Sunday, October 11, 2026
19.7 C
Bucharest

PNL vrea un scor mai bun ca la locale, adica 32%

Scorul politic al PNL in alegerile locale, cu Blaga sef de campanie, a fost 32%. PSD a obtinut 38%.


Partidul Național Liberal mizează la parlamentarele din decembrie pe rezultate mult mai bine decât la alegerile locale, a declarat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, președintele formațiunii politice, Alina Gorghiu citata de Agerpres.

“Mizez pe un scor național mai bun decât la locale. N-am să dau procente. Scorul pe care PNL îl va avea trebuie să îi ofere posibilitatea să fie în centrul viitoarei guvernări, să facă viitoarea majoritate parlamentară care să-l propună pe Dacian Cioloș prim-ministru. Să dau procentele ar însemna să fac o declarație hazardată”, a declarat președintele PNL, Alina Gorghiu.

Ea a reamintit că, deși sondajele făcute publice în ultima vreme arată o diferență între PSD și PNL, același lucru se întâmpla și înainte de alegerile locale din iunie, dar rezultatele finale au stat altfel.

“Înainte de alegerile locale, sondajele pesediste ne dădeau în fiecare săptămână tot cu două procente în minus. Ajunsesem la scoruri negative. Evident că tot de la 20 și ceva la sută am pornit la locale, iar PSD de la vreo 45. Vă aduc aminte că la locale diferența a fost până la urmă de cinci procente. Nici nu se pune problema să avem vreun recul. Obișnuiți-vă cu sondajele pesediste. Vor fi trei săptămâni în care veți afla că pornim de la 12 procente, că pornim de la 14, că pornim de sub nivelul mării și veți vedea în realitate care va fi deznodământul pe data 11 decembrie”, a mai afirmat Alina Gorghiu.

Liderul PNL a reamintit că o situație similară a fost și la alegerile prezidențiale, când PNL a pornit în alegeri cu șanse reduse de câștig.

“La prezidențiale am pățit același lucru. Nu existam, nu aveam nicio șansă, dar până la urmă să știți că alegătorul din România nu este doar inteligent, dar nici nu se lasă manipulat de sondaje care ar vrea să schimbe soarta alegerilor din România. Le spun tuturor că nu-mi este frică de opțiunile pe care electoratul le are pentru că știu care este rețeta pe care o propune PSD. De data aceasta această competiție, în opinia mea, este favorabilă PNL”, a spus Alina Gorghiu.

Președintele PNL Alina Gorghiu și primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, care este și secretarul general al formațiunii politice, au fost prezenți duminică seara la lansarea candidaților filialei ieșene la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Evenimentul s-a desfășurat la Hotel Internațional, în prezența a câteva sute de membri și simpatizanți.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img