ponta-tariceanu-5259206-mediafax-foto-silviu-matei

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu va candida la prezidenţiale, chiar dacă va fi pe primul loc în sondaje, în condiţiile va exista un tandem cu un preşedinte cu care să lucreze foarte bine, precizând că are foarte multă treabă ca premier.
“Am spus-o de multe ori, sunt oameni pe care, în urma sondajelor, rezultă că i-ar vota românii ca preşedinte şi după 25 mai cel mai bine plasat în sondaj acela cred că trebuie să candideze”, a declarat premierul.
Întrebat dacă va candida la prezidenţiale, în situaţia în care se va afla pe primul loc în aceste sondaje de opinie, premierul Victor Ponta a răspuns: “Nu, nu. Nu e aşa simplu. Cred că şi azi sunt pe primul loc, şi nu…”.
Ponta a continuat: “Dacă există o formulă de tandem cu un preşedinte cu care să lucrez foarte bine, nu. De ce să candidez? Vreau să lucrez cu un preşedinte, vreau să văd şi eu cum e să fii prim-ministru cu un preşedinte care te ajută”.
Despre acest tandem, Ponta a spus că va discuta după 25 mai.
Întrebat ce îl reţine să candideze chiar dacă se va afla pe primul loc în sondaje, premierul a spus: “Faptul că am foarte multă treabă de făcut ca prim-ministru şi că această ţară are nevoie, după atâţia ani de scandal şi de ceartă şi de sabotaj reciproc, are nevoie de doi oameni care să tragă în aceeaşi direcţie”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că este posibilă refacerea USL după europarlamentare în cazul în care PNL nu va atinge obiectivul fixat de a obţine 25% din voturi, fapt care ar avea consecinţe în poziţionarea liberalilor şi politica de alianţe.
Tăriceanu a fost întrebat în ce condiţii crede că este posibilă refacerea USL după alegerile europarlamentare. “Cred că refacerea USL poate să fie posibilă şi de acum, nu trebui să aşteptăm europarlamentarele. Sigur că PNL şi-a propus să obţină un scor de cel puţin 25% la europarlamentare, ceea ce mă gândesc că nu ar fi rău pentru că este extrem de util ca în Parlamentul European să existe o reprezentare liberală consistentă. Dar, cred în acelaşi timp, că neatingerea acestui obiectiv poate să aducă nişte consecinţe în ceea ce priveşte poziţionarea partidului pe scena politică românească şi politica lui de alianţe. Atunci, sigur că în aceste condiţii s-ar putea pune problema refacerii USL-ului”, a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a fost întrebat dacă un scor sub 25% pentru PNL reprezintă un scor prost la europarlamentare.
“Reprezintă fără îndoială un scor care ar ridica multe semne de întrebare, pentru că PNL în mod normal a participat la guvernare, ar fi trebuit să fructifice această poziţie pe care a avut-o, ar fi trebuit să justifice într-un fel deciziile politice de ieşire din USL. În pofida faptului că ne vom trezi la alegerile pentru Parlamentul European cu probabil alte teme principale de discuţie, aceste subiecte nu vor putea ocolite, deci este un moment fără îndoială în care se va face într-un fel decontul unor acţiuni şi decizii politice pe care PNL le-a luat în ultima perioadă”, a mai afirmat Tăriceanu.
De asemenea, el a menţionat că o eventuală decizie de refacere a USL ar trebui luată în PNL după consultarea tuturor organizaţiilor locale.

 

 

68 COMMENTS

  1. Ponta nu mai poate fi crezut deoarece el a inteles ca :
    Dreptate pana la capat = Kovesi
    Jos Basescu = Koabitare
    Antonescu +PNL = Tariceanu +UDMR
    Motiune de cenzura pentru MRU , Gaze de sist , RMGC = continuarea Chevron si RMGC
    …………………………………………………..
    Ponta a mărit bugetele basistilor SRI , SIE , STS , ANI , CCR , CSM , pentru a continua reforma statului politienesc condus de procurori si servicii basiste

  2. ce intelept ar fi PSD-ul daca l-ar sustine pe Tariceanu pt presedinte; greu de crezut insa, nu vor trece ei peste orgoliile lor, parca vad ca ii arunca in fata pe Oprescu sau pe Isarescu, nu-mi plac deloc…asa ca nu ii voi vota

  3. Stimate d-le Tudor,

    Din pacate acest prezidentiabil nu exista…Toate numele vehiculate pina in prezent de Victor Ponta nu au nici o sansa…

    Tariceanu, ca sa-l citez pe d-l Bogdan Chiriac, indiferent cum il iei, ramine un tradator…
    Geoana, s-a descalificat demult, populatia romaneasca il face responsabil de esecul din 2009, mai avem nevoie de un alt esec?
    Oprescu, bun primar al Bucurestiului, nu este iubit in restul tarii, faceti un sondaj in Transilvania sau Moldova, CTP scria ca isi da demisia din jurnalistica daca iese Oprescu iar Mircea Badea il descria pe d-l Oprescu drept omul care nu stie da lege 4 cuvinte si sa termine pina la capat o propozitie…De altfel de presedinte avem nevoie?
    Isarescu nu vrea…

    PSD-ul este constient de slabiciunea tuturor acestor nume vehiculate de Ponta si vor sa-l impinga la prezidentiale…

    Dar daca d-l Ponta refuza sa candideze pentru ca ii este frica de Antonescu? De aici toate mesajele lui din ultima vreme, sa ne avem bine cu liberalii..De Johanis nu cred ca ii este frica…

    • oprescu este un golan care nu a facut nimic pentru bucuresteni (vorbesc de acei bucuresteni care nu sunt inruditi cu el). si da, nu este relevant la nivel national dupa cum s-a vazut atunci cand a candidat la prezidentiale – un bine-meritat 3%.

      isarescu este ala care a dat voie la credite cu buletinul si grad de indatorare 70% ceea ce s-a dovedit a fi catastrofal tara si cetateni. in mod paradoxal, multi il considera competent si il vad prim-ministru sau presedinte. de ce? pentru ca vinde euro scump si cumpara ieftin? orice bisnitar e in stare sa faca acelasi lucru si chair face, dar la o scara mai mica.

    • Ii e frica de Antonescu-ce prostie ,ce propaganda ticaloasa ,Ponta a facut USL tocmai ptr. a guverna in lniste si a construi dar blegul asta de Antonescu cica nu mai trebuie USL ca pleaca basescu parca guvernarea si modernizarea Romaniei ar fi asa ceva in secundar ptr. care nu e nevoie de o alianta puternica .Nici nu a plecat bine de la guvernare si declara ca PSD este si va fi marele lui dusman -este imbecil sa declari asa ceva cind ai colaborat 3 ani(inseamna ca ai fost ticalos).Se plinge ca PSD e mare si vrea putere ,pai e ceva normal la orice partid .In Gemania Merkel a cistigat cu peste 40 dar a facut alianta cu socialistii tocmai ptr. a putea guverna intr-o perioada grea si agitata .Asta e politica mare nu ce a facut basescu(nu a construit nimic ,a distrus)construind un sistem de mentinere la putere -atit.Ce nu intelege Antonescu e ca pe Ponta il intereseaza politica pe trmen lung de aia a si fost de aord cu un presedinte liberal ,de aia vrea un presedinte din afara PSD ca sa aiba o sustinere larga a societatii caci altfel nu se poate construi.Liberalii astia de opereta ,numai cu gura sint liberali ,vor sa arate ei ce inseamna opozitia ,acum cind Romania pe baza datelor din 2013 are sansa pornirii motoarelor si gasirea drumului spre normalitate .Au inceput tov. librali cu sabloane populiste -partid stat ,dusmanul nostru traditional ,stinga -dreapta ,comunisti -anti comunisti ,sloganuri timpite care vor tine pe loc dezvoltarea tarii.Normal ,antonescu si gasca sint niste functionari de partid si nu liberali adevarati(au lucrat la stat cu salariu si habar nu au ce inseamna constructia si piata libera).Chiar nu isi da seama ca pe Ponta il intereseaza guvernarea ca asta a dorit ,un alt presedinte din alt partid ptr. a largi sustinerea si ptr. a construi vreo zece ani ptr. ca tinteste 2 mandate ca premier ,mai mullt avindu-i pe liberali la guvernare ar fi tinut in loc si multe din cererile populiste si apoi ar fi avut toate motivele sa fie presedinte sau sa vizeze un post european -asta e politica dar micul profesoras de provincie vrea si el in prima banca dar s-a dovedit ca nu are fata de premiant .Nu-i de ajuns sa vorbesti frumos ,nu ptr. asta alegem presedinte asa ca nu cad pe spate ca tov. antonescu are gura mare ,asa era si basescu-trecea ecranul si l-a trecut pina n-am mai putut.

  4. Matematica faptelor politice

    Tariceanu = politician care a intors spatele voturilor din propriului partid (PNL), singur (pe scarile guvernului)
    Basescu = politician care a intors spatele voturilor din propriului partid (PDL), singur (in fata perdelutei)
    Rezulta: Tariceanu = Basescu

    Basescu = politician care pentru a ramane in functie desconsidera voturile multor romani (peste 50%)
    Ponta = politician care pentru a ramane in functie a desconsidera voturile multor romani (peste 95% din PNL)
    Rezulta: Basescu = Ponta

    Concluzie: Tariceanu + Ponta = 2 x Basescu

    Ponta = politician in functie care refuza sa-l numeasca pe Johannis (in ciuda faptului ca a fost ales de cei in drept, adica majoritatea PNL)
    Basescu = politician in functie care refuza sa-l numeasca pe Johannis (in ciuda faptului ca a fost ales de cei in drept, adica majoritatea parlamentara)
    Rezulta: Ponta = Basescu

    Basescu: face compromis cu PC, UNPR si UDMR pentru a castiga si pastra puterea
    Ponta: face compromis cu PC, UNPR si UDMR pentru a castiga si pastra puterea
    Rezulta: Ponta = Basescu

    • In aceste conditii as propune sa iesim in strada cu blonda si sa cerem ca base sa ramana guvernator pe viata al provinciei Romania,cu conditia sa-l ia pe boc premier ca sa conduca si guvernul tot el.Daca socotelile tale sunt corecte (nu te suspectez de basism) inseamna ca nu putem exista fara base si gasca.Abia astept sa-i vad din nou ministri pe blonda,pe funeriu,videanu.berceanu si ceilalti ce nu au terminat ce au inceput,adica distrugerea totala a Romaniei si decimarea romanilor.

    • electoratul a vazut ca antonescu=basescu, oprescu=100xiohannis,oprescu=presedinte.asta este matematica.pentru cei ce au tot injurat politica “damboviteana” dar facuta de indivizi veniti si de pe meleagurile lor,vor avea ocazia sa cunoasca politica unui bucurestean suta la suta.

    • Nu se intreaba nimeni de ce nu l-a vrut d-l Basescu pe d-l Johannis (cand nu l-a vrut)? Daca il accepta d-l Ponta si era atacat apoi de d-l Basescu,si era apoi anchetat de DNA,aparea Romania ca are un vicepremier anchetat? Cum da asta la UE? Inainte sa atacati,ganditi,sa nu credeti ca pe d-l Ponta il sumpatizez prea mult.

  5. DOMNULE RADU TUDOR! NU MAI BAGATI PE PONTA SI AI LUI IN SEAMA PENTRU MINE SUNT NISTE TRADATORI ,MAI BINE VORBITI DE REGELE MIHAI CARE CRED CA MERITA MAI MULTA ATENTIE .

  6. Se pare ca lui Ponta ii pasa doar de functie. Mai bine ar cauta sa faca mai putine smenuieli si mai multa treaba.

  7. Bai nene, ce ma tot face tiganul ala pe mine prost?! Ala ma cunoaste el pe mine de undeva? Eu am studii mai multe ca el si am citit mai mult ca el. El crede ca toti sunt ca el, al carui tata a incercat sa doseasca un Stradivarius care era patrimoniu de stat?

  8. D-le,

    Eu cred ca ar fi trebuit si FMI-ul declarat indezirabil in tara noastra! Pentru ca ceea ce practica acesti bancheri, in fapt doar niste camatari internationali de bani, este fascism financiar!

    • norocul tau este ca mai spui si ce este corect cateodata.este foarte bine ca esti un flacau cu multa lectura la activ dar daca ai fi obiectiv si mai putin arogant s-ar putea spune ca poti sa te consideri si inteligent.

      • @paris: Bai maistre, tu ca de obicei manifesti fracturi repetate de logica! “Norocul meu” la ce face trimitere, la 6 din 49 cumva?! “Obiectiv”, la ce face referire aceasta notiune, daca rationamentul pe care il emiti, il vei emite intotdeauna tu?! Cum poate fi cineva independent de propria-i constiinta, impartial si care este unitatea de masura sau sistemul de referinta la care raporteaza toate acele evaluari, rationamente?! Care sunt reperele, referinta la care raportezi? Poate ne spui tu totusi, care evaluezi “norocul” si mai ales esti un reper de obiectivism in expertiza ta extrem de avansata.

        P.S.: Fii si tu mai coerent macar, cand vrei sa spui ceva. Daca foarte inteligent, tu oricum esti! Sa nu uiti sa te autoconsideri, cu maximum de obiectivism…

      • Si inchizitia poti considera ca era de dreapta, ca era preocupata sa te aduca pe calea dreapta, motiv pentru care te lua direct la incins. Asa incat, poti considera ca ideologia dreptei a dainuit peste veacuri!

  9. Nu poate sa faca nici Presedinte nici Premier. ” Și eu cu cine votez Neicuşorule ? Că Ponta nu e un om de CUVANT care să își țină PROMISIUNILE. La investirea lui ca și Prim-Ministru a promis înapoi pensile Revoluționarilor, anulate de cei precedenți, fara de care astazi, nici el nici cei precedenți nu ar fi acolo unde e. Nu se scuipa in farfuria care îți dă de mancare Domnule Ponta. Nici in ziua de astazi nu a indreptat nedreptatea făcută de Clasa Politică revoluționarilor. Sunteți POLITICIENI datorită REVOLUȚIONARILOR.”

    • Corect dar nu impostorilor si traficantilor de carnete de revolutionari .Ponta a promis dar celor care au facut revolutia nu celor care si-au cumparat participarea ,care au rasatit ca ciupercile.Faceti-va curat in ograda si nimeni nu va fi impotriva celor care in 89 au avut si curaj si spirit de sacrificiu.

  10. Ponta nu a plagiat! Am dovada!!

    “Romania este o societate post-taraneasca.” (Vintila Mihailescu – Antropologie sociala romaneasca).

    Victor Ponta nu avea nevoie sa plagieze, pentru ca el era oricum un mare om politic. Lumea il cunostea, auzisera toti de el, era un mare om politic consacrat! Presedinte al Organizatiei de Tineret a PSD. Atat!

    In fapt, Victor Ponta e un tip care s-a descurcat in viata in buna traditie a taranului roman pe care o edifica si Liviu Rebreanu in romanul “Ion”, adica a luat-o de nevasta pe fata unui burghez, nea Sarbu Ilie (p in c sa-i fie!) pe numele lui complet. Restul nu a mai fost decat o simpla rezultanta si anume totul s-a redus la ambitia melteneasca tipic romaneasca a melteanului roman numit Ilie Sarbu, de a isi aranja odrasla (fi-sa – europarlamentar) si ginerele (Victor Viorel – prim-ministru, destul de sinistru, nu?!) in viata.

    Pana la urma, in Romania tuturor acestor melteni deosebit de lacomi si avari, daca le iei declaratiile de avere, se observa la toti ce au in cap! In general, terenuri, case, proprietati, masini, colectii de bijuterii (ceasuri, tablouri, arme etc.), conturi in banca si salarii grase, adica in general ceea ce are orice meltean roman in cap. N-o sa vedeti la niciunul in declaratia de avere, cum c-a facut o donatie catre un laborator sau a finantat un program de cercetare etc. Normal! E pe cale naturala!

    “Romania este o societate post-taraneasca.” (Vintila Mihailescu – Antropologie sociala romaneasca).

    • Apucaturile melteanului roman – Zestre, avere, sa isi puna bani la banca si sa isi aranjeze progeniturile.

      • Esti prost sadea ,adica romanul e meltean daca isi doreste ceea ce in alte tari este normal-avere ,situatie,putere.Numai nevolnicii nu-si doresc nimic .

  11. @CONSTANTIN Dle ,nu stiu daca sunteti un matematician f bun , dar sigur ca analist politic suntetii fffff bun.
    Se vede ca manipularea nu prea tine la ..toata lumea !!!.
    Si din iurta mea din munti se vede la fel.Iar globul meu de cristal imi arata ca trebuie sa am deplina ..incredere in ANTONESCU si sa pastrez mari rezerve fata de PONTA dupa ..PACTUL DE HKOABITARE.Adica el omoara cainele(sprijinit pe ascuns de ..coabitant si sprijinit pe fata de …massmedia) si pentru a nu putea fi dovedit,arunca cadavrul cainelui ..in curte lui ANTONESCU si apoi iese pe ulita si striga :ANTONESCU a omorat cainele(USL).

    • USL era un mariaj in doi ( o constructie politica bipolara PNL+PC–PSD+UNPR) dar prin koabitare Ponta s-a culcat cu vecinul si a deturnat USL ca formatiune anti-Basescu . Mai mult Ponta a pus procurori basiti precum Kovesi si astazi urla ca Antonescu si-a luat lumea in cap sa nu mai fie tradat in continuare

  12. Domnul Prim ministru PONTA, are dreptate,va trebui sa gaseasca un prezidentiabil, si cred ca D-nul Tariceanu este omul potrivit la locul potrivit!
    Din punctul meu de vedere ar fi cel mai tare tandem-PONTA-TARICEANU, amîndoi sunt facuti pentru a conduce destinele acestei tari.

  13. Mi se pare corect punctul de vedere al premierului si apreciez constanta lui in respectarea realizarii promisiunilor electorale.Dovedeste ca e un om de cuvant,spre deosebire de dl.Antonescu,care a tradat electoratul ce l-a propulsat.
    Daca-si doreste un presedinte cu care sa traga in aceeasi directie,l-a gasit: Dl.Calin Popescu Tariceanu.
    Acest domn a demonstrat ca trage in directia buna,in anii in care a fost premier si noi am dus-o cel mai bine.
    Apoi,pentru faptul ca a facut lobby ca dl.Tariceanu sa fie al doilea om in stat,desi nu mai are un partid in spate,dovedeste ca are incredere in dl. Tariceanu .
    Cred ca si Dl.Tariceanu va colabora bine cu dl. Ponta din moment ce s-a oferit din proprie initiativa,impotriva tuturor liberalilor, sa continuie colaborarea.
    Asa,ca din punct de vedere al logicii factuale,tandemul Tariceanu presedinte- Ponta premier mi se pare cel mai productiv.

  14. Ponta ne spune de doi ani : Eu am treaba la Guvern ! Base va pleca in decembrie , dar in mod sigur basistii lui vor ramane : la Inalta Curte , la Parchete , la CSM , la CC , SRI si ce o mai fi. Treaba lui era sa ne scape de astia . Vorbeee !!!

    • Vorbesti prostii.Usl avea sansa sa schimbe regimul dar Antonescu cica nu e de actualitate lupta cu basescu,e bleg ,nu vede in profunzime .Ponta asta dorea el premier si Antonescu presedinte si in tandem puteau sa schimbe sefi SRI,SIE,oamenii care tin de presedinte din CSM,CC,si toate schimbarile pe care presedintele le face (el are ultima semnatura)cu aj.premierului.Pai asta vroia Ponta da blegul de antonescu habar nu are ,el se grabeste ca urita la maritis.

  15. aoleuuuuu, iar il bagati pe tariceanu sa-si dea cu parerea despre pnl.Treaba cu ponta e la misto, dupa 2-3 vrajeli apare tariceanu atotstiutorul,minunatul , noul tariceanu ,care obligatoriu vorbeste de pnl.Chiar asa am ajuns in stadiul asta de manipulare?Intreb inca o data, pe cine dracu reprezinta tariceanu?in numele cui vorbeste?chiar asa de prosti credeti ca sunt oamenii?

  16. ce tot da zor ponta cu refacerea usl?cu cine dracu face din nou usl?e chiar mai periculos ponta asta decat nastase.

  17. am vazut sondaje comandate de adevarul, ziar basist, pe care antena3 le prezinta ca pe sfintele moaste pentru ca ponta e pe primul loc la alegerile prezidentiale.acum are credibilitate adevarul, maine cand zice nasoale de ponta , e basist, da pe moment merge o intoxicare , ca nu strica, poate nu se prinde multa lume

  18. ,,Ponta cauta prezidentiabil ca sa ramina premier”!!! Din cîte îmi amintesc, şi îmi amintesc destule, de 25 de ani de zile România îşi caută preşedinte, de 25 de ani de zile programul zilnic fixat: 99% din timp este politică prin minciună, hoţie, excrocherie, mînărie şi doar 1% din timpul celor 25 de ani este destinat populaţiei, din această cauză am ajuns la josnicul nivel de mediocritate din toate punctele de vedere şi ne critică sau rîde tot globul:
    http://www.dcnews.ro/dw-critica-mitingul-mi-carii-populare-un-recital-de-populism-veritabil_439406.html
    ,,toate resturile impuse sunt înscrise pe liste la vot, acum citeva zile, umbla vorba că şi Sînziana Buruiană va candida alături de Udrea sau PSD”: http://www.dcnews.ro/daniel-funeriu-pe-punctul-de-a-pierde-europarlamentarele_439410.html

    • Mirel Palada purtătorul de vorbe al PSD-ului sau guvernului(parcă aşa era), este copia perfectă a lui Daniel Funeriu din punct de vedere al vocabularului, a exprimării, incredibil…fugi de dracu, dai de ta-su: emisiunea:,,cel mai revoltător motiv pentru tăierea pensiilor”, pe rtv. ora 22 cu Creţulescu, este incredibil ce fel şi cum se exprimă !!! la ce mama măsii mai stau aceşti indivizi pe scaunele plătite en-gros umai să se facă de rîs ??? La ce îi mai pun în funcţii pe aceşti indivizi ???

  19. MAI: Patru cetăţeni ungari, printre care şeful Gărzii Maghiare, au interdicţie un an în România
    Sursa: Antena 3
    Ha ha ha ha ! Adica au interdictie pana la 15 Martie anu’ viitor… Astia ne cred cretini ? Am impresia ca da si de aceea ma simt jignit de ei.

  20. Pontacu’ scuza extremismul cu fraze de genul “campanie electorala”. Daca era un partid romanesc ce cerea teritorii in Ungaria, facea la fel Pontacu’ ? Nu cred. Il facea in toate felurile posibile. Indiferent ce campanie electorala este, subminarea Statului se pedepseste cu inchisoarea. Ce frumos povestea Lazleo Teoches cum erau declarati persona non-grata multi maghiari extremisti ! Cum de numai Ceausescu facea ce doreau romanii si este atat de criticat ? Inseamna ca cine face pe plac romanilor, nu este bun pentru Romania in mintea multora.

  21. Statele Unite sunt pregătite să adopte sancţiuni suplimentare în urma anexării Crimeei de către Rusia, a declarat luni preşedintele Barack Obama, care a apreciat că o soluţie diplomatică este posibilă în continuare
    Sursa: Antena 3
    Da, si pe ascuns se suna si beau cafele impreuna… Mdah. Cata vrajala !

  22. Saptamana trecuta, pe un post de televiziune aparea o stire cum ca dl. Ludovic Orban ar fi cel care va prelua functia de presedinte al PNL, dupa europarlamentare. Parea o “petarda”. Dar de ceva vreme dl. Orban apare din ce in ce mai des “pe sticla”. Astaseara il prinsei si eu la alt post tv., dar nu avusei prea multa rabdare pentru d-sa. Si incep si eu sa cred ca L.O. este in plina campanie electorala, dar nu pentru europarlamentare. Pentru ca, vorba lui Caragiale: “combate bine”, in sensul ca da cu vorba in toata lumea. Gandindu-ma la culisele prieteniilor dintre monica Macovei si V. Reding, de care vorbea dl. Madalin Voicu, nu pot sa nu observ ca Ludovic Orban s-ar putea integra usor in grupul “de interese” reding-m.macovei si ca, de asemenea, ar reusi, fara efort, sa continue linia de “conduita” cu gheata conceputa de tbs pentru ocupantul tronului (in toate sensurile) prezidential.
    Asa ca daca dl. PM V.V.Ponta isi doreste un presedinte cu care sa poata colabora in liniste n-are decat sa gaseasca o persoana care sa corespunda acelor calitati si ar fi bine sa se lase de baschet si sa se apuce de “duspaharelecualcoollagura”. Vai de capul nostru! Ca la whiskey nu putea sa mai puna niste accize – inainte de iulie 2012, ca sa avem si noi liniste – dupa iulie.

  23. Domnule Radu Tudor,
    Nu stiu ce se intampla cu domnul M. Pieleanu. Nu stiu daca ati sesizat. De ceva vreme are niste opinii foarte ciudate. Si in aceasta seara, la un alt post TV, a explicat ce a constatat dumnealui in legatura cu mitingul PMP in frunte cu doamna Udrea. Am ramas blocat de ceea ce spunea.
    – precum ca nu a vazut un alt miting mai… CURAT ca acesta (?!;
    – miting fara activisti trecuti de 40 de ani adusi cu forta din tara si platiti, ci….. NUMAI TINERI sub 40 de ani veniti din convingere(!!!!!?);
    – mesajul transmis de Elena Udrea a fost un MESAJ PENTRU VIITORUL ROMANIEI pentru multi ani de acum incolo(?!); etc, etc

    Stiam ca dl. Pieleanu este un sociolog si nu un alt Lazaroiu…..basist…

  24. Nu stiu de ce media il vrea pe Ponta presedinte ,cand e clar ca inca nu e pregatit si daca Antonescu si-a batut joc de sanse si de noi ,il votez pe Tariceanu care va reuni PNL si care are mintea si cunostintele de a pastra un echilibru si de a conduce tara alaturi de Ponta si actualele partide ….pnl-istii abia asteapta un conducator care sa-i bage iar la …ciolan …cine se imbata de palavrele catorva aiuriti ,plini de bani si de ifose antebelice….ca valoarea lor e …vai de mama lor …!

  25. Antena 3 a inceput sa invite fosti ministri CDR-isti in emisiuni ??? Oare stie domnul Gadea ce au facut acestia si cum au luptat ei impotriva intereselor poporului roman ? Pe de alta parte Ciuvica e PNT-CD-ist, Bogdan Teodorescu ne face la nufaru’ zicand ca in campaniile electorale politicienii pot sa spuna orice. Abia am asteptat sa scap de guvernele vanzatoare de tara CDR-iste. De ce trebuie sa ni le aminteasca tocmai Antena 3 ?

      • Dle. Tudor
        Protestez are partial dreptate. guvernarea CDR-ista a fost o guvernare a lacustelor nehalite si razbunatoare pentru tot ce a fost inaintea lor.
        Un singur exemplu: cei de la FPS se laudau cu coruptia lor. Si exemplele ar putea continua nenumarate.
        Nu e vorba de invitatul de aseara care a fost poate cel mai curat din guvernarea CDR. Dar a unit bugetul CNSAS cu cel general.

      • http://www.antena3.ro/romania/decebal-traian-remes-despre-cosmarul-vietii-sale-eu-nu-am-infaptuit-fapta-de-care-am-fost-acuzat-247371.html
        La asta ma refer. Pe de alta parte, a fost filmat cand lua mita ? A fost. Iar despre domnul Ciuvica am auzit ca este PNT-CD-ist cand s-a facut referire la faptul ca Preda punea egal intre Basescu si Corneliu Coposu si spunea moderatorul (moderatoarea) ca ” domnul Ciuvica s-ar simti jignit de o asemenea asemuire, mai ales ca este un PNT-CD-ist convins”. La asta am facut referire. Normal ca domnul Ciuvica, daca este PNT-CD-ist, nu are cum sa fie obiectiv in comentariile sale. Iar eu personal si cred ca si altii, din punct de vedere al calitatii vietii am avut de suferit pe timpul CDR-ului si pot sa fiu cat se poate de subiectiv si sa nu fiu de acord cu elogii aduse acestui partid. Cred ca perioada CDR poate fi asemuita cu perioada PDL.

      • Iar despre domnul Teodorescu, stiti si dumneavoastra ce a declarat in emisiunea pe care o moderati. “Sa lasam oamenii…” sau ” In campanie poti sa spui orice …”. Am exprimat un dezacord cu faptul ca PNT-CD-isti apar la Antena 3, ceea ce ma face sa imi amintesc de vremuri negre din istoria Romaniei. Bineinteles, am telecomanda, cum spune domnul Mircea Badea, dar totusi cred ca Antena 3 ramane bastionul care solidar cu necazurile oamenilor, nu cu promovarea unor oameni care le-au facut rau prin deciziile pe care le-au luat avand puterea-n maini.

      • De ce nu vorbeste domnul Remes despre cosmarul vietii noastre ? Ah, nu conteaza. Cand plateste pentru raul facut, fiind si asta o plata mica fata de cate vieti a distrus ca ministru, considera ca este un cosmar. Normal. Dansul ca si altii cale doresc sa faca rau si sa nu plateasca. Este normal, dar cand legile se aplica si este vinovat, ar trebui sa cam taca. Da, stiu Basescu… dar totusi. Nu CDR-istii au voie sa vorbeasca despre Basescu. Doar a fost colegul si prietenul lor in multe Guverne de dupa ’89. Atunci trebuia sa arate pericolul care l-ar prezenta o eventuala ascensiune politica a lui Basescu. Acum degeaba.

  26. Poporul roman care este orthodox n-o sa accepte un presedinte care-si schimba nevestele ,precum sosetele.
    Este la a 5-a casnicie si nu avem nici o garantie ca se va oprii.
    Unde sa mai punem ca se casatoreste cu tinere carora ar putea sa le fie bunic.

  27. Ponta nu vrea să candideze la preşedinţie şi ar dori un preşedinte normal la cap şi în comportament, total diferit de Băsescu, aşa cum ne dorim şi noi, cred. Aşa cum am crezut că este Antonescu, dar a dovedit în ultima vreme că seamănă teribil cu Băsescu. Să ne gândim doar la momentul când a anunţat ieşirea din USL,penibil, penibil. Păcat de discursul lui, dar nu este suficient. Trebuie, mai ales, nişte calităţi, pe care nu le are. A dovedit-o. Jigneşte mai rău decât Băsescu, jigneşte şi individual ( pe Ponta tot timpul, pe Gâdea, M. Badea, etc), şi colectiv, poporul =gloata, ceea ce mi se pare foarte grav. Degeaba îl tot lăudaţi, cred că şi-a arătat lipsa de calităţi, pentru preşedinte, şi lipsa de caracter.
    Problema mare rămâne: cine este cel care poate şi vrea să îndrepte tot ce s-a stricat în aceşti 10 ani, care vrea să servească ţara? Foarte greu de găsit.

  28. Cea mai buna varianta de presedinte este Dl Mircea Geoana, un diplomat de cariera, un om care a dovedit ca poate trece peste greutati cu fruntea sus si poate reprezenta cu adevarat Romania. Ca basistii si alti deontologi considera altfel, ca mai bine ar fi cu un marinar (javra ordinara) sau ca ar fi mai bine sa ne conduca o femeie – cu aluzie la Elena Udrea … este clar ca de tembeli nu ducem lipsa.

    De ce nu-i bun Mircea Geoana, exista cineva mai bun, se pricepe Crin Antonescu la politica externa?
    Nu ne-am saturat sa fim condusi de geologi sau marinari, trebuie sa ne frigem si cu un istoric?
    Ponta trebuie sa rama ce este, nici in 8 ani nu va termina ce are de facut iar presedinte are timp sa ajunga si mai tarziu. Antonescu, Udrea si Basescu si toata propaganda basista au tot “sustinut” candidatura lui Ponta, cam nefiresc, nu credeti?

  29. pai cum sa nu caute dl.Tudor?
    cauta pt ca dupa data de 1 aprilie,m-am saturat sa spun asta,cand vom avea preturi la benzina mai mari ca in Austria,cand pretul la gaze va creste si mirabolantii psd-isti nu au inceput nici macar un proiect nou de autostrada
    nu il suspectati de prostie pe ponta,poate putin asa de plagiat,stie bine ca in 6 lunmi dupa o crestere in cascada a preturilor,vezi inflatie peste media europeana in februarie,popularitatea ii va fi pe topogan si mai stie ce a patit si nastase
    am vazut ca s-a trezit si base cui al lui pmp si sigur si Antonescu dupa 1 aprilie va fi si mai vocal asa ca Ponta in toate situatiile pana la prezidentiale va fi pe topogan daca nu cumva isi va veni in simtiri si va mai renunta la taxele de la 1 aprilie

  30. Prezidentiabilul este de departe Oprescu.
    Va castiga din primul tur daca ungurii voteaza cu el.

    Inca nu pricep. Cu un simplu search pe wikipedia se poate vedea care guverne au fost performante si care au fost dezastroase.

    2000-2004 performanta
    2005-2008 performanta cu deficit mare
    2008-2012 dezastru
    2012-2014 performanta dupa dezastru… ceea ce e greu de realizat.

    Ponta sa-si duca mandatul de prim-ministru pana la capat asa cum au votat oamenii in 2012. In 2012 la alegeri s-a venit cu prim-ministru propus Victor Ponta. Cine a votat USL stia ca Ponta va fi premier.

Leave a Reply