O nouă taxă auto trebuie concepută ca o taxă de poluare, dar poate fi gândită şi ca un impozit variabil, pe proprietate, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, premierul Ludovic Orban.
“Cred că trebuie să fie concepută ca o taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe care sunt eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european. Se ştie că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene. Această taxă este o taxă indirectă. Evident, ea poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate, variabil. Şi aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun. Când vom ajunge la o formulă care să fie acceptabilă la nivelul Comisiei Europene, vom anunţa public. Vă mai spun un lucru: decât să mai venim iarăşi cu o taxă ca să mai luăm nişte bani de la proprietarii de maşini şi după aceea să trebuiască să îi dăm înapoi, mai bine măsurăm de şapte ori şi stabilim ceea ce suntem siguri că va fi acceptat la nivelul instituţiilor europene”, a menţionat Orban.
La rândul său, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a adăugat că, în prezent, din bugetul de 2,4 miliarde de lei al ministerului de resort, 1,8 miliarde de lei au plecat către restituirea taxei auto.
“Aş vrea să vă spun pe acest subiect că, din datele pe care le deţin astăzi, din bugetul de 2,4 miliarde de lei al Ministerului Mediului, 1,8 miliarde au plecat către restituirea acestei taxe. Aşa cum v-a spus şi domnul prim-ministru, Partidul Social Democrat a scos această taxă şi din păcate nu a venit cu o soluţie, astfel încât să îmbunătăţim calitatea aerului, pentru că la asta se va rezuma tot. Este în procedură o linie de finanţare la AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) pentru mijloace de transport public în comun prietenoase cu mediul, de care beneficiază oraşele aflate astăzi în procedură de infringement pe calitatea aerului şi din discuţiile avute până acum în cadrul ministerului şi cu domnul ministru Ludovic Orban, anul viitor ne vom axa ca prin AFM să dezvoltăm programe care să aducă îmbunătăţiri calităţii aerului din România”, a subliniat Alexe.
Pe de altă parte, prim-ministrul a precizat că, în ultimii ani, miniştrii Mediului nu şi-au făcut treaba şi nu au înţeles că trebuie respectate reglementările europene şi standardele de mediu.
“Problematica mediului înconjurător reprezintă o prioritate pentru guvernul nostru şi susţinem toate demersurile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru îndeplinirea obiectivelor extrem de ambiţioase pe care şi le-a stabilit şi mai ales pentru oprirea procedurilor de infringement pe care vi le-a prezentat domnul ministru (ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, n.r.). Toate au fost iniţiate din cauza faptului că, în ultimii mulţi ani de zile, miniştrii Mediului şi cei care au condus destinele acestui minister nu şi-au făcut treaba şi nu au înţeles că trebuie să respectăm reglementările europene, trebuie să respectăm standardele de mediu şi că avem obligaţia de a stabili planul de acţiune şi programe pe termen mediu, mic şi lung care să ducă la îndeplinirea acestor obiective”, a menţionat premierul Orban.
De la 1 februarie 2017, taxa auto a fost eliminată, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor urmau să-şi primească banii înapoi de la stat. Ulterior acestei măsuri, fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, declara că Timbrul de mediu va avea un înlocuitor, dar “în niciun caz nu va fi vorba despre o nouă taxă”. La jumătatea lunii decembrie 2018, Gavrilescu anunţa că nu a fost găsită nicio variantă a noii contribuţii care urma să înlocuiască taxa auto până la ora actuală, iar până la găsirea unei formule finale va mai dura.
Pe data de 9 septembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), anunţa că a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români care au depus documentaţii complete. Astfel, începând din 2017 până în prezent, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse şi aprobate.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa a fost suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.
Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii, scrie Agerpres.