Sunday, October 18, 2026
17.6 C
Bucharest

Mesajul lui Tăriceanu despre demisia lui Ponta din PSD

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că prezenţa lui Victor Ponta în politică este utilă, dar decizia de a pleca din PSD aparţine acestuia şi partidului, subliniind că nu ar dori ‘o slăbire’ a forţelor care vor o Românie mai bună.

‘De Victor Ponta mă interesează dintr-un motiv cu totul şi cu totul aparte. În primul rând, a fost prim-ministru, a avut un mandat de succes, am avut o colaborare politică foarte bună şi cred că prezenţa lui pe scena politică şi viitorul carierei lui, cel puţin mie, nu îmi sunt indiferente. Eu cred că prezenţa lui este utilă, nu ştiu dacă în afara unei structuri politice pentru că un exerciţiu politic în afara unui partid este foarte dificil, dar, până la urmă, eu nu pot să îmi exprim părerea decât din afară. Decizia va rămâne să fie luată de Victor Ponta şi PSD. Ceea ce mi-aş dori eu este să nu asistăm la o slăbire a forţelor care îşi doresc o Românie mai bună, mai liberă, mai democratică’, a afirmat Tăriceanu, la Parlament.

Fostul premier Victor Ponta a anunţat, miercuri, că nu vrea să îl dea nimeni afară din partid şi că îi va trimite şefului PSD, Liviu Dragnea, demisia sa ‘în alb’, urmând ca acesta să decidă, dacă se supără pe el, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Topics

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img