Saturday, December 14, 2024
3.9 C
Bucharest

PNL, pe urmele PSD : aviatia, data pe mana unor parasute politice

ROMATSA e una din cele mai sensibile companii din Romania. Dirijarea traficului aerian e un domeniu special, unde numai specialisti confirmati ai aviatiei, cu ani buni de experienta in domeniu, trebuie sa conduca si sa ia decizii.

Din pacate, nu de putine ori ROMATSA a fost vazuta de politicienii guvernanti doar ca o vaca de muls, iar incasarile impresionante drept o sursa de bunastare personala.

Cu exemplul mentionat mai jos, PNL continua jalnica traditie a guvernarii anterioare, cand zeci de parasute si panarame (la propriu si la figurat) au ajuns sa conduca Economia sau agentii nationale de interes strategic. Doar pentru ca erau paravan pentru afacerile sulfuroase ale lui Ciorapel, Portofel sau Valcov. 

Numirea unor oameni incompetenti, veritabile parghii doar pentru drenarea banilor, e molima de care nici PNL nu scapa, oricat ar critica practicile similare ale PSD din trecut.

Aveti motive sa va fie frica : avioanele vor fi dirijate de cer de unii care au pus parul pe bigudiuri si unghii false.


Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) îl acuză pe director ROMATSA, Valentin Cimpuieru, că a numit un liberal fără experienţă în domeniu în funcţia de director al Direcţiei Regionale Bucureşti. Este vorba despre Florentin Ulmeanu, membru PNL, manager de salon de înfrumuseţare şi de service auto. Sindicatul cere demisia întregii conduceri a ROMATSA.

“Şcoala vieţii este atât de bine privită de puterea politică, încât nici ROMATSA nu a scăpat de o asemenea blagoslovire în conducerea executivă. Cu o experienţă profesională multilaterală în diverse domenii (conform CV-ului de pe pagina web ROMATSA, care a stat la baza promovării în funcţie) ca producerea de seringi, saloanele de înfrumuseţare sau reparaţiile auto, dobândită în paralel cu un job full-time de metrolog la unitatea de la Otopeni (cu excepţia perioadelor de concediu pentru creştere copil), domnul Florentin Ulmeanu a fost considerat cel mai potrivit om din cei 1600 de salariaţi să ocupe postul de director al Direcţiei Regionale Bucureşti.

Dacă un ospătar sau un patron de pompe funebre poate fi manager de spital, de ce nu poate un manager de salon de înfrumuseţare să fie şef peste controlori de trafic aerian? Nu putem să nu observăm că pe lângă şcoala vieţii, ce mai au cei trei în comun este apartenenţa la un partid politic. Cum Directorul General care a făcut numirea şi-a dat demisia lăsându-1 pe domnul Ulmeanu director, a căzut în sarcina succesorului său să rezolve problema — şi a făcut-o: 1-a numit Director la Direcţia de Dezvoltare, fiind clar că multitudinea de aptitudini îl face pe domnul Ulmeanu calificat pentru conducerea oricărui departament sau direcţie din ROMATSA. Calitatea de membru al unui partid politic a ajuns să fie suficientă pentru accederea în funcţii cu cerinţe profesionale specifice, direct în vârful piramidei — suntem tot acolo de unde am plecat — în 1989.

Când toată aviaţia civilă este în pericol la nivel mondial, iar controlorii de trafic aerian fac sacrificii financiare pentru a supravieţui, probabil domnul Ulmeanu este singurul caz din domeniu cu o creştere salarială de 400% în perioadă de criză.

La fel ca toate structurile cândva eficiente şi prospere din România, a venit şi rândul ROMATSEI să fie căpuşată şi distrusă de infiltraţiile politice, ghidate doar de interese personale, de lăcomie şi de ignoranţă.

Echipa directorului general ROMATSA 1-a Imbrăţişat pe domnul Ulmeanu ca pe unul de-al lor, fără să pară deranjaţi că sunt puşi pe picior de egalitate cu o astfel de pregătire profesională. Numirea făcută de conducătorul instituţiei împreună cu acceptul tacit al acestei decizii de către ceilalţi directori din conducerea executivă demonstrează slugărnicia politică a acestora şi plasează acţiunile lor împotriva intereselor ROMATSA.

Sindicatul ATSR cere demisia întregii echipe de conducere. Salariaţii ROMATSA doresc un management profesionist şi eficient, ghidat de loialitate şi bune intenţii. Poziţia şi imaginea ROMATSA în Europa a fost obţinută cu ajutorul angajaţilor calificaţi care au furnizat mereu servicii de cea mai înaltă calitate, iar conducătorii regiei nu trebuie să fie mai prejos”, se arată într-un comunicat al ATSR.

https://www.antena3.ro/actualitate/incredibil-l-au-pus-director-la-romatsa-angajatii-cer-demisia-intregii-echipe-de-conducere-577036.html

Hot this week

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa. Cunoaște cel mai bine Rusia”

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa....

Ambasadorul Daniel Fried, mesaj pentru românii care susțin candidați pro-ruși : Mergeți până la Moscova și vedeți

Daniel Fried, fost Adjunct pentru Afaceri Europene al Secretarului...

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii și interpușii lor să genereze schimbare”

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii...

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Topics

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Apărarea se întăreşte : încă 3 avioane F-16 pentru România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de...

Știripesurse.ro : mandatele POT ar putea fi invalidate

Noul Parlament, ales în urma alegerilor din 1 decembrie, ar...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img