Home Articole Olguta Vasilescu, replica usturatoare pentru Iohannis

Olguta Vasilescu, replica usturatoare pentru Iohannis

3757
10
SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis a atenţionat Guvernul, în întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, asupra faptului că, după primele trei luni de aplicare, efectele noii legislaţii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii de la care a emanat, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenţiei legislative.

”Preşedintele României a atenţionat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislaţii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că Legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii de la care a emanat, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenţiei legislative”, precizează sursa citată.

Prim-ministrul i-a prezentat preşedintelui situaţia salarială, oferind asigurări de stabilitate în privinţa resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării şi a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care îşi va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziţia Guvernului de a menţine cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017, se arată în comunicat.

Şeful statului a precizat că ”suprapunerea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarea Codului Fiscal prin OUG 79/2017 a condus la diminuări salariale pentru unele categorii de personal, atât la nivel central, cât şi local, consecinţe negative pe care Guvernul nu le-a prevăzut”.

”Deşi au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creşteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor. Remedierea acestor deficienţe a impus adoptarea de către Guvern a unor  ordonanţe care au adus modificări Legii 153, cum ar fi OUG 62/2017 şi OUG 91/2017. Prin excepţiile intervenite de la regulile aplicării etapizate, în contradicţie cu principiul sustenabilităţii enunţat de Legea 153, cadrul salarial actual se îndepărtează de exigenţele remunerării muncii prestate şi ajunge să valorifice mai degrabă apartenenţa personalului la o instituţie sau alta”, se subliniază în comunicat.

În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că situaţia salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile şi criteriile de stabilitate asumate iniţial, precum şi promisiunile electorale ale coaliţiei PSD-ALDE. Preşedintele a evidenţiat că trebuie evitat acest carusel al modificărilor salariale şi al impredictibilităţii, altfel Legea 153 va deveni curând o altă formă fără fond, dată fiind amendarea continuă a acesteia prin ordonanţe care nu doar că nu rezolvă, dar şi creează noi probleme.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că nu se mai poate vorbi de predictibilitate în mecanismul de stabilire a drepturilor salariale, atât timp cât apar diverse noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale şi încurajează solicitări similare şi din partea altor categorii de personal, cu preţul unor riscuri privind încadrarea în ţintele bugetare asumate de către Guvern.

În legătură cu creşterile mult aşteptate ale salariilor medicilor, dar şi ale personalului din educaţie, măsuri care rezolvă doar parţial problemele de fond din aceste domenii, Klaus Iohannis a menţionat că asemenea creşteri salariale trebuie însoţite de garanţii pentru viitor, astfel încât aceste priorităţi de politică salarială să îşi atingă obiectivele de performanţă asumate.

De asemenea, şeful statului a subliniat că, pe fondul unor politici fiscal-bugetare imprudente şi necorelate cu dinamica economică de ansamblu, există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Transferul contribuţiilor sociale în sarcina fiscală a angajatului şi reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10% a condus, până în prezent, la o creştere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar. Însă şi această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflaţiei, care a ajuns la 4,7% în februarie 2018.

În acest sens, preşedintele Iohannis a solicitat Guvernului prudenţă în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetăţenilor, scrie news.ro

REPLICA MINISTRULUI MUNCIIviewscnt

“Discuţiile care au avut loc la Cotroceni nu prea au nicio legătură cu comunicatul de presă remis, ceea ce mă face să cred că a fost scris înainte. Vreau să îi spun preşedintelui că s-a respectat şi principiul egalităţii, şi principiul predictibilităţii în legea salarizării. (…) Cheltuielile cu salarizarea au crescut şi au însemnat majorări cuprinse între 10 şi 50%. Aş vrea să mai spun că întoarcerea sarcinii fiscale a fost acoperită de majorarea de 25% de la 1 ianuarie 2018 acordată întregului sistem bugetar. (…) La ora actuală e o replică la comunicatul de presă, pentru că acolo s-au discutat multe lucruri care nu apar în comunicat. Nu ni s-a reproşat faptul că legea nu duce la egalizare între diversele tipuri de bugetari pentru că i-am fi explicat”, a spus Lia Olguţa Vasilescu într-un interviu la Antena 3.

Mai mult decât atât, susţine ministrul Muncii, prin acest demers, Iohannis ar încerca să deturneze atenţia de la scandalul iscat în urma desecretizării protocoalelor încheiate de SRI.

“Explicaţia pentru mine e deturnarea atenţiei de la ce se discută în aceste zile în spaţiul public. (…) Da, eu aşa cred. Nu are niciun fel de explicaţie acest comunicat de presă, care vine în urma unei discuţii, zic eu, foarte amicale.”, a completat Olguţa Vasilescu.

Întrebată dacă Iohannis ar vrea, astfel, să o apere pe Laura Codruţa Kovesi, ministrul Muncii a spus: “Nu ştiu, dar cu certitudine a schimbat agenda zilei vorbind despre o lege care a fost adoptată şi care îşi produce efectele începând cu 1 iulie. Nu era nimic necunoscut pentru nimeni, cu atât mai mult pentru Administraţia Prezidenţială, care a promulgat această lege”, scrie stiripesurse.ro

 

10 COMMENTS

  1. Deci, principiile egalitatii salariale se vor aplica peste 4 ani. Nu se stie cine va mai fi atunci la guvernare. Pana atunci, unii vor fi mai “egali” decat altii…

  2. Ioha a invitat doua gospodine guvernamentale pentru a primi noua reteta de ghiveci salarial si fiscal. Dupa ce au prins putin curaj la ziua jandarmilor si au fost sfatuite de mustafa j-au facut capul banita ficusului care acum doarme linistit in ghiveciul cotrocenilor

  3. Femeia asta are un comportament nesimtit. Datorita “marilor realizari PSD” salariile au scazut, iar pensiile au scazut. Sa spui ca asta nu conteaza, ca Iohannis este raul suprem. Imi doresc sa vad filmarile, cum a facut si Basescu cu Ponta cu MTO-Ul. Posibil sa vedem aceeasi nesimtire tip PSD. PSD-istul dus la Cotroceni este pisicut, dar imediat cum iese este mare viteaz si minte.

    • Crezi că are curaj Administrația Prezidențială să facă publice stenogramele întâlnirii? Acum doar speculăm. N-avem de unde să știm care minte. Nici Iohanică, nici Olguța nu pot fi suspectați că ar fi adepții adevărului.
      La ce față, realmente mirată, avea Dăncilă înclin să cred că de data asta minte Iohanică. Tot el ar avea și motiv.

  4. Cine v-a pus sa va duceti la Neamt ? Ati crezut ca aveti un interlocutor viabil ?
    Daca tot ati fost acolo, a iesit ceva constructiv sau fiecare vorbeste pe limba lui ?

  5. Doar vorbe,vorbe si iar vorbe! Sa faca el primul pas,sa ceara diminuarea propriilor venituri si facilitati definitiv prin lege ca un bun exemplu! Apoi sa impuna celorlalti sa respecte unindu-se! Pana atunci,sa ne amintim momentul cand izmanarul a marit indemnizatiile celor 46 fara baza legala,timp de 3-4-5 luni au incasat gras si abia dupa cateva luni de zile au dat legea!

  6. Cred ca majoritatea au o problema cu caputul. Atunci cand au fost taiate masiv salariile si pensiile au tacut cu totii malc, n-a miscat nimeni un muschi al fetei iar, acum cand cineva incearca sa repare nedreptatea (mai bine sau mai rau dar incearca) este injurat si condamnat de mai toti frustratii natiei.

  7. olguta tramvai e mirata de ce iohanis nu e multumit de marirea salariilor!
    pai au marit ei si iarna cu o luna…

Leave a Reply