Sunday, June 7, 2026
22.8 C
Bucharest

Orban, exact ca Putin : Ucraina nu e ţară suverană

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a minimalizat luni eventualul survol al spațiului aerian ucrainean de către drone ungare, apreciind în același timp că Ucraina vecină aflată în război nu este o țară suverană, întrucât depinde de Occident, relatează France Presse.

‘Faptul că două, trei sau patru drone ungare au trecut sau nu frontiera nu este o problemă’, a spus Viktor Orban, adăugând că ‘tinde să-l creadă pe ministrul său’ al apărării Kristof Szalay-Bobrovniczky, care a negat acuzațiile.

‘Să zicem că au zburat câțiva metri în țară, și ce dacă?’, a afirmat premierul ungar într-un podcast moderat de purtătorul de cuvânt al partidului său, afirmând că Kievul ar trebui mai degrabă să se îngrijoreze de ‘dronele rusești de la frontiera sa estică’.

‘Ucraina nu este o țară independentă și suverană, noi suntem cei care o menținem pe linia de plutire, deci nu ar trebui să se comporte ca și cum ar fi’, a declarat șeful guvernului ungar.

Potrivit lui, dacă ‘Occidentul ar decide mâine să nu-i mai acorde niciun forint, Ucraina s-ar prăbuși’. Forintul este moneda națională a Ungariei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că ‘drone de recunoaște probabil ungare’ au survolat spațiul aerian al Ucrainei.

Ministerul ungar al Apărării a declarat sâmbătă că ‘alegațiile sunt total nefondate’.

Cu toate acestea, ministrul de externe ucrainean Andrii Sibiga a publicat sâmbătă o hartă a traiectoriei de zbor a dronei ungare, hartă ce i-a fost pusă la dispoziție de forțele armate ale țării, conform Interfax-Ukraina. ‘Forțele noastre armate au adunat toate dovezile necesare și încă așteptăm explicațiile Ungariei cu privire la ce făcea acest aparat în spațiul nostru aerian’, a scris Sibiga sâmbătă pe rețelele de socializare.

Conform relatărilor, o dronă a fost detectată survolând în două rânduri la altitudini diferite regiunea Transcarpatia vineri dimineață. ‘În dimineața zilei de 26 septembrie 2025, sistemele radar ale Forțelor armate ucrainene au detectat un aparat aerian de tip dronă survolând în două rânduri, la altitudini diferite, spațiul aerian ucrainean deasupra teritoriului regiunii Transcarpatia’, a indicat Statul Major General al armatei ucrainene.

Una dintre puținele țări din NATO și Uniunea Europeană care și-a consolidat legăturile politice și economice cu Moscova după invazia acesteia în Ucraina în 2022, Ungaria are o frontieră comună cu partea de vest a Ucrainei de circa 140 de kilometri.

Ungaria refuză să acorde ajutor militar Kievului, blochează negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și obstrucționează adoptarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

Tensiunile între Kiev și Budapesta, deja importante înainte, s-au accentuat de la începutul războiului, iar Viktor Orban calificase deja Ucraina drept un stat vasal.

Ucraina, care are o minoritate vorbitoare de limbă maghiară în regiunea Transcarpatia, la frontiera cu Ungaria, a denunțat în repetate rânduri Budapesta pentru distribuirea a zeci de mii de pașapoarte cetățenilor săi, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Hot this week

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Topics

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte probleme asociate

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte...

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img