Home Articole Operatiunea Mosul. Cea mai mare ofensiva terestra impotriva ISIS

Operatiunea Mosul. Cea mai mare ofensiva terestra impotriva ISIS

5324
2
SHARE

Cea mai mare ofensiva militara terestra impotriva organizatiei fundamentaliste si teroriste ISIS a fost declansata in aceasta dimineata de guvernul irakian, cu sprijinul unei coalitii militare internationale.

Mosul este cel mai important oras pentru ISIS, acolo se afla sediul administrativ si financiar, sub coordonarea directa a liderului Abu Bakr Al Baghdadi.

ISIS dispune de resurse financiare uriase, ca urmare a stapanirii unor terenuri pline de petrol, a jafurilor bancare de proportii dar si sprijinului masiv pe care-l primesc din partea unor actori statali si non-statali din Orientul Mijlociu.

In ultimul an, in urma raidurilor aeriene ale coalitiei multinationale conduse de SUA, organizatia ISIS a suferit pierderi semnificative.


Operațiunea pentru recucerirea orașului Mosul, aflat sub controlul grupării jihadiste Statul Islamic, a fost lansată, a anunțat în noaptea de duminică spre luni primul ministru irakian Haider al-Abadi, în timp ce ONU și-a exprimat îngrijorarea pentru securitatea celor 1,5 milion de locuitori rămași în acest oraș, principalul bastion al SI în Irak, potrivit AFP.

“A venit vremea victoriei și operațiunile pentru eliberarea Mosul au început”, a declarat premierul Haider al-Abadi, într-o alocuțiune rostită la televiziunea oficială irakiană.

Adresându-se locuitorilor din regiunea Mosul, al doilea oraș ca mărime al Irakului (nord), Abadi a spus: “Declar astăzi începerea acestor operațiuni victorioase pentru a vă elibera de violența și de terorismul Daesh” (acronimul arab al grupării Statul Islamic).

“Avem încrederea că partenerii noștri irakieni îl vor învinge pe inamicul nostru comun și vor elibera Mosul și restul Irakului de ura și de brutalitatea Statului Islamic”, a spus Carter.

Șeful guvernului irakian nu a făcut precizări despre operațiunile militare lansate în noaptea de duminică spre luni. Ele ar viza într-o primă etapă încercuirea orașului, urmând ca apoi să se treacă la lupte de stradă.

Puternic înarmați, jihadiștii, cu un efectiv de aproximativ 5.000 de oameni, au avut la dispoziție mai mulți ani pentru a-și pregăti riposta la acest asalt.

Secretarul general adjunct al Națiunilor Unite pentru probleme umanitare și ajutor de urgență, Stephen O’Brien, și-a exprimat “extrema preocupare pentru securitatea a circa 1,5 milion de persoane care trăiesc în Mosul și care ar putea fi afectate de operațiunile militare”.

iraq_isilPotrivit lui, “familiile sunt expuse unui risc extrem de a fi supuse unui tir încrucișat sau chiar luate drept ținte de către lunetiști”.

Forțele guvernului irakian, asistate de diverse alte forțe, și-au întărit de căteva luni dispozitivul în jurul Mosul. Ele au recucerit recent poziții-cheie în apropiere de Qayyarah, un oraș situat la aproximativ 60 km sud de Mosul, unde și-au pregătit ofensiva finală.

Premierul irakian a precizat că doar armata și poliția irakiană vor intra în Mosul, în timp ce numeroase alte forțe sunt desfășurate în vederea ofensivei, între care combatanți peshmerga kurzi și miliții sunnite și șiite.

“Forța care conduce operațiunile de eliberare este curajoasa armată irakiană împreună cu poliția națională și acestea sunt cele care vor intra în Mosul, nu alții”, a declarat Abadi.

Mosul, oraș cu populație majoritar sunnită, fusese cucerit cu o relativă ușurință în iunie 2014 de către jihadiștii sunniți ai Statului Islamic, în parte și datorită profundei neîncrederi a populației locale față de forțele de securitate irakiene, dominate de șiiți.

Înaintea lansării ofensivei, gruparea paramilitară Hachd al-Chaabi, dominată de miliții șiite susținute de Iran, și-a declarat intenția de a participa la operațiune. Kurzi peshmerga s-au deplasat de asemenea dinspre est în direcția Mosul.

Coaliția internațională antijihadistă condusă de SUA furnizează sprijin aerian și terestru operațiunii. Iar Turcia, care are frontieră comună cu Irakul în nord, și-a oferit de asemenea sprijinul.

Înainte de anunțul lansării operațiunii, armata irakiană indicase că a aruncat din aer zeci de mii de manifeste deasupra Mosul, unele dintre ele făcând recomandări de securitate locuitorilor în perspectiva ofensivei.

Mosul este orașul în care liderul SI, Abu Bakr al-Baghdadi, proclamase public un califat, instituit în iunie 2014 pe teritoriile cucerite de către jihadiști în Irak și Siria.

Înainte de începerea operațiunii, președintele rus Vladimir Putin a invitat coaliția internațională condusă de SUA să facă maximum pentru a evita victime civile. Asta desi Rusia este pe cale de a fi judecata pentru crime de razboi savarsite in favoarea mentinerii regimului criminal condus de Bachar al Assad in Siria.

“Sperăm că partenerii noștri americani și partenerii noștri francezi de asemenea vor acționa cu precizie și vor face tot posibilul pentru a minimiza sau și mai bine a exclude orice victimă în rândurile populației civile”, a spus Putin, în cadrul unei conferințe de presă în marja summitului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) din Goa, în India.

“Noi nu vom stârni isterie pe acest subiect, cum fac partenerii noștri occidentali, pentru că înțelegem că avem nevoie să combatem terorismul și că pentru aceasta nu există alte mijloace decât luptele ofensive”, a adăugat el.

Aceste declarații intervin în timp ce Occidentul acuză Rusia de comiterea unor “crime de război” împotriva civililor din partea de est a orasului Aleppo, controlata de rebeli și supusă unor intense bombardamente din partea regimului și a aliatului său rus, scrie Agerpres.

http://www.inherentresolve.mil/ 

http://www.inherentresolve.mil/News/Article/975205/iraqi-security-forces-begin-battle-for-mosul/

 

2 COMMENTS

  1. Repet:
    – Ce vină are populaţia originară a acelor ţări să fie omorâta sau alungată din ţară ?
    Că nu se înţeleg escrocii privind afacerile distrugătoare ale acelei zone???

  2. bine ca in sfarsit s-a ajuns in situatia de a recuceri si orasul mosul dupa ce recent au cucerit un alt orasel important de langa granita cu turcia, parca batifa. e bine sa-i laudam ca au trecut practic spre lichidarea ultimelor ramasite isis din irak dar iar vad lait motivul cu nenorocitii de rusi care sprijina in siria ‘regimul criminal condus de Bachar al Assad “. oare chiar asa sa fie? ce aflam de pe https://www.theguardian.com/commentisfree/2016/oct/15/us-bombed-yemen-middle-east-conflict si https://www.theguardian.com/world/2016/oct/16/britain-and-us-call-for-yemen-ceasefire-within-hours? ca este o liniste aproape totala in mass media romana si straina la un act de agresiune facut de sua in statele unite! motivand ca asupra distrugatorului american USS Mason ar fi avut loc saptamana trecuta un atac(???) si acuzand rebelii houthi din Yemen, fara dovezi, de acest atac, americanii au lansat propriul bombardament asupra zonelor de sub controlul acestor rebeli.”Inainte de aceste incidente insa, sambata pe 8 octombrie, o bomba de peste 200 de kilograme, de fabricatie AMERICANA, a fost lansata asupra unei procesiuni funerale in Sanaa de catre coalitia saudita, sprijinita de SUA si indreptata impotriva rebelilor pe care ii acuza ca sunt controlati de Iran. Bomba a ucis peste 140 de oameni, civili in mare parte, si a ranit 525 de oameni. Human Rights Watch a numit incidentul o aparenta crima de razboi”, explica Moustafa Bayoumi editorialist la the guardian.cum sunt ucisi 140 de oameni si raniti alti 525 cu o bomba americana si nu mai sar de fund in sus vectorii propagandei americane de la noi ca in cazul avionului doborat probabil de rebeli in ucraina? sau unde sunt rachete rusesti e nasol si crima iar la bombele americanilor tacem malc ca doar alea sunt democratice si apara drepturile omului contra nu stiu cui? iar daca mai punem la socoteala si afirmatia unui responsabil american ca de fapt au fost inregistrate posibile, repet posibile tiruri de rachete in directia navelor americane din zona atunci care e justificarea bombardamentelor americane? de fapt se constata acest lucru foarte usor: cate victime apar in urma bombardamentelor americane, fie ca sunt civili, fie chiar aliatii lor, toate sunt victime colaterale, ce e drept recunoscute cu jumatate de gura de pentagon si invariabil cu declansarea unei anchete, in schimb daca apar victime in urma bombardamentelor rusesti sau ale armatei guvernamentale invariabil sunt crime de razboi(???), agresiuni(???)etc. sa fie clar pentru unii obisnuiti sa raspunda la astfel de afirmatii cu idotul text pro rusule, pro putin si late nerozii, in ambele cazuri acest lucru e de condamnat dar sa faci o diferentiere intre cei care le produc, fie americani, fie rusi, fie aliatii acestora nu prea mai e deontologic si arata ori o partinire excesiva ori o spalare pe creier ca in cazul basisto-penelistilor. pe de alta parte recentele afirmatii facute de joe biden conform https://www.theguardian.com/world/2016/oct/16/putin-russia-us-democrats-hacking-cyber-attacks arata foarte clar de ce administratia obama e considerata printre cele mai slabe din istoria americii precum si faptul ca in politica externa americanii sunt varza. pentru a o sprijini pe hillary clinton la alegeri, oficialitatile americane acuza rusia fara nici o dovada ca e in spatele hackers care au devoalat documente sustrase ddin bazele de date ale partidului democrat incercand astfel sa-l sprijine pe trump. iar biden ii ameninta in clar pe rusi ca o vor pati la randul lor pe aceeasi cale. ca simplu observator nu por decat sa ma intreb daca asta chiar e prost ? cum poti sa ameninti un stat fara dovezi doar pe baza unor alambicate presupuneri? ai dovezi bine, treci direct la actiune fara sa mai si anunti ca faci asta! daca se va intampla asa ceva atunci rusii pe buna dreptate pot sa-i acuze pe americani de orice atac cibernetic! cred oare atunci americanii ca vor scapa? cred ca oare rusii nu au si ei o gasca de hackers care l arandul lor sa sparga serverele oficialitatilor si institutiilor americane? si atunci unde se va ajunge? dar unde nu e minte ce sa ceri, americanii demonstrand din pl.in ca le lipseste inteligenta in diplomatie.

Leave a Reply