Saturday, June 20, 2026
20.1 C
Bucharest

Ponta da ca sigura schimbarea lui Dragnea

Deputatul Victor Ponta, lider Pro România, a declarat miercuri că Liviu Dragnea va fi schimbat probabil până în aprilie din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, el susţinând că în acest moment nu există majoritate parlamentară şi că nu a fost supusă la vot cererea de revocare a lui Dragnea deoarece aceasta ar putea fi votată inclusiv de membri ai PSD.

‘Se va întâmpla şi schimbarea lui Dragnea. Se vor mai lupta, se vor mai ţine de scaun. Dacă ar avea voturi, ar supune la vot. (…) Neexistând o majoritate, dacă exista se supunea la vot şi se respingea cererea. Va fi o bătălie de mai lungă durată, vor mai veni colegi parlamentari şi la Pro România şi, probabil, la un moment dat, nu ştiu – în februarie, martie, aprilie -, vom reuşi să avem la Camera Deputaţilor un preşedinte care într-adevăr să existe. Dl Dragnea stă închis în buncăr acolo şi nici măcar nu vine să îşi susţină punctul de vedere şi trimite nişte trupeţi care să se lupte. (…) Ca să funcţioneze, Camera Deputaţilor trebuie să aibă o majoritate. Dacă acea majoritate nu mai există, să blochezi hârtii la biroul preşedintelui, care se închide în birou cu hârtiile, este o chestiune anormală, care nu poate funcţiona într-o democraţie’, a afirmat Ponta, după şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.

El a spus că deputaţii de la Pro România susţin solicitarea PNL de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţie, dar nu vor intra în grevă parlamentară.

‘Eu vin la muncă pentru că m-au votat oamenii să votez legi bune, să mă opun celor rele, asta fac toţi de la Pro România care acum sunt într-un număr deja semnificativ. Noi susţinem solicitarea PNL de revocare din funcţie a lui Dragnea dintr-un motiv foarte simplu: în momentul în care ai un preşedinte care se închide în birou cu hârtiile şi nu dă drumul la hârtii, nu ai o funcţionare normală a Camerei Deputaţilor şi cred că ar trebui să funcţionăm normal. Avem un Parlament care nu funcţionează pentru o singură persoană, pentru că nu vrea dl Dragnea. La un moment dat, o să plece dl Dragnea şi o să avem şi Guvern şi Parlament. (…) Am discutat şi cu colegii din PSD, de aceea nu au supus la vot pentru că le e frică că vor vota şi pesedişti’, a adăugat Ponta.

Miercuri, PNL a solicitat revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a vicepreşedintelui Florin Iordache. După mai multe luări de poziţie şi un episod în care liberalul Marilen Pirtea, vicepreşedinte al Camerei, a preluat conducerea şedinţei şi a supus la vot mai multe propuneri, Iordache a închis şedinţa din lipsă de cvorum.

După şedinţă, liderul liberalilor din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a susţinut că plenul va trebui să dea votul final pe cele două proiecte de revocare din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.


”Nu are domnul Ponta puterea să ia atâţia deputaţi astfel încât să ne pună în dificultate. Eu cred că pentru PSD nu există acum pericolul pe care vrea să-l insufle domnul Ponta că va cădea Guvernul, că nu mai avem majoritate. Este păcat că un fost prim-ministru, care ar trebui să gândească mult mai responsabil, pentru că a ocupat această funcţie, are ca principală preocupare dărâmarea Guvernului în prag de preluare a preşedinţiei rotative. (…) Este un lucru trist. Nu vreau eu să răspund atacurilor şi modului în care se comportă domnul Ponta, dar este unul care nu-i face cinste”, a declarat la un post tv Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv al PSD.

Hot this week

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

Topics

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul unei boli severe

Durerea în piept la efort a dus la diagnosticul...

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img