În ultimele 10 zile s-au petrecut în România evenimente de o importanţă covârşitoare. Nu e vorba despre războiul Iohannis-Ponta, moţiunea de cenzură, rochiile soţiei preşedintelui sau ce mai fac Oprescu şi Udrea. E vorba de chestiuni infinit mai grave şi anume modul în care democraţia şi mecanismele constituţionale sunt încălcate în România.
Săptămâna trecută a avut loc o dezbatere în acest sens la Senat. Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul Gabriela Baltag a descris în mod simplu şi detaliat bolile justiţiei, modul răzbunător în care se aplică legea, abuzurile pe bandă rulantă care dau chiar şi unui magistrat-judecător convingerea că ceea ce se petrece în unele instanţe româneşti numai justiţie nu se poate numi. Câteva instituţii de presă – mult prea puţine – au preluat discursul celei care vorbea în numele sutelor de magistraţi membri AMR. Mecanismele îmbolnăvite de interferenţe personale şi politice din regimul Băsescu – absolut nepermise într-o democraţie – dar care sunt prezente şi azi au fost bine caracterizate şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Atât la seminarul amintit cât şi la moţiunea de cenzură de marţi, cel care este al doilea om în stat potrivit Constituţiei a tras decent, dar foarte ferm nişte semnale de alarmă.
România nu este un stat de drept dacă mecanismele îmbolnăvite în ultimii 10 ani nu vor fi reparate urgent.
Aceste voci salutare au generat însă prea puţină reacţie. Mă aşteptam să văd o grevă parlamentară, una judecătoarească, o comisie de anchetă care să dea cu abuzivii de pământ, proteste de stradă, dezbateri încinse în toată mass media. Din păcate, acest gen de atitudine e complet inexistentă în România. Dacă în Spania sau Franţa, şefa magistraţilor şi preşedintele Senatului spuneau ce s-a afirmat la noi, era un efect nuclear. Românul însă, indiferent de meseria lui, de nivelul său cultural, s-a obişnuit cu abuzul. Şi toleranţa lui indolentă perpetuează boala.
Suntem şi vom fi o ţară complet defectă cât vom coabita cu abuzul, ilegalitatea şi batjocura fără să protestăm până la îndreptarea lucrurilor.
