Home Articole Parlamentul îl acuză pe Preşedintele României că a săvârşit un “abuz de...

Parlamentul îl acuză pe Preşedintele României că a săvârşit un “abuz de drept”

7237
16
SHARE

Declaratie oficiala adoptata azi de Parlamentul României :

Parlamentul României salută clarificările pe care Curtea Constituţională a României le-a adus în decizia sa din 8 februarie 2017. Declarând neîntemeiate sesizările Consiliului Superior al Magistraturii şi Preşedintelui României, Curtea explică, pe de o parte, cum Parlamentul poate delega Guvernului printr-o lege specială de abilitare competenţa de a emite ordonanţe, iar pe de altă parte, că executivul „nu are obligația constituțională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz”.

De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit demult că „în cazul elaborării și emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligația solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că exigența acestei autorități publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu activității autorităţii judecătoreşti depășește sfera atribuțiilor sale constituționale”.

Parlamentul apreciază că, în condiţii normale, asemenea lămuriri nu ar fi fost necesare. Textul Constituţiei este în sine suficient de explicit. Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia Curţii este absenţa manifestă a bunei credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al Preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curţii doar în scopul blocării unui proces politic democratic.

Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt o dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii ale statului conduse la rândul lor de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau ţinând de sfera siguranţei naţionale.

Pe fond, aceste acţiuni de discreditare a Parlamentului sunt lipsite de o motivaţie raţională. Trebuie afirmat răspicat că toate instrumentele juridice folosite în combaterea corupţiei emană de la Parlament. Ele sunt în mod fundamental expresia voinţei politice a acestuia de a instaura necondiţionat domnia legii şi de a întări instituţiile statului de drept.

Prin această Declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie: funcţia reprezentativă, funcţia legislativă, precum şi funcţia de alegere şi control a executivului.

Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească în ansamblul ei și cu toate componentele ei. Îi reprezintă deopotrivă pe cei care au votat, indiferent de opțiunea politică, dar şi pe cei care nu s-au prezentat la urne. Funcţia esenţială a Parlamentului este aceea de a da, prin dezbaterile sale, o formă reprezentativă preocupărilor celor mai grave şi profunde ale societăţii. Cunoaşterea publică este indispensabilă într-o democraţie, iar sarcina oricărui Parlament este acea de a spori calitatea şi sfera gândirii ce animă deliberarea colectivă.

Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim si mai reprezentativ decât Parlamentul. Preşedintele, odată ales, devine prin efectul Constituţiei exterior societăţii, ocupând o poziţie de mediator între aceasta şi autorităţile publice. Preşedintele României reprezintă statul român (Articolul 80, Aliniatul 1) cele trei puteri ale acestuia  legislativă, executivă şi judecătorească  fiind nu numai separate între ele, dar şi distincte de societatea cetăţenilor, care este „fundamentul” statului, dar nu se confundă cu acesta (articolul 4, aliniatul 1). Parlamentul este organul care asigură legătura constituţională între Preşedinte şi societate, aşa cum subliniază procedura care-i cere Preşedintelui să depună jurământul de învestitură în plenul reunit şi să încredinţeze apoi preşedinţilor celor două camere documentul pe care a semnat jurământul.

Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar. În al doilea rând, Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării” (Articolul 61, Aliniatul 1). Parlamentul acceptă să delege Guvernului, în termeni precişi, exerciţiul acestei autorităţi, nu însă vreunei alte instituţii. Nu poate delega autoritatea înseşi, care este inalienabilă. În temeiul legilor pe care le face şi pe care le modifică suveran, Parlamentul se poate consulta în cursul procesului legislativ cu instituţii publice, cu experţi, cu societatea civilă, cu orice parte interesată. Avizele pe care Parlamentul convine să le solicite nu pot avea un caracter constrângător. Nimeni şi în nici o materie nu-şi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului, care este unică şi indivizibilă.

În sfârşit, grupurile politice din Parlament trebuie consultate de Preşedinte în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după care Parlamentul îi acordă (sau nu) acestuia şi întregii liste a Guvernului votul de încredere (Articolul 103) şi acceptă programul de guvernare prin care executivul realizează politica internă şi externă a ţării şi conduce administraţia publică (articolul 102, aliniat 1). Din acel moment, Guvernul şi toate organele administraţiei publice se supun controlului parlamentar (articolul 111, aliniat 1), Parlamentul fiind singura instanţă politică în faţă căreia Guvernul este răspunzător pentru întreaga sa activitate (Articolul 109, Aliniat 1).

Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului. Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele camerelor, pentru activitatea sa.

La începutul primei sesiuni din acest mandat, Parlamentul Românei se angajează cu fermitate să respecte riguros articolul 69 din Constituţie şi să servească exclusiv naţiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să-şi supună mandatul oricăror solicitări imperative, de oriunde ar veni. Parlamentul respectă dreptul la liberă exprimare, înţelegând în acelaşi timp că este singurul reprezentant constituţional al întregii societăţi. Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui României, Consiliului Superior al Magistraturii și ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate de Parlament.

16 COMMENTS

  1. Comiti un abuz atunci cand nu respecti o decizie a CCR nu cand adopti niste hotarari ce tin de larga interpretare a unor legi facute prost indiferent in ce perioada.Dar e bine ca ei s-au “recredibilizat” la vot.Asta este fara sa se mai pronunte nimeni un ABUZ DE RIDICOL ! E ca si cum o organizatie de domni de varsta a treia ar vota ca sunt la fel de virili si sexy ca la 20 de ani.E greu sa ridici niste maini ?

    • Un condamnat la puscarie si un urmarit penal s-au gandit sa-l acuze pe presedintele ales cu 6.3 milioane de romani avand cea mai insemnata reprezentativitate! Pe ce articole din constitutie il acuza domnule Tudor? Oare de ce nu dizolva parlamentul asta putred de corupt condus de infractori? Astazi la Comisia de energie din parlament alt reprezentat pesidist a facut show cu aroganta specifica scotandu-l afara pe un director … Restauratia s-a produs domnule Tudor? Deja este dictatura?

      • daca ai fi un pic de inteligenta si ai da dovada ca ai si citit declaratia parlamentului nu ai scrie tampeniile astea si nu ai cere sa vezi ce articole din constitutie a incalcat. mai bine ai citi chiar decizia ccr( de fapt cele doua decizii date pe aceasta speta) si te lamuresti. e greu ca un pupincurist basisto-penelisto-johannist sa inteleaga cum idolul hotilor de case dovediti, ciolanis sase case,e doar un amarat de falsificator de acte de mostenire, un ciorditor de case si cel mai grav, un primar hot care retrocedeaza imobile din patrimoniul statului lui insusi dar de data asta in calitate de presedinte al forumului german “continuator” al unei organizatii fasciste condamnate pentru crime impotriva umanitatii incel de-al doilea razboi mondial! daca aia doi, dragnea si tariceanu sunt “Un condamnat la puscarie si un urmarit penal ” hotul asta nemernic ce este? floarae din gradina cu prosti care-l pupa pidosnic?

  2. Well, măcar o bucățică de onoare sa mai fie stearsa de noroiul cu care Basescu si-apoi Johannis au împroșcat Parlamentul (primul din ticăloșie, al doilea din îngustime de minte, dar împreuna fac o forța redutabilă).Si, daca e sa se moara, din nou, pentru ceva, in România, onoarea e singurul lucru care mai merita sacrificiul. Daca e ca Tariceanu sa ajungă in gulag, măcar sa stie de ce, si el si galeria de susținători ai Noii Securitati: pentru consecventa in idei si in acțiunea politică, ultimately, pentru onoare. Si celor care au votat in favoarea Declarației, oricare vor fi fost ei si cărui grup vor fi aparținând in actualul Parlament, sincere felicitari.

  3. Off-topic:

    Radule,

    Daca tu astora care te ameninta cu moartea le postezi comentariile in timp ce pe altii ii blochezi pentru limbaj, eu nu mai am nimic de zis! Te las cu sifonarii “de dreapta” carora le postezi comentariile, ca nu am ce sa fac!

    P.S. Daca ai posibilitatea, posteaza si tu pe aici IP-u de-al unuia din astia care te ameninta cu moartea in comentariu si pe care Politia sau unde pretinzi tu ca trimiti tu IP-urile respectivilor l-au arestat sau l-au amendat penal intocmai si la timp pe vreunul, ca eu nu cred asemenea sifoane! Nu mai suntem la gradinita, am crescut mari intre timp…

    IP-ul meu observi de ce tara si oras e daca dai o simpla verificare cu orice aplicatie de localizare. Blocheaza-ma de cate ori vrei ca am vreo 20 si ceva de servere si posibilitate de IP-uri pe orice varianta. Bafta

  4. Acuza parlamentului e doar politica! Este doar o acuzatie pe linie si de natura politica, fara a avea alte repercusiuni!

    P.S. Presedintele trebuia suspendat pentru ca a incalcat Constitutia Romaniei atunci cand a iesit in strada imbracat in geaca rosie si a participat la un miting ilegal, fara autorizatie pe legea 60 / 1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice. La fel cum trebuia retrasa din functie si sefa DNA, Laura Kovesi, care a incalcat Constitutia Romaniei si separatia puterilor in stat facand politie politica prin anchetarea ilegala a membrilor guvernului Romaniei. Dar, la noi in Romania atat Constitutia cat si Legile si regulile au devenit facultative, fiind valabile doar daca ne sunt noua favorabile, sau impotriva adversarilor. Altfel ele sunt facultative sau doar pentru victime, desculti, sau fraieri, asa dupa cum constatam toti.

    Restul e cancan.

  5. Daca in parlament ar intra oameni integri,somitati in mediul de afaceri,academic,oameni cu experienta in legislatie europeana,oameni simpli dar care au construit cu pricepere si munca adevarate minuni in economie,politicieni care au excelat pana acum intr-un domeniu sau altul,tineri de nota 10+ la facultati de prestigiu din lume,TOTI neavand nici o pata si nici o legatura cu oamenii patati din sistem atunci da… DA,DA,DA…Parlamentul ar fi emblema Romaniei,cea mai prestigioasa si importanta Institutie,ne-am mandri cu totii ca avem un asa Legislativ….Dar daca un nene sef al baronilor locali pune din pix primii pe o lista oamenii cu care a smecherit pana acum bugetul public,pune beizadele agramate,oameni certati cu legea,pupili ai baronilor din partid si indivizi care si-au construit un nume doar fiind invitati la televiziunile de stiri remarcandu-se acolo prin orice numai prin decenta si competenta nu atunci scuzati-ma…Parlamentul chiar este o RUSINE,o adunatura de indivizi dubiosi chiar daca sa spunem 20% dintre dansii,oameni din toate partidele nu intra in aceasta categorie rusinoasa.Nu putem avea respect pentru asa ceva puteti domnilor Tariceanu,Serban Nicolae,Dragnea si Basescu sa ne puneti pistolul la tampla sa va apreciati voi intre voi,sa ridicati maini in Parlament ca voi sunteti credibili iar altii nu sunt cat doriti.Toate astea nu arata decat un lucru si anume ca sunteti constienti de lipsa de credibilitate si de valoare,ca sunteti mai penali decat cei pe care-i tot aparati,ca traiti numai din minciuna si impostura.

  6. Dacă parlamentul României (în realitate hoții PSD – ALDE – UDMR și o parte consistenta din PNL) au ajuns sa se creadă reprezentanții întregii tari e clar în ce direcție ne indreptam. Fac pași mici către suspendare și aruncarea României în haos. Cred ca o sa se lase iar cu vieți curmate fără rost.

    • In haos vreti voi ba sa aruncati tara prin incercarile voastre de a da jos un guvern ales legitim cu miscari ilegale de strada. Sifonarilor “de dreapta” ce sunteti…

      • Nu-mi aduc aminte da se fi ales vreun guvern. Voiam sa te insult cu un apelativ care ți se potrivește dar mă abtin.

  7. Şi…il lăsăm să continuie?
    Doar aţi expus analiza voastră!
    Asta ştiam şi noi de ani de zile, următorul, pas cu pas, care e?
    Mergeţi la tv şi vă plângeţi non-stop?
    Preferaţi să pierdeţi pe mâna voastră?
    O să schelălăiţi cu succes după alegeri!

  8. Im seara asta dl.Stan,omul care a colaborat cu A3 a explicat la rtv cu lux de amanunte (a citit din Constitutie)care si ce lege a incalcat ocupantul cand a dat mesajul ca raspuns Parlamentului. Bre nea ocupantule plantat,cine e reprezentantul legal ..legislativ cu drepturi depline al poporului? Tu sau Parlamentul? Ce treaba are societatea civila in Constitutie? Cum sa minti tu ca societatea civila cu nu stiu cine, conduce Romania? Ce si pe cine reprezinti tu ca ocupant plantat? Tu nu stii sa citesti Constitutia scrisa in limba romana? Mi se pare ca e vorba de articolul 88 din Constitutie! Iar vin si se plang dar nu spun articolele din Constitutie sa inteleaga toata lumea si nici masuri reale pentru eliminare sau stopare, PSD-istii, incat lasa de inteles un pact ascuns cu nemernicul/nemernicii! Nu am la indemana articolul sa il pun aici. Cum de a plecat de la voi “imbecilul” Stan,omul care citeste si explica clar Constitutia? Stan cu Stanescu au fost pe intelesul oricui in seara asta! Trebuia sa ma informez chiar daca e 8 Martie.

  9. Inclin sa cred ca aceasta declaratie a Parlamentului este echivalentul cartonasului galben pentru Iohanis. Sa vedem daca intelege.

Leave a Reply