Thursday, July 23, 2026
25.5 C
Bucharest

Oficial rus : agenti KGB dadeau probe de dopaj in locul sportivilor Rusiei

Fostul șef al laboratorului antidoping de la Moscova face noi dezvăluiri zguduitoare despre dopajul la scara națională din sportul sovietic și cel rusesc.

În anul 2016, Grigori Rodcenkov provoca unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria sportului mondial, dezvăluind sistemul de dopaj instituționalizat organizat de Rusia pentru atleții săi care au concurat la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014.

Câțiva ani mai târziu, Rodcenkov, care a fost directorul laboratorului Agenției Mondiale Antidoping (AMA) de la Moscova, publică o carte în care face noi dezvăluiri cutremurătoare privind dopajul la scară națională practicat în URSS și apoi în Rusia, potrivit relatării săptămânalului britanic The Mail on Sunday.

Grigori Rodcenkov, care s-a refugiat în Statele Unite în 2015 dezvăluie de pildă că Uniunea Sovietică ar fi boicotat Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles, de teama unui scandal internațional legat de dopajul sistemic pe care îl practica.

„Am fraudat cu bună știință autoritățile antidoping mondiale, timp de peste zece ani, deopotrivă pentru gloria mai mare a atleților ruși cât și pentru a-I mulțumi pe funcționarii din sport, hotărâți să perpetueze succesele sportive ale Rusiei”, mărturisește fostul oficial în noua sa carte.

El povestește de asemenea și această anecdotă de-a dreptul suprarealistă:

„Sovieticii s-au gândit să ascundă un laborator de control al dopajului la bordul unui vas în portul Los Angeles, în timpul Jocurilor Olimpice din 1984. Când municipalitatea din Los Angeles nu a permis vasului nostru să intre în port, aceasta a reprezentat picătura care a umplut paharul. Biroul Politic al partidului a anulat operațiunea și a decis boicotarea totală a Jocurilor Olimpice.”

Rodcenkoc a precizat că acea navă-laborator a putut în schimb ancora în apele coreene, cu ocazia ediției următoare a Jocurilor Olimpice, din 1988, de la Seul.

Fostul director al laboratorului moscovit mai dezvăluie și că în 1988, cu ocazia victoriei sprinterului canadian Ben Johnson, în fața legendarului atlet american Carl Lewis, a depistat el personal un steroid interzis la Johnson, dar ministrul sovietic al Sporturilor i-a dat ordin să nu îl semnaleze public.

Cu ocazia primelor sale dezvăluiri, din 2016, Grigori Rodcenkov a explicat cum, cu complicitatea FSB (urmașa KGB), eșantioanele prelevate de la sportivi erau înlocuite cu eșantioane proprii, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014.

Acuzațiile sale nu s-au limitat doar la atleții olimpici: fotbaliștii Rusiei, care a fost țara gazdă a Cupei Mondiale, au fost și ei acuzați de dopaj, scrie evz.ro

 

Hot this week

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Topics

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img