Wednesday, November 4, 2026
8.6 C
Bucharest

PNL vrea si anticipate si guvern tehnocrat. Si “înlăturarea PSD”

“PNL crede în continuare în soluția alegerilor anticipate, însă mandatul cu care astăzi se va merge la consultările cu președintele României nu va exclude nicio altă variantă de guvernare, chiar și a unei viitoare guvernări tehnocrate. Nu excludem nici soluția unui guvern tehnocrat. În această situație, cea mai importantă condiție pentru susținerea unei asemenea guvernări este depolitizarea totală a întregului eșichier și a tuturor nivelurilor instituționale, practic depolitizarea totală a administrației. În termeni reali, aceasta înseamnă înlăturarea PSD și a partenerilor săi de la toate nivelurile instituționale, decizionale în această țară”, a spus Stroe, într-o conferință de presă, după ședința comisiei de unificare a PNL citat de Agerpres.

El a arătat că, în situația unei guvernări tehnocrate, este necesară depolitizarea totală a administrației, care să-i vizeze pe secretarii de stat, șefii de agenții și administrații, prefecții, directorii de instituții deconcentrate.

“Există în aceste condiții un pericol pe care trebuie să-l conștientizăm, cel al schimbării unui Guvern, dar a menținerii unui sistem de putere. Din acest motiv, subliniem condiția noastră de depolitizare totală până la ultimul nivel al administrației”, a spus liberalul.

Potrivit lui Stroe, PNL subliniază nevoia urgentă ca viitorul Guvern să aibă un plan concret și măsuri urgente care să răspundă solicitărilor venite din partea societății.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img