Monday, December 8, 2025
5.2 C
Bucharest

Oana Lungescu : “Amenintarile Rusiei sunt inacceptabile”

De aproape un deceniu, Rusia ameninta Occidentul.

Lumea civilizata isi intareste apararea si cere Moscovei sa renunte la retorica agresiva si la invaziile militare asupra unor state membre ONU, independente.

Romania, ca si celelalte state membre NATO, sunt obligate sa-si intareasca masurile de aparare in contextul agresiunilor repetate si amenintarilor directe ale Moscovei

Purtatorul de cuvant al NATO reactioneaza :

Avertismentele preşedintelui rus Vladimir Putin la adresa aliaţilor NATO sunt ‘inacceptabile’ şi nu ajută eforturile de reducere a tensiunilor, a declarat vineri Alianţa Nord-Atlantică, la o zi după ce liderul rus a anunţat în faţa parlamentului ultimele tipuri de arme de înaltă tehnologie ale Rusiei, relatează Reuters.

“Declaraţiile ruse care ameninţă să vizeze aliaţi (NATO) sunt inacceptabile şi contraproductive”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, într-un comunicat.

“Nu vrem un nou război rece sau o nouă cursă a înarmărilor”, a declarat ea, adăugând că sistemul antirachetă al NATO în Europa nu vizează Rusia.

Preşedintele Vladimir Putin a rostit joi un discurs cu accente militariste în faţa parlamentului, în care el a enumerat ultimele tipuri de arme de înaltă tehnologie ale Rusiei, asigurând în acelaşi timp că “nu ameninţă pe nimeni”.

El a prezentat noi tipuri de rachete de croazieră cu “rază nelimitată” şi hipersonice, minisubmarine cu propulsie nucleară şi o armă laser “despre care este prea devreme pentru a-i menţiona detaliile”.

Washingtonul a reacţionat, acuzând Moscova de “încălcarea directă” a tratatelor internaţionale semnate de Rusia, între care Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov în 1987.


Cancelarul german Angela Merkel si presedintele american Donald Trump s-au declarat “ingrijorati”, in cadrul unei convorbiri telefonice, dupa un discurs al lui Vladimir Putin care a laudat noile arme “invincibile” ale fortelor armate rusesti, scrie AFP.

“Cancelarul si presedintele sunt ingrijorati de ultimele declaratii ale presedintelui Putin privind dezvoltarea armamentului (sau) si de consecintele asupra eforturilor de control international al sistemelor de armament”, a precizat cancelaria germana, intr-un comunicat.

https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_111767.htm?#cl804 &utm_source=twitter&utm_medium=press&utm_campaign=20180228-russia&utm_content=20180228-russia

 

 

Hot this week

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Topics

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img