Monday, December 29, 2025
3.3 C
Bucharest

“Romania orbecăie patetic într-un labirint justițiarist”

Găini pînă la moarte

Miza războiului politic dintre Iohannis și Dragnea e străvezie ca o sentință a Liviei Stanciu. Iohannis vrea să-l scoată pe Dragnea din peisaj. Fără Dragnea, din victoria PSD rămîne o guvernare la fel de slabă ca miniștrii ei, numai bună să facă praf planul de reduceri și pomeni care a fascinat electoratul.

Dar drumul de la dorință la idee e greu. Mintea profesorului de fizică a avut nevoie de meditații, iar catedrele de Optică și Acustică de la Universitatea “Ochiul și Timpanul” i le-au dat. Așa a fost respinsă Sevil Shhaideh, așa s-au întîrziat procedurile de numire a premierului, așa a fost acceptat Grindeanu prin sms, așa au apărut ordonanțele în presă, așa a ajuns președintele la ședința de guvern și în Piața Universității, așa s-a ajuns la referendum.

Lăsînd la o parte năucitoarea prostie a pesediștilor, există la Cotroceni o sală a hărților și un plan articulat, care și-a propus să transforme ficusul în plantă carnivoră.

Dacă Guvernul nu dă cele două ordonanțe, soarta PSD ajunge în mîinile lui Iohannis. O lege în Parlament sau o asumare a răspunderii Guvernului devin pești care se zbat pe masa de promulgare. Iohannis poate întîrzia promulgarea dincolo de termenele procesului Dragnea 2. În plus, pe toată durata întîrzierii, Iohannis ar culege simpatia publică ce decurge din stoparea grațierii.

Dragnea urmează să fie condamnat în cel de-al doilea proces, despre care nu se știe nimic clar, cu excepția sentinței. Și pe prima condamnare a lui Dragnea se văd amprentele puterii nealese, dar ăsta e modul în care sistemul își prinde adversarii de nas.

Dacă Dragnea e scos din schemă, PSD intră în epoca luptelor interne, în care baronii și acoperiții, adjuncții și trecătoarele vedete de talk-show se vor sugruma între ei pe faliile de rupere. Vor fi desprinderi, migrații, trădări, sciziuni. Sfătuitorii cu epoleți ai președintelui Iohannis vor ști să mîne o fracție a partidului spre ideea unui guvern de coaliție cu PNL, apoi spre opoziție. Cum? Statul modernizat își exprimă dorințele prin dosare.

Și astfel, la cîteva luni de la cea mai mare victorie din carieră, PSD nu numai că pierde guvernarea, dar își pierde viața. S-ar zice că, fără grațiere, e condamnat la moarte.

La rîndul lui, Iohannis, liderul cruntei înfrîngeri suferite de PNL, un personaj care aproape își pierduse ființa politică, devine singurul candidat al dreptei la prezidențialele din 2019.

Asta e, așadar, miza războiului. Ordonanțele în sine îl lasă pe Iohannis rece. Dacă i-ar fi păsat de Justiție, de penali și de corupți, s-ar fi sinucis de rușine numai citindu-și dosarele și declarațiile ANAF.

Ca de obicei, România se irosește în nimicuri, pierde timp, energie și ocazii. Orbecăie patetic într-un labirint justițiarist în vreme ce națiunile din jur formulează o viziune. Noi nu ne mai batem capul. Relațiile noastre cu viitorul au fost dintotdeauna reci. Ultima găină din aprozarul Europei e la locul ei.

 

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img