Friday, December 6, 2024
2.5 C
Bucharest

Oferta MApN : tinerii intre 18 si 35 de ani vor fi platiti sa faca voluntar pregatire militara

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, a explicat ce se va întâmpla cu rezerviștii din România, mai ales că legislaţia nu a mai fost actualizată, iar războiul Rusiei pare că se apropie de granițele României. Ce sume şi beneficii vor primi rezerviștii şi voluntarii.

Întrebat ce fel de oameni se încadrează în rezerva armatei române şi cum se va proceda cu încorporările, dacă ele vor exista, Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, a precizat:

“În acest moment, din nefericire, noi nu am mai adus la zi legislaţia cu privire la rezerva de mobilizare a populației, dar şi la mobilizarea economiei pentru apărare.

Este un efort necesar, este o prevedere constituțională şi este o datorie constituțională pentru toţi dintre noi să facem asta.

De aceea media rezerviștilor, sau cei care au făcut stagiul militar sau au avut o pregătire militară, au acum media de vârstă peste 50 de ani.

Ultimul cel mai tânăr rezervist, să spunem aşa, care a apucat să facă armata până în 2006 când stagiul militar obligatoriu a fost desființat are acum 38 de ani. El iese din vârsta încorporabilităţii care este între 18-35 de ani în acest moment din lege.

Deci va trebui să facem o lege. Eu am un proiect care a fost trecut şi pe la colegii mei din celelalte ministere care sunt în zona securității şi apărării publice.

 

Deci avem un proiect aproape terminat. Probabil, în două săptămâni îl voi pune în transparență pentru că cred că este nevoie să revizuim legea şi avem deja 1.400 de cereri de voluntari din care vom alege.

Am gândit împreună cu Marele Stat Major ca în viitor să aducem din zona voluntariatului în jur de 10.000 de rezerviști care să completeze rezerva din acest moment pe care o avem.

 

În ceea ce privește încorporabilitatea, nu o să poţi încorpora pe cineva care nu a făcut un serviciu militar. Oamenii pot sta liniștiți. Avem o rezervă activă de calitate.

Vrem să şi plătim în zona voluntarilor. Am creat condiţii foarte bune pentru cei care acceptă să vină în acest domeniu şi cred că va fi un debușeu foarte important pentru tineri. Avem reacţii foarte bune pe reţelele sociale de la tineri care vor să înceapă un stagiu militar.

Pregătirea nu se va face concentrat, va fi de 3-4 luni maxim. În timpul acela o să fie plătit cu o sumă în funcţie de grad. Poate să se ia în jur de 3.000 de lei/lunar.

În perioada când este în rezervă poate avea o indemnizație de 1.500 de lei pe lună plus alte beneficii cum ar fi asigurări de sănătate”, a explicat Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.

Hot this week

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

Germania despre atacul din România : Putin vrea să ne dezbine și să submineze UE și NATO

Ministerul german de Externe a transmis joi că Vladimir...

CCR, ședință crucială

Judecătorii Curții Constituționale se întâlnesc din nou vineri dimineața,...

Topics

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

CCR, ședință crucială

Judecătorii Curții Constituționale se întâlnesc din nou vineri dimineața,...

Victor Rebengiuc : Am primit amenințări cu moartea

Când un simbol al României este #amenințat cu #moartea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img