Fostul premier Victor Ponta a vorbit sâmbătă la „Q&A cu Alessandra Stoicescu” la Antena 3 despre guvernul Cioloș și a lansat un avertisment dur.

„Anul trecut, dincolo de alte probleme, guvernarea mergea bine. Vorbesc de rezultate economice, sociale, bani europeni. În mod normal, dacă n-am fi fost în România, acea guvernare continua până în noiembrie 2016, când oamenii mergeau la vot”, a spus Victor Ponta.

„Întâmplându-se acele nerăbdări ale domnului Iohannis, am ajuns cu un guvern de oameni care n-au fost pregătiți să guverneze, nici măcar domnul Cioloș”, a adăugat fostul premier.

„E o guvernare catastrofală, toate proiectele blocate, bani europeni pierduți și asta se va plăti în 2017”, a susținut Ponta.

Anul 2017 va fi, în perspectivă, un an destul de greu, probabil de austeritate.

Bugetul general consolidat a trecut pe deficit după primele cinci luni ale acestui an. Execuţia bugetară pentru perioada ianuarie – mai s-a încheiat cu un deficit de 780 de milioane de lei, respectiv 0,10% din PIB.

29 COMMENTS

  1. Minciuni gen Ponta
    Cresterea economica este mai mare decat in timpul lui Ponta. Dar nu din meritul lui Chiolos ci pentru ca e un an mai bun. La fel si la Ponta, el nu are nici o legatura cu cresterea economica. Pur si simplu a profitat de faptul ca a ales sa guverneze pe crestere economica. Ponta l-a lasat pe BOC sa guverneze pe criza si acum se lauda cu relizarile altora

    • Esti varza. Si tampit pe deasupra. Aici nu vorbim de impresii ci de cifre. Urmareste cum au scazut incasarile din taxe din ianuarie si pana in mai. Asta dupa ce l-au dat jos pe Gelu Diaconu de la ANAF.

      • Normal ca au scazut incasarile din taxe daca s-a scazut TVA-ul si unele categorii au fost scutite de impozite si s-a reducs fiscalitatea. Cretinul de Ponta credea ca daca ia masuri “liberale” si scade impozitele pe venit si TVAul va fura din electoratul PNL. Dupa ce a diminuat sursele de venit ale statului, da vina pe guvernul urmator ca au scazut incasarile. Acest tip de logica arata ca ori esti un analfabet imbecil car habar n-are de matematica de clasa a 4a, ori esti extraodrinad de ticalos. Dar cazul lui Ponta, ambele variante sunt adevarate, nu e nicio mirare, nu mai avem ce sa ne asteptam de la un asemenea doctor impostor care are un intelect de copil retardat si frustrat.

        • Bai, fuiorule, tva la paine a scazut inca din 01.09.2013, cas angajator a scazut din 01.10.2014, tva scazut la toate alimentele din 01.06.2015. Asa ca fiscalitatea nu a scazut doar din 01.01.2016, basist ordinar. Asa zicea si basaul aseara, din cauza ca s-a redus fiscalitatea s-au redus incasarile. Pe vremea lui nu numai ca s-a marit fiscalitatea dar s-au taiat si salariile si pensiile.
          Pe cine vreti sa mai prostiti, gunoaielor ?

  2. PSD va da urmatoarea majoritate si stie ca vor trebui sa taie salariile si pensiile pentru mieriile facute din timpul celui mai cinstit guvern. Efectele economice unei guvernari nu se vad decat dupa vreo 2 ani, nicidecu in acelasi an sau urmatorul . Deci daca urmeaza catastrofa in 2017, ea e generata de guvernul plagiatorului hot si mafiot, acoperitul dr. Victor Viorel Ponta! Practic PSD aproape ca ne promite ca daca va castiga alegerile, vor taia pensille si salariile in cel mai bãsist stil posibil!

    • Daca n-as trai si eu in Romania v-as ura sa castige alegerile noul PNL si sa beneficiati de maretele realizari ale unui alt ,,guvernul al meu”.

  3. Hmm! Daca scandalul Brexit-ului se soldează cu tăieri masive de personal la Bruxelles (se pare ca se reduce schema la ordinul nemților) Ciolos si guvernul “Meu” vor trebui sa se mențină si după alegerile din toamna deci trebuie ca incompetenta si reaua-credința a unora din miniștrii actuali sa se deghizeze in efect al “minciunilor” si corupției generalizate practicate de guvernarea PSD si a prim-ministrului pesedist Ponta. Cum sprijinul american le este asigurat-nea Klemm a confirmat la 4 Iulie, cu avioanele vajaind deasupra invitaților la Recepție, faptul ca vorbește/face “observații”/ se amesteca in treburile interne ale Romaniei in numele administrației Obama- nu mai rămâne decat sa se Incondeieze Ponta si Tariceanu ca “mincinoși” (fals, uz de fals, la Ponta doctoratul le poate îmbina pe toate, de-aia s-au si opintit sa obțină invalidarea cat mai repede) si s-a isprăvit cu guvernarea “politica” orice ar face alegătorii. Asta e, oamenii au nevoie de slujbe adecvate staturii lor, precum Koveși, pe vremuri, cand au trimis-o la Bruxelles intre doua mandate ca sa n-o “înjoseasca” cu un post la vreun tribunal de provincie. Vivat si la strâns gunoaie, joia, ca datorie patriotica!

    • @ Cristina Gorgos
      ……Ghilimelele, ghilimelele, puneți ghilimelele, stimată Cristina și aici!-
      (..) corupției generalizate practicate de guvernarea PSD si a prim-ministrului pesedist Ponta(..),
      Altfel, parole d’honneur, nu vă mai recunosc și n-aș vrea să caut prin casă dacă, doamne-ferește , nu puneți repejor ghilimelele și nici nu am prin casă Emetiral, problema fiind că este și Duminică și rezervele sunt, se pare, epuizate după alde …fuior, ovi, olivia, oncle leo, steluța colțoasă…în cinci colțuri și alți băsiști înregistrați ca „mijloace fixe” ale blogului pe care nu-i vedeam deloc egalii dvs. 😀
      Vă mulțumesc anticipat ! 😀

  4. Nu stiu ce “proiecte” sunt blocate dar vad ca tara merge la fel de bine sau la fel de rau cum mergea si pe vremea lui Mickey Mouse,feisbucarul ratacit….Daca tara chiar mergea prost n-ar mai fi iesit el ca disperatul sa o spuna o vedeam cu totii cu atat mai mult il roade ca PSD de bine de rau merge mult mai bine cu Dragnea iar USL a mers foarte bine pentru ca acolo au pus umarul in primul rand cei de la Antena 3 (peste 50% este meritul lor de aia l-a si executat matrozul pe Voiculescu) si meritul primului si celui mai important comunicator,orator Crin Antonescu nu uitati ca la marile adunari populare din orasele mari Pompa statea ascuns undeva in spatele celor care comunicau cu oamenii iar Tariceanu era zero barat chiar ostil aliantei liberalo-pesediste si asta p[t ca nu era el acolo in capul mesei…Asa ca Ponta…shut the fuck up !!!!

  5. Nu acuz pe nimeni si nu laud pe nimeni. Ies in strada si intorc capul de jur imprejur si constat, jale mare mon cher si caldura asisderea. Atunci cum sa mai avem crestere economica care sa se transpuna si-n nivelul de trai ? Ce este groaznic unii se imbogatesc in progresie geometrica iar, altii sunt la un nivel stationar iar, ceilalti majoritatea persista intr-o saracie lucie.

  6. Explozie de ura , mizerie , dusmanie si incompetenta , afirmatii gratuite ca la usa cortului .Toti ne consideram mai buni si in urma noastra raman numai vorbe .Transformati acest blog in propuneri de intelegre ,de unirea efortutilor spre bine , sa dam noi dovada ca suntem mai buni decat partidele si critica sa fie sincera ca suntem oameni .Ma sperie ura care a cuprins tara este o zvarcolire fara rost si in dauna propie .. Razbunarea este arma prostului si sa ne ferim de cei ce profita de prostia lor .

    • Vorba asta cu “razbunarea este arma prostului” este inventata de smecheri,cei carora le place sa le-o traga altora,dar sa nu suporte consecintele.Mai exista si aia cu “hai sa fim buni crestini”bla,bla,bla.Pai asa hai sa nu mai fie nici cod penal si sa lasam totul pe baza de “judecata de apoi”.

    • Sper ca nu faceti referire la mine, nu imi aduc aminte ca din ceea ce am scris sa fi razbatut ura. Am facut anumite constatari si atat. Nu cred ca noi suntem cei care putem schimba ceva cu adevarat in Romania, cu toate ca asa se spune. Sigur printr-un comportament profund civic, fara ura si cu multa intrajutorare s-ar putea realiza ceva. Singurii chemati sa schimbe ceva sunt politicienii, care din pacate nu prea misca iar, daca misca vreunul ceva in folosul Romaniei si a cetatenilor ei imediat este schimbat.

    • Crocotilde, Tu esti fatalica? O azi undercover pe bloagele altora? Hai Sa fie bine Sa nu fie rau, hai Sa fie liceu bine facut, Sa nu fie prost facu!

  7. Nu ne explica Ponta (fantele de Pungesti) de ce a mutat povara fiscala din Noul Cod fiscal pe cei amarati in loc sa taxeze companiile offshore precum in Italia . Astfel Ponta si Valcov-Teodorovici au pus in Noul Cod fiscal obligativitatea impozitarii NIMICULUI prin contributii obligatorii la Sanatate desi cei fara venituri oricum nu beneficiau de servicii medicale nefiind asigurati . (Pentru urgente medicale orice roman fara venituri plateste alte taxe si impozite precum TVA , accize si alte taxe locale , taxe la factura de energie si gaze …etc ce ajung la Stat)
    Asta in timp ce Ponta ierta de datorii cazacii de la KazMunaiGaz sau amana renegocierea redeventelor ANAF casapea capitalul autohton si alerga babutele prin Piete .

    CSOLOS SLUGA LUI SOROS A AJUNS PREMIER DATORITA DEMISIEI ACOPERITULUI PONTA COABITANTUL CARE A ASUMAT-O PE KOVESI IN 2013 PENTRU IMUNIZAREA LUI BASESCU

    • IOHANNIS IN 2016 SI-A ASUMAT-O PE KIOVESI FARA SA-L CONSTRANGA NIMENI SI ASTA CA SA SE IMUNIZEZE TOTI BASISTO-IOHANISTII VOSTRI,PRADUITORI DE MILIARDE DE EURO.

  8. ”Procurorul general al României, Augustin Lazăr, se plânge că sistemul judiciar din România suferă de lipsă de integritate. Acesta susține că se confruntă cu un număr extrem de mare de dosare, pe care, în acest moment, procurorii din subordinea sa le instrumentează.”
    – Din cauză că sunt foarte bine plătiţi sau monopolizaţi politic?
    ”Șeful Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, spune că bătrânii din țara noastră primesc pensii prea mari. Într-un interviu acordat RFI, Dumitru susține că posibilitățile financiare ale bugetului sunt depășite în acest moment, iar efectele se vor vedea pe mai mulți ani, când viitorii pensionari vor primi mai puțini bani.”
    – Dar voi nu cumva primiţi salarii şi venituri îngrozitor de mari şi viitoare pensii nesimţite pe nemerit???
    – De ce aţi cheltuit fondurile de pensii pe numiţii politic în conducerea acestor instituţii ???
    – Nu cumva doar pentru a trage frâna(a se citi sărăci pensionarii) şi pentru a încasa venituri uriaşe de pomană ???
    Azi am auzit-o pe madam Prună cum spusese”să întrebăm poporul de unde să tăiem banii: de la educaţie de la sănătate…” pentru îmbunătăţirea condiţiilor din puşcării! Dar se vor muta în hotel (nu contează care dintre ei, tot din buetul statului din care se fac plăţi se achită utilităţile sediului pe lângă veniturile îngrozitor de mari)!
    A dreacu mentalitate:
    – de ce nu reduceţi la voi veniturile pe care le încasaţi?
    – de ce nu reduceţi personalul politic numit în consiliile de administraţie al multor societăţi pentru a face colectare la buget?
    – de ce nu s-a făcut şi nici nu se face colectarea reală de ANAF la buget???
    – toţi urlătorii susţineţi ANAF-ul şi multe instituţii care efectiv şi-au dovedit eficienţa doar pentru cei corecţi care sunt sărăciţi cu bună ştiinţă. De ce mai sunt aceste instituţii, la fel ca ministerul muncii dacă Parlamentul, SRI, Parchetele şi Poliţia au devenit nişte SRL-uri, angajatori direct ?
    Madam Prună, cu ce să fim deacord dacă:
    – îi arestaţi prin faţă cu circ masiv şi-i scoateţi pe din dos încât rămân cu toate furăciunile şi liberi?
    – nu cumva greşeala e doar la voi guralivilor???
    Lăsaţi-i liberi că nu noi v-am pus să-i arestaţi cu circ pe alese şi după câteva săptămâni sau luni de pandaimos, sunt curaţi ca lacrima Nufărul şi sunt pe liste ‘ca candidaţi’! Să vină la voi să vă mulţumească cu un sărut languros echivalent cu piciorul în cur dat de voi, nouă celor care încă mai avem demnitate şi onoare! Se observă forţa cu care vrei tu madam să plăteşti aiurea din bugetul statului, pentru aberaţiile voastre de care nu răspundeţi în niciun fel, dar nu ţine! Oricum, cu bani sau nu, ei vor ieşi din pandaimos că e democraţie prostească practicată la nivel mondial, încât infractoii fac legea cu violenţă! 🙂 🙂 ceva cumva ”afilierea de idei cu M.M.”?
    – Care e eficienţa voastră în afară de circul verbal ? Totul e lipsit de substanţă şi credibilitate! Cumva cazurile cu cea mai mare eficienţă, maximul competenţei pe lege şi în practica legii privind dreptatea şi drepturile omului: MĂTUŞA DIN BOTOŞANI decedată, RARINCA şi TRAIAN BERBECEANU, pedepsirea Antenei3 pentru ironiile la adresa lui Giumbix infractorul dovedit, procesele siluitoare privind dovezile prin acte date live de Antena3 pentru care se cer despăgubiri uriaşe ??? Ce libertate a cuvântului şi a expresiei se mai respectă dacă se pedepseşte citarea întro emisiune tv dintro publicaţie online a unui material doveditor? Doar astea sunt la vedere!
    Imaginea acestei ţări este distrusă zilnic cu bună ştiinţă şi voit de toţi guriştii şi scriitorii pe facebook, o capcană mizerabilă în care au intrat cam toate televiziunile ! Ei se ceartă şi se mojicesc pe facebook şi toţi vor ca poporul să iasă la mitinguri de proteste! Cum bre, voi vă bălăcăriţi şi poporul să fie la mijloc? Ce câştigă poporul???
    Dacă s-ar folosi doar comunicatele oficiale, toţi mojicii de pe facebook ar intra în containerul uitării! De ce nu se schimbă proiectul tv pentru a le da ocazia şi şansa libidinoşilor/libidinoaselor de mahala şă se care în antichitate???
    🙂 mai cred că e bine să încasezi venituri din România şi să practici totul cu sugestii din străinătate!
    🙂 🙂 la bug fraţilor cu aceste mentalităţi bananiere ce împrăştir doar haos şi moarte lentă prin inaniţie şi chin!

  9. ”S-a întâmplat un lucru normal, care trebuia să se rezolve prompt, prin procedurile academice curente, la vremea când s-a produs frauda. Faptul că a fost nevoie de atâta tapaj pentru a se ajunge la o constatare de ordinul evidenţei arată că trăim, pe mai multe planuri, într-o dezordine cronică. Domnul Ponta a avut o ocazie în plus să se facă de râs cu declaraţii de tipul ‘Pe vremea mea nu se indicau sursele’, ceea ce arată nivelul lui universitar şi intelectual. O ocazie să se facă de râs a avut şi comisia din 2012, care s-a străduit împotriva argumentelor unor specialişti să îl scoată nevinovat. Cât despre reacţia de-acum a fostului prim-ministru, ea este în linia trivialităţii şi a confuziei morale şi mentale cu care domnia sa ne-a obişnuit. Ideea că profesioniştii care îţi dovedesc furtul sunt ‘politruci’ este de natură să mă lase – a câta oară? – perplex că un personaj atât de nelalocul lui a putut să joace un rol în politica românească şi s-ar putea să mai joace”, a spus Andrei Pleşu.

    • sa faci o comisie special pentru cineva e tare nu? din gramada de plagiatori banuiti gen kovesi sau toba comisia s-a oprit la ponta? la fel de interesant e ca nu mentionezi faptul ca unul dintre membrii comisiei a declarat ca nu s-au respectat etapele prevazute de ordinul ministruluiin cazurile de plagiat si ca ponta poate castiga usor intr0un eventual proces desfiintand aceasta decizie a comisiei. pentru vesnicii basisti cum esti tu, nu conteaza nici macar o decizie a iccj. referitor la plesu ai ales cel mai prost om cu care putea fi atacat ponta. probabil a scris tampenia pentru a ascunde acuzatiile ca el si dinescu sunt agentii unei puteri straine. ce sa te astepti de la niste hoti dovediti cum sunt plesu si dinescu? unul, a sparlit obiecte din vila lui ceausescu si l-a improprietarit pe bunul lui prietem pe de-a moaca, cu cea mai banoasa editura din regimul ceausescu, editura politica actual;a humanitas. celalat, ala cu rude prin uniunea sovietica si cu relatii la ambasadele straine care-l protejau pe vremea lui ceasca, a sparlit si el o tipografie donata pentru uniunea scri9itorilor si s-a remarcat prin loviturile la buzunarele cunoscutilor . asa ca nu ma mir ca dai citate decat din intelectualii lui baseala ca doar sunteti in aceeasi gasca de pupincuristi ai fostului presedinte.

  10. am impresia ca cei ejectati din functie ramin cu vorbitul: pe FB, pe la tv… primul mare guraliv degeaba e Basescu, Ponta e pe locul 2 (nici macar la capitolul asta nu l-a batut pe Basescu… quel trist)
    Nu ca tipii adtia n-ar vorbi si cind sunt in functie, dar a posteriori si practicind at large minciuna prin omisiune si nepunind punctul pe ‘i’, devin si (mai) ridicoli.

  11. foarte interesante unele comentarii. multi specialisti care nu inteleg nimic din economie isi dau cu parea si constata ca am avut o guvernare ponta extrem de proasta spre deosebire, probabil, de guvernarile boc si ciolos. “specialistii” de pe blog nureusesc sa inteleaga nici macar ceea ce spune “deontolgul” chireac unul din cei mai infocati si ultimi fani johannisti. pana si acest acoperit ce se plimba cu tehnica de ascultare pe el pentru ai da in gat pe “prieteni” pe la institutii a inceput sa inteleaga ce dezastru e in tara. postacii nostri au ramas la “minciunile” lui ponta, la “internarea” lui, “fante de pungesti”, si, bineinteles, nelipsitul plagiat. atata minte ai, atat de duce capul. dar ceva legat de problema din articol cunoasteti sau la economie sunteti varza? de bruxelles normal.

  12. Perfect de acord cu Ponta. Da, e o guvernare catastrofala, de fapt e o non-guvernare- un mecanism blocat unde doar se mimeaza ideea de guvernare. Atata timp cat proiectele sunt blocate, fonduri europene ZERO, Romania merge din inertie -prost si atat.
    Cine intelege un pic de economie fara proiecte importante si fara fonduri europene atrase, Romania este pestele care se zbate pe uscat -gura de oxigen nu exista. Prin urmare ajungi la salarii mai mici, cresterea preturilor la produse -servicii, la imprumuturi etc… Concluzia : plateste tot fraierul de roman pentru incompetenta lor.
    Asta ar trebui sa trezeasca poporul si sa-i faca responsabili PE EI de situatia proasta si urmarile ce vor rezulta din aceasta.
    In orice alta tara europeana acest guvern pleca dupa 3 luni. La noi nu, caci romanul traieste visator si “poet” – intr-o continua ILUZIE. Habar nu are ce se intampla real si cum de fapt ar trebui sa fie VIATA lui, si mai ales ii e greu sa priceapa ca nu el trebuie sa plateasca, NU poporul!!! pentru o guvernare gresita sau non-guvernare.
    Va plati insa ptr. ca romanii nu isi inteleg/cunosc drepturile lor, cum nu inteleg nici unde se afla RASPUNDEREA pentru orice fel de GUVERNARE. In nici un caz raspunderea nu este la popor. Pacat ca accepta ca pe un dat aceasta mizerie -si mai accepta rolul de cal de bataie la orice, cand de fapt vizitiul e “beat”!
    Romania este si va ramane mult la coada Europei. Anacronica in relatie cu timpurile prezente, are eticheta de eterna fata saraca a Europei , cu un popor care isi duce zilele de pe azi pe maine, trist si pesimist, fara viziune, fara bucuria vietii lui, bucurie a vietii pe care majoritatea europenilor o traieste cu adevarat.
    Nimeni nu vede asta? Sau mai bine spus cui ii pasa de romani si viata lor? Se pare ca nimanui!. Da, nu suntem Germania, nu suntem Franta, Italia, Spania…….dar cui ii da dreptul sa fim bataia vesnica de joc a lor, a unor guvernanti si conducatori?
    Nu traim niciunul 10 vieti, GATA cu experimentele (greseli) lor pe pielea noastra. Esecul guvernarii se plateste, dar de ei! NU de noi.
    M-am saturat de Romania coada Europei!. Suntem europeni cu numele? Vai de noi!, cumva asta ne maguleste, ne incalzeste????. Daca economie puternica nu e, nimic nu e! Suntem zero in Europa, prin urmare nu contam- traim in lumea noastra “nemuritoare si rece”, total paralela cu Europa.
    Deci da, o guvernare proasta ne afecteaza direct si pe fiecare in parte!
    O guvernare trebuie sa isi asume 1. rezultatele pozitive -realizari, sau 2. esecul. Deci oricum ar fi sa isi asume!. NU te joci cu viata a 18 mil. de oameni!. NU faci asta decat daca esti incompetent, indiferent, sau rau voitor. NU exista scuze sau explicatii justificatoare.

  13. Cea mai mare greseala este ca li s-au dat banii pe mana si acum toti fura din toate partile.Dragnea este un mare tradator.Voi mai avea incredere intr -un guvern cand vor avea salarii de 400lei/luna fara alte facilitati .Marirea de salarii este o prostie pentru ca preturile cresc de 3ori mai mult.Eu vin ci o alta propunere Nu mai mariti salariile micsorati preturile la toate produsele la jumatate si ingetati-le timpde 2ani.Ve-ti vedea mari scimbari in economia tarii.La televizor si in presa nu se vorbete despre nevoile oamenilor ci despre cele ale partidelor .Unde este patriotismul?Propun un guvern care sa nu prineasca nici un salariu dar sa faca dreptate in aceasta tara .

  14. Baiatul asta ponta e un cocalar incompetent. Nu l-ai duce la prasit, sa-i ceri parere de ceva deja e prea mult.
    Cocalarul e pus de psd sa adune voturi.
    Daca e invitat de a3 sa atace guvernul exista si intentia a3 de a cere si parerea guvernului ? Sau sa ofere probe ?
    Evident nu. Evident realitatea e inversa.
    ponta se refera la masterplanul de transport ? Ala deblocat de guvern.

Leave a Reply to danielCancel reply