Thursday, April 24, 2025
13.1 C
Bucharest

Parchetul cere inchisoare pentru palmuirea presedintelui Frantei

Parchetul francez a cerut joi, la Valence (sud-est), o pedeapsă de 18 luni de închisoare împotriva lui Damien Tarel, care a recunoscut în instanţă că l-a pălmuit pe preşedintele Emmanuel Macron în cursul unei vizite întreprinse de acesta în regiunea sud-estică Drome, transmite AFP.

Această palmă, ‘complet inadmisibilă’, este un ‘act de violenţă deliberată’, a arătat reprezentantul Ministerului Public în instanţă.

Damien Tarel, un pasionat de lupte medievale în vârstă de 28 de ani, a declarat miercuri, în faţa tribunalului din Valence, că este un simpatizant al extremei drepte şi că a acţionat pentru că Macron întruchipează decăderea Franţei, a relatat postul BFM TV, conform agenţiei Reuters.

Damien Tarel a mai spus că, cu câteva zile înainte de vizita lui Macron în Drome, se gândise să-i arunce preşedintelui un ou sau o tartă cu cremă. ‘Când i-am văzut privirea simpatică şi mincinoasă care vroia să facă din mine un alegător, m-am umplut de dezgust’, a adăugat tânărul, care a compărut în procedură de urgenţă.

‘Cred că Macron reprezintă decăderea ţării noastre’, a mai spus Tarel la tribunal, potrivit BFM TV.

‘Dacă l-aş fi provocat pe Macron la duel la răsăritul soarelui, mă îndoiesc că ar fi acceptat’, a mai declarat el.

Preşedintele a descris atacul drept un incident izolat şi a afirmat că violenţa şi ura sunt o ameninţare pentru democraţie.

Damien Tarel este acuzat de agresiune împotriva unei oficialităţi, o infracţiune pentru care pedeapsa maximă este de trei ani de închisoare şi 45.000 de euro amendă.

El l-a lovit pe Macron marţi, când preşedintele s-a apropiat să salute o mică mulţime de privitori, după ce vizitase un colegiu tehnic în cursul unei deplasări pentru a lua pulsul ţării în contextul ieşirii din pandemie şi înaintea alegerilor prezidenţiale din 2022.

Macron s-a apropiat de Tarel, care se afla în spatele unei bariere de securitate, apoi acesta a strigat ‘Jos Macronia!’ şi i-a tras o palmă preşedintelui pe partea stângă a feţei. El a mai fost auzit rostind ‘Montjoie, Saint Denis!’, strigătul de luptă al armatei în vremea monarhiei.

‘Este un slogan patriotic’, a explicat el în instanţă.

Tarel, care este şomer, le-a spus anchetatorilor că era apropiat de mişcarea de protest a ‘Vestelor galbene’, care a zguduit preşedinţia lui Macron, şi are convingeri politice de extremă dreapta.

Apropiaţii lui Tarel l-au descris ca pe un pasionat de reconstituiri medievale şi o persoană neturbulentă. Procurorul a precizat că Tarel nu este membru al vreunui grup politic sau militant.

Damien Tarel a fost arestat împreună cu un al doilea bărbat din oraşul său Saint-Vallier.

În locuinţa celui de-al doilea bărbat, poliţia a găsit un exemplar al manifestului autobiografic ‘Mein Kampf’ al lui Hitler şi un steag roşu cu secera şi ciocanul, simbolul internaţional al mişcării comuniste, a indicat procurorul local Alex Perrin.

Al doilea bărbat nu va fi inculpat în legătură cu agresarea preşedintelui, ci pentru posesie de arme ilegale, în 2022, scrie Agerpres.

Hot this week

Putin blufează cu pacea : cere mai multe arme

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forțele armate...

Șoc : oferta SUA de pace în Ucraina e de fapt varianta Rusiei

Statele Unite au făcut „oferta” lor finală Ucrainei pentru...

Don Trump Jr vine luni la București

Fiul cel mare a președintelui SUA, Donald Trump Jr,...

Ruşii vor să-şi extindă invazia până la gurile Dunării

Președintele rus Vladimir Putin urmărește, în continuare, să ocupe...

Ce se întâmplă în zona seismică Vrancea?

Ce se întâmplă în zona seismică Vrancea? 19 cutremure de...

Topics

Putin blufează cu pacea : cere mai multe arme

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forțele armate...

Șoc : oferta SUA de pace în Ucraina e de fapt varianta Rusiei

Statele Unite au făcut „oferta” lor finală Ucrainei pentru...

Don Trump Jr vine luni la București

Fiul cel mare a președintelui SUA, Donald Trump Jr,...

Ruşii vor să-şi extindă invazia până la gurile Dunării

Președintele rus Vladimir Putin urmărește, în continuare, să ocupe...

Ce se întâmplă în zona seismică Vrancea?

Ce se întâmplă în zona seismică Vrancea? 19 cutremure de...

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img