Sunday, October 11, 2026
16.8 C
Bucharest

Omul Rusiei din Germania, fostul cancelar Schröder, sanctionat de Parlament

Fostul cancelar federal german Gerhard Schröder, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi deţinător al mai multor funcţii de conducere în companii ruse, a fost privat de o parte dintre privilegiile sale de fost cancelar german, au anunţat joi surse parlamentare, informează AFP.

“Grupurile parlamentare ale coaliţiei (aflate la guvernare) au decis asupra consecinţelor comportamentului fostului cancelar şi lobbyist Gerhard Schröder în faţa invaziei ruse în Ucraina”, anunţă comisia pentru buget din Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.

Schröder îşi va pierde biroul care îi era pus la dispoziţie şi personalul aferent, însă îşi va păstra protecţia personală din partea poliţiei şi pensia sa de fost cancelar federal.

Astfel, nu s-a dat curs cererii opoziţiei conservatoare ca Gerhard Schröder să-şi piardă şi pensia. Potrivit argumentelor opoziţiei, Schröder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de preşedintele rus Vladimir Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice ruse.

Gerhard Schröder a fost cancelar din 1998 până în 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului înaintea lui Olaf Scholz.

Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele.

Conducerea SPD i-a cerut să demisioneze din partid şi au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img