Thursday, November 5, 2026
6.2 C
Bucharest

Pamintul romanesc, dorit de straini

teren_de_vinzare

De la 1 Ianuarie 2014, potrivit Tratatului de aderare a Romaniei la UE, cetatenii straini persoane fizice pot sa cumpere teren fara restrictii in tara noastra, fapt care starneste polemici puternice si nemultumiri. Majoritatii romanilor nu le sunt necunoscute regulile privind achizitionarea de terenuri in alte tari UE

Legea stabileste că arendaşii, vecinii, tinerii fermieri, până în 40 de ani, şi statul roman vor avea drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor agricole în faţa persoanelor fizice străine, începând cu 1 ianuarie 2014. Dar legea a fost contestata de Traian Basescu si retrimisa Parlamentului, drept pentru care prioritatea pentru romani a fost stopata acum

In paralel cu achizitionarea masiva de teren din partea strainilor, Romania se confrunta si cu politica ostila a Ungariei, care a declarat politica de stat achizitionarea de pamint in Ardeal si mentinerea acestuia sub un strict control etnic

Batalia pentru terenuri agricole romanesti are o miza uriasa, de miliarde de euro. Potrivit Eurostat, agricultura contribuie anual cu 6-7% din PIB si a adus 18,5 miliarde de euro în economie in 2013, cel mai bun rezultat din istorie, cu un plus de 28% faţă de anul 2012

Romania are 14,8 milioane de hectare suprafata agricola, din care 10 milioane hectare sunt terenuri arabile. Pina acum, apromimativ 15% din suprafata totala este detinuta de straini, prin societati comerciale. Potentialul agricol imens si schimbarea legislatiei va determina cresterea procentului strainilor proprietari din Romania

Romania pare sa redescopere apetitul pentru valori nationale. Potrivit sondajelor, cetatenii romani apreciaza calitatea de membru NATO si UE, dar vor politicieni care sa se lupte mult mai bine pentru cetateni, valori si identitate romaneasca

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img