Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2023 un profit net de 4,03 miliarde lei, în scădere cu 61% faţă de anul anterior, când a raportat 10,3 miliarde de lei, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

Conform unui comunicat al companiei, profitul a fost afectat de contribuţia de solidaritate pentru 2022 şi 2023 în valoare totală de 2,7 miliarde lei şi de impozitul pe profit.

Veniturile din vânzări au scăzut cu 37%, până la 38,808 miliarde de lei, de la 61,344 miliarde de lei în 2022 ianuarie – decembrie 2023 (2023) comparativ cu ianuarie – decembrie 2022 (2022).

“2023 a fost un an remarcabil pentru implementarea Strategiei 2030 a OMV Petrom. Proiectul Neptun Deep a intrat în faza de dezvoltare şi ne-am extins portofoliul de proiecte verzi. În contextul unor condiţii de piaţă mai puţin favorabile în 2023, care au urmat preţurilor fără precedent ale mărfurilor din 2022, şi în contextul reviziilor planificate, am obţinut un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 8,5 miliarde lei, prin valorificarea modelului nostru operaţional. În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat s-a menţinut ridicată, la 16 miliarde de lei, incluzând distribuţia de dividende record”, a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.

Aceasta a precizat că în 2023 au fost intensificate investiţiile, la aproape 5 miliarde de lei, cu 30% mai mult decât în 2022.

“Planificăm să continuăm în această direcţie, intrând în perioada cu cele mai mari investiţii din istoria companiei, cu o medie anuală de 8 miliarde de lei pentru următorii ani, plătind dividend progresiv în acelaşi timp. În 2024, planificăm să continuăm pregătirile pentru primul foraj în cadrul proiectului Neptun Deep, care estimăm că va avea loc în 2025. De asemenea, continuăm să ne concentrăm pe creşterea treptată a producţiei de electricitate din surse regenerabile şi pe extinderea reţelei noastre regionale de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice la 1.000 de puncte de încărcare, devenind astfel cel mai mare jucător din domeniul electromobilităţii din România”, a spus Verchere.

Potrivit raportului, valoarea veniturilor din vânzări consolidate, de 38,808 miliarde de lei în 2023, a scăzut cu 37% comparativ cu 2022, fiind influenţată negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzărilor de energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale.

În sectorul de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 4,2 miliarde de faţă de 5,4 miliarde de lei în 2022, în principal din cauza preţurilor ţiţeiului şi gazelor şi a volumelor de vânzări mai mici.

“Producţia a scăzut cu 4,9% la 41,4 milioane bep reflectând declinul natural al zăcămintelor principale, parţial compensată de impactul pozitiv al reparaţiilor capitale şi al sondelor noi; cea mai mică scădere a producţiei din ultimii 5 ani în România. Costul de producţie a crescut la 16 USD/ bep din cauza scăderii producţiei disponibile la vânzare, costuri generale mai mari şi impactul negativ al cursului de schimb”, se arată în comunicat.

În sectorul de Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 2,5 miliarde de lei comparativ cu 4 miliarde de lei în 2022, ca urmare a marjelor de rafinare şi a ratei de utilizare a rafinăriei mai mici, precum şi a disponibilităţii reduse a produselor petroliere în contextul reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. Indicatorul marja de rafinare OMV Petrom a fost de 14 USD/bbl, ca urmare a diferenţialelor mai slabe pentru motorină şi combustibil pentru aviaţie. Rata de utilizare a rafinăriei de 80% a reflectat revizia planificată de 8 săptămâni. Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup au fost mai mari cu 1%, în principal susţinute de creşterea cererii, se menţionează în comunicat. P

Potrivit sursei citate, în sectorul de Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale de 2,1 miliarde de lei comparativ cu 2,9 miliarde de lei în 2022, reflectând o performanţă operaţională puternică a ambelor segmente de activitate, gaze şi electricitate, influenţate totuşi de dinamica preţurilor şi a cererii. Volumele de vânzări de gaze naturale de 46,8 TWh au fost cu 1% mai mari faţă de 2022, într-o piaţă cu cerere de gaze mai mică şi producţie proprie redusă.

Producţia netă de energie electrică de 4,2 TWh, faţă de 5 TWh în 2022, a fost afectată de revizia planificată prelungită a centralei electrice Brazi şi reflectând producţia record din T4/2023, care reprezintă 12% din producţia de energie electrică a României.

Potrivit raportului, profitul înainte de impozitare şi de contribuţia de solidaritate în 2023 a fost de 7,817 miliarde de lei, mai mic comparativ cu suma de 12,056 miliarde lei în 2022.

“În mai 2023, Legea nr. 119/2023 de aprobare a OUG 186/2022, a introdus obligaţia de plata pentru anii 2022 şi 2023 a unei contribuţii de 350 lei pentru fiecare tonă de ţiţei procesat pentru companiile cu activităţi de extracţie şi rafinare a ţiţeiului. Prin urmare, OMV Petrom a înregistrat în 2023 Contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat pentru anul 2022 în suma de 1.485 milioane de lei şi pentru anul 2023 în suma de 1.244 milioane lei. (…). Prin urmare, profitul înainte de impozitare a fost de 5.088 milioane lei în 2023, mai mic comparativ cu 12.056 milioane lei în 2022. Impozitul pe profit a fost în suma de 1.058 milioane de lei, în timp ce rată efectivă a impozitului pe profit a fost de 21% în 2023, în principal din cauza contribuţiei de solidaritate pe ţiţeiul rafinat nedeductibilă, efect compensat doar parţial de creditele fiscale din România (2022: 15%)”, se menţionează în raportul transmis bursei.

În ceea ce priveşte investiţiile grupului în 2023, acestea au însumat 4,704 miliarde de lei, în creştere cu 32% faţă de 2022 (3,551 miliarde lei), fiind direcţionate în special către Explorare şi Producţie, respectiv o valoare de 2,584 miliarde de lei.

OMV Petrom a anunţat pentru trimestrul patru (T4) din 2023 un profit net de 1,482 miliarde de lei, în scădere faţă de trimestrul trei (T3) din 2023 (1,604 miliarde de lei), dar în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, când a raportat 1,144 miliarde de lei.

Veniturile din vânzări au scăzut la 10,282 miliarde de lei în T4 2023, de la 10,662 miliarde de lei în T3 2023, şi de la 17,096 miliarde de lei în aceeaşi perioadă din 2002.

La finele lui 2023, OMV Petrom avea 7.714 angajaţi, uşor în scădere faţă de cei 7.742 consemnaţi la finele lui 2022.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Grupul este şi cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În anul 2022, impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Leave a Reply