Monday, May 12, 2025
7.8 C
Bucharest

Pardon? “Manifestantii sunt niste turbulenti minoritari”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat luni, în şedinţa de guvern, ”scenele de război” care au avut loc ”uneori” în timpul manifestaţiilor ”vestelor galbene” la sfârşitul săptămânii trecute, mai ales pe Champs-Elysée, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux, transmite AFP.

”Nu trebuie subestimat impactul asupra spiritelor, atât în Franţa, cât şi în străinătate, cu scene uneori de război pe care multe media le-au transmis din nou în Franţa şi în străinătate”, a declarat Macron, potrivit afirmaţiilor purtătorului de cuvânt.

”Este dificil de explicat că, uneori, anumiţi aleşi sau formatori de opinie pot avea o oarecare complezenţă faţă de aceşti turbulenţi, minoritari – reamintesc acest lucru -, dar totuşi prezenţi”, a adăugat el.

Luni, parchetul din Paris a anunţat că pentru 28 de persoane a fost prelungit arestul preventiv şi că 47 au fost deja prezentate justiţiei din cele 103 reţinute în cursul violenţelor de sâmbătă, ocazionate de a doua zi de mobilizare naţională a ”vestelor galbene”.

Potrivit unei surse judiciare, cei trimişi în faţa tribunalului sunt acuzaţi de ”participare la o adunare formată în vederea comiterii de violenţe sau distrugeri”, unii fiind acuzaţi şi de ”violenţe voluntare împotriva unei persoane depozitare a autorităţii publice”, ”ultraj, rebeliune, ameninţare cu moartea” sau ”posesie de bunuri furate”.

Potrivit unui comunicat publicat luni, a fost creată o ”delegaţie” de opt ”comunicatori oficiali” ai ”vestelor galbene” pentru a iniţia o ”luare de contact serioasă şi necesară” cu autorităţile şi a prezenta o serie de revendicări.

După o consultare a simpatizanţilor pe Facebook, delegaţia adresează ”două propuneri principale” guvernului: ”revizuirea în jos a tuturor taxelor” şi crearea unei ”adunări cetăţeneşti” pentru a dezbate tranziţia ecologică, ”luarea în calcul a vocii cetăţenilor” sau creşterea puterii de cumpărare.

”Unica voinţă a ansamblului acestor propuneri este să fie supuse unui referendum popular”, adaugă textul, publicat cu o zi înaintea unei intervenţii a preşedintelui Macron vizând detalierea şi explicarea unui ”pact social” în vederea tranziţiei ecologice.

”Cerem reprezentanţilor statului şi guvernului să ne primească într-un termen rezonabil. În absenţa unei întâlniri sau a unor propuneri serioase (…), acţiunile vor continua şi se vor întări”, avertizează reprezentanţii protestatarilor.

Întrebat despre această iniţiativă, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că este ”deschis” dialogului, între anumite limite. ”Dacă propunerile revin la a cere dizolvarea Adunării Naţionale, demisia preşedintelui Republicii (…), mă tem că nu le putem răspunde favorabil”, a reacţionat Griveaux, potrivit Agerpres.

Hot this week

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

Topics

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img