Saturday, January 24, 2026
-0.1 C
Bucharest

Pasajul Piaţa Sudului : Euroconstruct şi Astaldi renunţă la santaj?

Pasajul de la Piaţa Sudului a fost deschis, momentan circulaţia rutieră desfăşurându-se pe o bandă pe sens. “Inaugurarea” vine însă la 2 zile de când Primăria Capitalei anunţa că vrea să rezilieze contractul cu cei de la Astaldi, constructorul pasajului şi la doar câteva zile de când anunţase că lucrările sunt la numai 63%, acelaşi procent precum în toamna anului trecut, potrivit Capital.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat săptămâna aceasta că este “inacceptabil” termenul de 30 octombrie pe care constructorul Pasajului Piaţa Sudului îl avansase pentru finalizarea obiectivului de investiţii, precizând că în cazul în care nu se va reveni asupra acestui termen şi nu vor fi accelerate lucrările vor începe demersurile pentru rezilierea voluntară a contractului.

“Consider că termenul exprimat în ultima corespondenţă de către constructor este inacceptabil, şi anume 30 octombrie. Asta ar însemna să se mai lucreze în ritm de melc toată vara, iar în septembrie, când se vor relua şcolile, practic să nu avem acest pasaj gata. Este de neacceptat şi am anunţat asocierea de constructori că, în cazul în care nu vor reveni asupra acestui termen şi nu vor accelera ritmul lucrărilor, am început deja demersurile studiind contractul pentru rezilierea voluntară a acestuia. Ne permite atât legislaţia, cât şi termenii contractuali”, a spunea cu acea ocazie Gabriela Firea.

Primarul general a adăugat că a transmis o scrisoare de nemulţumire către asocierea de constructori care lucrează şi care au câştigat contractul de la pasajul Piaţa Sudului, Euroconstruct şi Astaldi, deoarece la data anterioară nu a primit niciun răspuns, deşi somase ca în termen de zece zile să fie anunţat noul termen real de finalizare a acestei lucrări, scrie antena3.ro

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img