Wednesday, November 11, 2026
12.2 C
Bucharest

PNL contesta votul pentru Sova la Curtea Constitutionala

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că în cursul zilei de luni, liberalii vor depune la Curtea Constituţională contestaţia la votul privind cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive pentru Dan Şova, precizând că va fi contestat Regulamentul Senatului.

“Am dat juriştilor din Senat să formuleze până luni contestatţia pentru Curtea Constituţioală şi luni o să discutăm contestaţia gata formulată, şi o să o depunem”, a spus Teodor Atanasiu.

El a precizat că liberalii nu puteau contesta votul în plen, şi a adăugat că “nu se poate contesta decizia luată pe Regulament, ci Regulamentul, ca fiind neconstituţional”.

Potrivit reprezentantului PNL, Curtea va trebui să se pronunţe dacă deciziile Senatului se iau cu majoritatea parlamentarilor prezenţi sau cu majoritatea senatorilor în funcţie.

“Curtea a mai precizat, în alte cazuri, că este nevoie de totalitatea parlamentarilor, doar dacă este vorba de regulamentul unei Camere sau alte cazuri speciale. În acest caz, nu e nevoie de majoritatea tuturor senatorilor, ci a celor prezenţi”, a mai spus Atanasiu.

Prim-vicepreşedintele PNL a spus că reprezentantul PNL în comisia de numărare a voturilor a semnat procesul verbal, pentru că acel document consfinţea care e numărul de voturi pentru şi împotrivă.

“Problema este cum se interpretează rezultatul acesta prin Regulament şi Constituţie”, a mai spus Atanasiu, adăugând că în cazul unei decizii favorabile a Curţii, nu se va relua votul în cazul Şova ci se va reinterpreta rezultatul votului, conform deciziei CC.

Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost de 79 de opţiuni “pentru”, 67 “contra”, iar cinci voturi au fost anulate.

Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img