Saturday, July 12, 2025
29.2 C
Bucharest

Orban se mira si el pe cine a pus premier : Ai aruncat ţara în criză si te crezi Superman

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri seara, la Târgovişte, că a fost ”frapat” să îl vadă pe premierul Florin Cîţu ”postat în Superman”.

“Ce m-a frapat foarte tare e că l-am văzut ieri, mi se pare, Superman. Cred că aici e nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Ai aruncat ţara în criză, eşti ameninţat de moţiune de cenzură, societatea românească şi economia sunt afectate de provocări extrem de dificile – preţul la energie, creşterea preţului la alimente şi multe alte lucruri, creşterea numărului de infectări în valul 4 al pandemiei – şi tu, când îi dai afară pe userişti seara şi a doua zi le-ai cerut să se întoarcă în Guvern, când le dai afară toţi oamenii care au fost numiţi, să te postezi în Superman chiar mi se pare o problemă mare pentru PNL”, a afirmat Orban.

Acesta a comentat şi candidatura lui Cîţu la şefia partidului.

“Totuşi, trebuie să ai ceva în spate, să fi făcut ceva să candidezi pe scaunul Brătienilor, să râvneşti la scaunul Brătienilor, pe care au stat Mircea Ionescu Quintus, Radu Câmpeanu, Theodor Stolojan. Aşa, să râvneşti la preşedinţia PNL, tam-nesam, când nici nu ţi s-a uscat cerneala de pe adeziune şi când nici n-ai împlinit cinci ani vechime, e totuşi, hai să zicem, îndrăzneală, ca să nu spunem altcumva”, a spus Orban.

Preşedintele PNL a adăugat că are o strângere de inimă atunci când intră pe pagina de Facebook la “echipa demolatoare”, unde vede un val de critici.

“Un asemenea val împotriva unui liberal nu am văzut în 31 de ani de politică. Iar asta afectează partidul. În teritoriu nu cred că auzim multe lucruri bune despre Cîţu”, a susţinut Ludovic Orban, scrie Agerpres

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img