să ordone televiziunilor naționale cum să arate o anumită știre. Așa rezolvau problema Stalin și Ceaușescu, cu comuniștii, securiștii, procurorii și instrumentele lor de cenzură a presei. Am numit mentalitatea degajată de această frază din Raport o “tîmpenie stalinisto-comunistă fățișă”. Nu cred că am exagerat, mai ales că astfel de cerințe dovedesc o înțelegere dubioasă a libertății de exprimare.

În plus – unor autorități din România li se pretind conduite și complicități pe care am sperat că le vom putea uita după experiența totalitară. Creatorii infamului pasaj notează că “nu s-au făcut progrese” în această corijare de către CNA a acuzațiilor din presă referitoare la CSM, adică la justiție. Păi, înseamnă că stăm excelent! Idealul față de aceste pretenții aberante din Raportul MCV este să faci cît mai multe regrese!

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img