Monday, August 31, 2026
22.4 C
Bucharest

Poluanți eterni din apa de la robinet

Cel puţin 45% din apa de la robinet din Statele Unite este contaminată cu PFAS, substanţe supranumite “poluanţi eterni”, potrivit unui studiu amplu realizat de o agenţie guvernamentală americană conform căreia nivelurile de contaminare ar fi chiar mai ridicate în zonele urbane, transmite sâmbătă AFP.

Substanţele perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS) reprezintă o familie de compuşi chimici sintetici dăunători sănătăţii care, conform studiilor, pot fi asociaţi cu unele tipuri de cancer sau cu alte boli.

Aceşti poluanţi, supranumiţi “eterni” de la ciclul lor de viaţă foarte lung, pot ajunge în ape reziduale industriale şi gropi de gunoi şi pot contamina astfel diverse surse de apă. În cazul unei expuneri de lungă durată, aceştia se pot acumula în corpul uman.

“Studiul realizat Institutul american de prospectare geologică (USGS) este primul care compară, la scara unei ţări întregi, prezenţa PFAS în apa distribuită atât de furnizorii privaţi, cât şi de cei publici”, a declarat vineri pentru AFP Kelly Smalling, autoare principală a cercetării.

În studiul său, publicat săptămâna aceasta în jurnalul Environment International, USGS estimează că există o posibilitate de 75% ca PFAS să fie prezente în apa din zonele urbane, comparativ cu 25% în zonele rurale.

“Oamenii de ştiinţă de la USGS au testat eşantioane de apă colectate direct de la robinete din bucătării din întreaga ţară”, a declarat Kelly Smalling, cercetătoare la USGS.

“Concentraţiile de PFAS din rezervoarele publice de apă şi din fântânile private au fost similare”, a adăugat ea, precizând că cercetarea s-a concentrat asupra a 32 de tipuri de PFAS, din cele peste 12.000, dintre care unele nu pot fi detectate prin intermediul tehnologiilor actuale.

Echipa de cercetători a colectat eşantioane din peste 700 de locaţii reprezentative.

Riscurile de expunere au fost cele mai mari pe coastele de est şi de vest ale SUA, precum şi în regiunea Marilor Lacuri, în nord-est.

– Filtrele, recomandate –

Autorităţile americane au anunţat în luna martie introducerea unor norme pentru limitarea nivelurilor de poluare ale anumitor PFAS în apa curentă.

Agenţia americană pentru protecţia mediului (EPA) notează că instalarea filtrelor la robinete poate fi eficientă.

Consumul de apă îmbuteliată nu reprezintă neapărat o soluţie, deoarece un alt studiu al USGS din 2022 a arătat că aceasta ar putea conţine compuşi nocivi, cum ar fi plumb, arsenic sau uraniu.

Grupul american 3M, acuzat deja în Belgia şi Olanda, a anunţat luna trecută că va plăti până la 12,5 miliarde de dolari pentru a pune capăt proceselor intentate în SUA de mai multe reţele publice de distribuţie a apei potabile pentru contaminarea cu PFAS, notează AFP. Compania a precizat că intenţionează să înceteze să mai producă aceşti poluanţi până la sfârşitul anului 2025.

Alte trei grupuri americane, Chemours, DuPont şi Corteva, au încheiat în iunie un acord de aproape 1,2 miliarde de dolari pentru a evita procesele pentru contaminarea apei potabile din SUA cu PFAS, scrie Agerpres.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img