Toti cei interesati de politica externa si de securitate au dorit sa vada modul in care decurge prima intalnire Obama-Putin dupa crimele savarsite de Rusia in Ucraina si incalcarea flagranta a normelor dreptului international. Concluzia : amenintarea ISIS in Siria, Irak si alte state din Orientul Mijlociu plus criza refugiatilor au generat o noua relatie Washington-Moscova. Pentru moment, sunt uitate problemele uriase generate de rusi in estul Europei. 

==============

Președintele Statelor Unite Barack Obama și președintele rus Vladimir Putin au convenit luni ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a evita potențiale conflicte legate de operațiuni în Siria, a declarat un oficial american citat de agenția Reuters.

Cei doi lideri au convenit de asemenea să exploreze opțiuni pentru o soluție politică în Siria, dar nu au fost de acord cu privire la viitorul rol al președintelui sirian Bashar al-Assad.

Obama și Putin s-au întâlnit pe marginea Adunării Generale a Națiunilor Unite la New York. Discuțiile lor de aproximativ 90 de minute au abordat Ucraina și Siria, cu ambele subiecte obținând timp egal, a mai precizat oficialul, care s-a exprimat cu condiția anonimatului.

Obama a reiterat poziția de lungă durată a Washingtonului că Assad trebuie să plece și că nu există nicio cale spre stabilitate în țara devastată de război cu el la putere.

Discuțiile politice vor continua între miniștrii de externe ai SUA și Federației Ruse, iar Pentagonul ar urma să aranjeze discuții între militari, a mai spus oficialul.

Washingtonul pune sub semnul întrebării intențiile lui Putin în Siria, un vechi aliat al Rusiei, după ce Rusia a trimis acolo luna trecută tancuri și avioane de război. Washingtonul bombardează obiective ale Statului Islamic de aproape un an, amintește Reuters.

Oficialul a mai precizat că, până la sfârșitul reuniunii, intențiile lui Putin erau clare: înfrângerea militanților Statului Islamic și sprijinirea lui Assad.

“Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt să urmărească ISIL și să sprijine guvernul”, a spus oficialul american, folosind o referință alternativă pentru Statul Islamic.

Asupra Ucrainei, Obama a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a acestei țări și a declarat că SUA văd o ocazie pentru progrese după așa-numitele acorduri de pace de la Minsk.

Dar el și-a exprimat îngrijorarea cu privire la punerea în aplicare a pactului, inclusiv față de planurile separatiștilor de a organiza alegeri locale “ilegale”, adaugă Reuters.

===============

Putin a criticat politica externă a Statelor Unite şi a cerut o coaliţie împotriva terorismului, în timp ce omologul său american a cerut înlăturarea regimului din Siria şi a denunţat acţiunile Rusiei în Siria şi Ucraina. Mai jos un rezumat al principalelor declaraţii făcute de cei doi lideri.

Vladimir Putin a criticat politica externă a SUA şi a cerut o coaliţie internaţională contra terorismului

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a criticat politicile Statelor Unite în Orientul Mijlociu şi în Africa, subliniind că efectele au fost amplificarea sărăciei şi islamismului, astfel că ar fi necesară o coaliţie internaţională contra terorismului.

“Este necesară o alianţă largă împotriva terorismului, de genul celei împotriva lui Hitler”, a declarat Vladimir Putin de la tribuna ONU.

“Scopul pentru care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite a fost abuzat de ţările ajunse în vârful piramidei după Războiul Rece”, a declarat Putin, conform Business Insider. “Au crezut că ştiu mai bine, au crezut că nu este necesar să se coordoneze cu ONU pentru legitimarea deciziilor”, a explicat Putin, referindu-se la intervenţiile militare americane.

“Sigur că lumea este în schimbare. Naţiunile Unite trebuie să se adapteze acestor transformări naturale. Rusia este pregătită”, a subliniat liderul de la Kremlin.

“Exportul aşa-numitelor revoluţii democratice continuă. Departe de a învăţa din propriile erori, acestea sunt repetate. Este suficient să ne uităm la Orientul Mijlociu şi la nordul Africii… În loc să aducă reforme, ingerinţele străine au generat violenţă, sărăcie şi anarhie socială”, a adăugat Putin.

“Vidul de putere din Orientul Mijlociu a început să fie acoperit de militanţi islamişti, de terorişti… Credem că este o eroare enormă să nu cooperăm cu Administraţia şi cu armata siriană. În conformitate cu legislaţia internaţională, trebuie să creăm o largă coaliţie internaţională împotriva terorismului. Este logic că ţările dezvoltate ar trebui să joace roluri în această coaliţie”, a explicat liderul rus.

Barack Obama: Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe 

Preşedintele Statelor Unite a criticat acţiunile ilegale ale unor mari puteri precum Rusia.

“Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe”, a declarat Obama de la tribuna ONU, referindu-se probabil la acţiunile Rusiei în Ucraina şi pentru susţinerea regimului din Siria, condus de preşedintele Bashar al-Assad.

“Pe baza acestui principiu, vedem cum unele mari puteri se afirmă în moduri care intră în contradicţie cu legislaţia internaţională”, a adăugat Obama.
“Ni se spune că astfel de acţiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, că acesta este singurul mod de combatere a terorismului. Conform acestei logici, ar trebui să oferim susţinere unor dictatori precum Bashar al-Assad”, a spus Obama.
Vladimir Putin a respins ideea lui Barack Obama, care a cerut înlăturarea lui Bashar al-Assad şi a regimului sirian
Obama a cerut înlăturarea regimului din Siria, însă omologul său rus, Vladimir Putin, a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.
Preşedintele Statelor Unite a cerut înlăturarea regimului Bashar al-Assad.

“Statele Unite sunt pregătite să colaboreze cu orice altă ţară, inclusiv cu Rusia şi Iran, pentru găsirea unei soluţii la conflictul din Siria”, a declarat Obama la Adunarea Generală ONU.

“Bashar al-Assad a comis acte brutale împotriva propriului popor: o soluţie în Siria trebuie să includă tranziţia spre o nouă administraţie”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

În schimb, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat pentru combaterea terorismului în Siria, afirmând că susţine menţinerea regimului Bashar al-Assad.

“Exportul aşa-numitelor revoluţii democratice continuă. Departe de a învăţa din propriile erori, acestea sunt repetate. Este suficient să ne uităm la Orientul Mijlociu şi la nordul Africii… În loc să aducă reforme, ingerinţele străine au generat violenţă, sărăcie şi anarhie socială”, a afirmat Putin. “Vidul de putere din Orientul Mijlociu a început să fie acoperit de militanţi islamişti, de terorişti… Credem că este o eroare enormă să nu cooperăm cu Administraţia şi cu armata siriană. În conformitate cu legislaţia internaţională, trebuie să creăm o largă coaliţie internaţională împotriva terorismului. Este logic că ţările dezvoltate ar trebui să joace roluri în această coaliţie”, a explicat liderul rus.

Preşedintele SUA a denunţat acţiunile Rusiei în Siria şi Ucraina

Preşedintele SUA a criticat acţiunile ilegale ale unor mari puteri precum Rusia.

“Există state puternice care vor să se impună asupra ţărilor mai slabe”, a declarat Obama de la tribuna ONU, referindu-se probabil la acţiunile Rusiei în Ucraina şi pentru susţinerea regimului din Siria, condus de preşedintele Bashar al-Assad.

“Pe baza acestui principiu, vedem cum unele mari puteri se afirmă în moduri care intră în contradicţie cu legislaţia internaţională”, a adăugat Obama.

“Ni se spune că astfel de acţiuni sunt necesare pentru contracararea haosului, că acesta este singurul mod de combatere a terorismului. Conform acestei logici, ar trebui să oferim susţinere unor dictatori precum Bashar al-Assad”, a spus Obama.

Barack Obama a susţinut că ar folosi forţa pentru apărarea SUA, dar preferă abordări diplomatice

Obama a promis că nu ar ezita să folosească forţa militară pentru apărarea ţării sale, pledând însă pentru abordări moderne în scopul soluţionării conflictelor şi a crizelor din lume.

“Sunt la conducerea celei mai puternice armate pe care a avut-o lumea până acum. Şi nu voi ezita să îmi protejez ţara şi aliaţii – unilateral şi cu forţa militară – dacă ar fi necesar”, a declarat preşedintele Statelor Unite.
“Dar mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră având credinţa că noi, naţiunile lumii, nu putem reveni la vechile modalităţi de conflict şi presiune; nu putem privi înapoi”, a adăugat Obama, criticând acţiunile unor state precum Rusia, China şi Siria.
“Îndemnăm China să rezolve disputele teritoriale cu ţările vecine în mod similar cu politicile noastre; avem interesul de a susţine principiile esenţiale de navigaţie şi comerţul liber în Marea Chinei de Sud; disputele trebuie rezolvate pron respectarea legilor internaţionale, nu a legilor forţei”, a subliniat Obama.
“Diplomaţia este un proces complicat, care uneori are efecte nesatisfăcătoare, dar ţările puternice au obligaţia de a merge pe această cale. Liderii statelor mari au obligaţia de a asuma aceste riscuri tocmai pentru că suntem suficient de puternici pentru a ne proteja interesele dacă diplomaţia eşuează”, a insistat liderul american.
Barack Obama a criticat regimurile autoritariste din lume, în principal cele din Siria şi din Iran. Preşedintele Statelor Unite a denunţat discursurile radicale care continuă în Iran în pofida acordului nuclear cu marile puteri. “A cere moartea Americii nu contribuie la crearea de locuri de muncă, nici nu transformă Iranul într-o ţară mai sigură”, a spus Obama.
“Statele Unite vor continua să combată organizaţia teroristă Stat Islamic, nu vom fi învinşi de extremişti; dar Statele Unite nu pot soluţiona singure problemele lumii, este necesară cooperare”, a subliniat Obama.
Preşedintele american a declarat că susţine noile obiective de dezvoltare durabilă
Obama s-a angajat într-un nou plan de luptă împotriva sărăciei şi foametei în lume, spunând că noile obiective de dezvoltare “nu reprezintă acte de caritate, ci una dintre cele mai inteligente investiţii pe care le putem face în propriul viitor”.

Barack Obama a menţionat susţinerea obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru următorii 15 ani, a căror implementare va necesita eforturi din partea statelor, companiilor şi scietăţii civile în valoare de trilioane de dolari.

El le-a spus delegaţilor prezenţi la un summit ONU că 800 de milioane de bărbaţi, femei şi copii îşi duc traiul cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi şi că miliarde de oameni riscă să moară din cauza bolilor care pot fi prevenite. Acesta a numit “atrocitate morală” faptul că mulţi copii sunt la o muşcătură de ţânţar distanţă de moarte.

Obama a mai subliniat că “intervenţiile militare ar fi putut fi evitate de-a lungul anilor” dacă ţările ar fi investit mai mult timp, bani şi efort în a-şi îngriji oamenii.

“Dezvoltarea este ameninţată de război, a spus Obama, iar războiul izbucneşte frecvent din cauza proastei guvernări. Referindu-se la cea mai mare criză a refugiaţilor la nivel global de la al Doilea Război Mondial, în contextul în care milioane de oameni fug de conflictul din Siria şi din alte regiuni, el a spus că ţările “care pot, trebuie să depună mai mult efort pentru a-i adăposti pe refugiaţi”, însă a adăugat că aceste eforturi trebuie să fie însoţite de diplomaţie, mentioneaza Mediafax.

 

5 COMMENTS

  1. Și mai spunem despre români că au memorie scurtă.Este de admirat totuși că în momente critice,doi egoiști se unesc în a nu mai fi egoiști o vreme.La noi,criza se rezolvă cu o moțiune de cenzură,schimbarea guvernului sau demiterea președintelui,în loc să fim naibii uniți într-o situație care poate mătura orice guvern

  2. probabil ca fiecare are dreptate in pozitia lui. pentru americani, exportul asa numitelor revolutii portocalii, e calea spre democratizarea fortata a tarilor pe care ei, americanii, le considera dictaturi. pentru rusi, aceste revolutii “democratice” sunt de fapt doar lovituri de stat organizate de americani pentru a-si extinde zona de influenta. si vorba rabinului, fiecare are dreptate in felul lui. cert e un lucru: a urmat dezastru din toate punctele de vedere in tarile unde americanii au organizat, finantat si inarmat aceste miscari. iar europa deconteaza acum acest lucru oricat incearca unii sa ignore realitatea. pana si mass media occidentala prezinta acest adevar sustinut de multi specialisti de afara.

  3. intentiile rusiei nu sunt serioase. propaganda mizerabila deja jubileaza: occidentalii au creat poblema , putin o rezolva. nu rezolva nimic. siria nu va ma fi intreaga niciodata cu assad si regimul lui. rebelii , extremistii si kurzii nu vor mai lasa nici un metru fara lupta. cu assad la conducere si rusia genocidul va continua. obama are un discurs foarte bun.

    daca ofensiva kurda cu aliatii rebeli se va desfasura repede, asistata de aviatia sua si aliatii, dar sigur nu de turcia, raportul de forte se va schimba radical. nu iti trebuie nici o alta aliata din exterior. sua trebuie sa ramana alaturi de kurzi pana la sfarsit.

  4. nu va suparati, aveti cumva idee de ce cu cine se mananca?
    v-am urmarit si admirat ANI de zile, de la un timp…..wow
    (gandim la fel insa imi este extrem de greu sa intelg cum ganditi acum)

    • Andreea, raspunsul e aici:
      “We are educated to write pro-american propaganda.
      Germany is a kind of colony of USA. The western journalists are “non- official covers” working for intelligence agencies…..Journalists are puppets of central intelligence agencies. Sometimes intelligences agencies come to your office….and ask you to write articles. One day members of German central intelligence came to my office and asked me…to write an article against Lybia and Gadaffi. I got false information from them and I wrote an article against Lybia.”
      https://www.youtube.com/watch?v=MAufGfCQXKw

Leave a Reply