“It’s about economy… doamnelor și domnilor de la PNL/PDL! Cifrele finale privind încasările la buget după primele șapte luni din 2015 (comparativ cu primele șapte luni din 2014) arată clar diferența între gândirea economică a USL care duce spre dezvoltare și miopia austerității care ne-a condus în 2010 — 2012 (reprezentată și azi de PNL/PDL care se grăbesc din nou să acapareze puterea)”, a scris Victor Ponta pe Facebook. El se afla in concediu la Miami.

Ponta adaugă că, potrivit datelor oficiale, s-au realizat “încasări de 115,7 miliarde RON în 2015 (față de 106,6 miliarde RON în 2014)”, ceea ce reprezintă un plus de “9,1 miliarde RON (aproximativ 2 miliarde de euro)”, iar încasările din TVA au fost de “33,9 miliarde RON în 2015 (față de 29,3 miliarde RON în 2014)”, adică un plus de “4,5 miliarde RON (aproximativ 1 miliard euro)”.

“În această perioadă au fost aplicate următoarele măsuri cu impact bugetar negativ — scăderea CAS cu 5pp/ scăderea taxei pe construcțiile speciale de la 1,5 la 1% / neimpozitarea profitului reinvestit pentru companii / creșterea contribuției la Pilonul II de pensii de la 4,5 la 5% / scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%!”, precizează premierul.

Victor Ponta subliniază că, “prin relaxare fiscală, administrare fiscală eficientă, combaterea evaziunii fiscale (care a explodat în perioada 2010 — 2012 și a fost combătută prin înființarea Direcției Antifraudă) și măsuri de stimulare economică și creșterea numărului locurilor de muncă fiscalizate se obțin rezultate concrete!”.

“Restul este doar politica austerității mioape și a demagogiei politice specifice guvernării 2010 — 2012 și reprezentate azi de ‘flămânzii’ de la PNL/PDL! ‘It’s about economy — peneliștilor și pedeliștilor’!”, conchide premierul.

23 COMMENTS

  1. Ca place sau nu Ponta are dreptate 100% cu privire la Codul fiscal, iar faptul ca se zbate ca el sa fie adoptat este mai mult decat salutar. Ii spala multe pacate cu privire la pozitiile sale oscilante in luarea si asumarea unor decizii. Daca oamenii de afaceri spun raspicat ca acest cod fiscal este oportun si foarte util, atunci sa le dam lor dreptate. In primul rand, este foarte bun pentru toti romanii.
    Reactiile lui Isarescu si Iohannis si cea de astazi a FMI, spun totul. Asa ca mare atentie dragi romani, cu privire la ,,icoane”, asa cum excelent analizeaza Oana Stancu in articolul din Jurnalul National.
    Cat priveste PNL, ramane in continuare sustinatorul politicilor de austeritate promovate de PPE.

    • Nu cumva aveau dreptate 100% si in 2008 cand se zbateau si votau in unanimitate cresterea salariilor profesorilor cu 50% de la 1 ianuarie 2009 si a medicilor tot cu 50% din Aprilie 2009? Aveau dreptate si atunci ca duduia la fel economia. Pentru amnezici reamintesc ca acea lege a fost votata exact de aceleasi partide care au votat in unanimitate si acest cod fiscal. Si tot pentru amnezici reamintesc si ce s-a intamplat dupa alegeri. Guvernul mult visat de Basescu PDL-PSD, adica mare parte dintre cei ce au votat si acum in unanimitate si cu Ponta membru la acea vreme, a anulat imediat legea votata de ei in unanimitate. Asa ca lasati entuziasmul si rememorati trecutul nu prea indepartat.

      • Spune atunci opinia ta cu privire la Codul fiscal si majorarile de salarii. Faptul ca tu esti nostalgic dupa ,,trecutul nu prea indepartat” spune totul.
        Aici nu este vorba de a sustine pe cineva, ci de a te pronunta cu argumente proprii cu privire la niste masuri. Asa este la noi la romani. O masura fie ea cat de buna, daca nu emana de la cei pe care ii sustii, nu este buna !

        • Unde ai vazut tu nostalgie? Ceea ce am scris acolo suna a nostalgie sau a recomandare sa nu se mai faca greselile din trecut? Cam putin te duce mintea daca ai vazut nostalgie. Era doar ceva gen cine uita trecutul risca sa il repete! Cat despre codul fiscal as fi in culmea fericirii cu asta daca as fi asa zis om de afaceri sau patron. Cum erau si grecii in culmea fericirii cand i-a intrebat Tsipras la referendum daca vor sa plateasca taxe si impozite si sa mai si munceasca. Normal ca aia au spus in cor NU! Asa si eu, Daca as fi om de afaceri sau patron as injura sau bate pe oricine se opune acestui cod fiscal. Dar nefiind nici om de afaceri nici patron scuze, ma uit in minunea de cod fiscal la partea cu cetateanul de rand nu cu oamenii de afaceri. Si acolo ce vad? Cresteera taxelor locale, majorari de impozite si doar niste promisiuni de cresteri de salarii vezi doamne ca urmare a beneficiilor codului fiscal fara absolut nicio relaxare fiscala la muritorul de rand si cresteri salariale doar la bugetari. Iar eu nefiind bugetar nici macar 5 minute in ultimii 25 de ani ma uit si la salariile din sectorul privat care vor creste cum au crescut si dupa reduceera CAS cu 5% la angajatori adica cu ZERO. Mai baiete, codul fiscal e sublim dar fara sa faci si investitii adica sa te bazezi doar pe consum e sinucidere curata. Si vezi tu ce au facut astia cu investitiile. Asa ca deocamdata e doar un cod fiscal e campanie electorala cum si aberatia cu legea majorarii salariilor profesorilor din 2008 a fost tot o lege electorala. Sper sa avem ocazia sa mai discutam si peste 2-3 ani si mi-ar face placer sa imi cer scuze ca nu sunt de acord cu el in forma asta. Dar ma tem ca nu voi avea de ce!

        • PS: Culmea stii care este? Cum dracu poti condamna codul asta ca nu emana de la cei pe care ii sustii cand e emanatia si sustinerea tuturor? In afara de betivan dar ala e istorie trista a acestei tari si greseste cine il mai baga in seama aratand pe ecrane toate aberatiile lui. Pe cine dracu sa sustin care sa nu fi participat la votarea si elaborarea acestui cod? Iohannis? Scuze, conform constitutiei el doar isi da odata cu parerea asa ca a 2-a oara il va semna si el exact in aceasta forma. Nu poate schimba sau impune ceva in acest cod mai ales cand toate partidele au nevoie de voturi la anul.

          • Gata mai convins ! Nu este bun codul fiscal, desi dimpotriva prevede relaxare fiscala. Este bun TVA 24%, eventual inghetarea tuturor salariilor, pensiilor, etc. ! Povestea din 2008 cu salariile profesorilor este una puctuala si a fost respinsa chiar de guvernul Tariceanu.
            Problema, ,,mai baiete”, este ca pozitia ta cu privire la riscul repetarii trecutului este din zisele lui Basescu.
            Nu ti se pare cel putin suspect ca au sarit pe acest cod fiscal, ca la comanda, succesiv Iohannis, Isarescu, FMI si liderii PNL, cei din urma chiar dupa ce l-au votat ? Cu aceleasi recomandari vii si tu. Asa ca las-o balta cu mintea putina.

          • @Obs Aug 6: Hai sa vedem cine e cu MAI putina minte! Apropo! vezi ca daca e vorba de convins se scrie m-ai nu mai ca aia ori e luna ori comparatie. Inca din start ai demonstrate cum stai cu mintea dar pierd timpul sa iti arat si cat de penibil esti. Las la o parte chestia cu 24% ca oricum nu pricepi ce vreau sa spun. Esti prea cantonat in admiratia lui Ponta sau prea bine platit sa il aperi ca sa iti explic si ce ar trebui sa pricepi din cea ce am scris. Pot sa criu de 100 de ori ca nu sunt pentru TVA marit si ca a fost o aberatie cresterea lui dar oricum nu pricepi decat ce vrei. Dar in partea cu legea majorarii salariilor profesorilor ti-ai dat arama pe fata. Ori memoria este o notiune abstracta pentru tine ori negi orice realitate din dorinta de a apara mascariciul. Pai mai tataie! Legea respectiva nu avea cum sa o anuleze guvernul PNL caci intra in aplicare de la 1 Ianuarie 2009 iar la acea data nu mai exista guvern PNL. Era deja in formare guvernul Boc cu Ponta ministru pentru relatia cu parlamentul, guvern format din alianta PSD-PDL despre care spunea Basescu ca si-a vazut visul cu ochii! Stii tu ceva dar stii prost. Legea respective a fost votata cu majoritate absoluta in parlament adica de toti parlamentarii de la acea vreme inclusiv PNL. Ba mai mult a fost votata si de ministrul educatiei, ministru PNL, care era si deputat. In guvern da, ministrii ipocriti (caci ipocrizia este o caracteristica a tuturor nu doar a lui Ponta care doar da copy/paste) au votat in guvern alaturi de Tariceanu o ordonanta care sa anuleze legea. Tariceanu avea atunci rolul lui Iohannis de acum adica se opunea categoric acelei legi pe motiv ca nu sunt bani cum se opune si Iohannis acum ca nu se exlica de unde se obtin banii. Dar nu le-a tinut ca au anulat-o in parlament iar betivanul a promulgat legea in regim de urgenta explicandu-i lui Tariceanu ca sunt bani dar nu ii vede el. Asa ca leega era in vigoare la 1 ianuarie 2009 cand nu mai exista guvern PNL ca sa o anuleze cum spui tu. a fost insa anulata urgent de guvernul Boc, visul lui Basescu vazut cu ochii, cu Ponta ministru pentru relatia cu parlamentul pe motiv ca vezi doamne nu au cunoscut situatia reala a bugetului. Trecusera alegerile si prostimea ii votase deja cas a formeze alianta mult visata de Basescu adica PSD-PDL. Daca tu negi si asta esti jalnic tataie si paralel cu realitatea!

          • @Mihail 7 aug. O tii pe a ta si denaturezi cu seninatate spusele mele, dincolo de aroganta ta respingatoare. Am precizat, de exemplu ca guvernul Tariceanu a respins majorarea salariilor. Da a facut-o declarativ, cu argumente si nu ca a respins-o prin lege. Nu putea inteligentule, chiar daca voia. Afla si tu ca un guvern emite ca acte normative, printre altele ordonante simple, de urgenta, hotarari de guvern, s.a., nicidecum legi. Cat priveste unele greseli care pot aparea, reciteste si le gasesti si la tine. Eu le pun pe seama grabei la tastatura. Succes, inteligentule arogant !

  2. De mult nu am mai rîs cu poftă gîndindu-mă la manipularea ce se dă pe micile ecrane pe tot globul şi pe care personal o neglijez pentru că sunt destule dovezi de ”minciuni” pentru manipulare globală. Cred că cei de la ziare/cotidiane nu mint:”La numărul 10, conform unei tradiții de peste 300 de ani, se găsește reședința premierul britanic şi la 320 de metri mai încolo, într-un apartament ascuns vicepremierul rus, Igor Shuvalov, unul dintre protejații lui Putin, relatează Daily Mail, potrivit independend.md.”http://www.cotidianul.ro/vicepremierul-rus-vecinul-premierului-marii-britanii-265864/
    Ce să crezi cînd ei sunt mînă-n mînă pe ascuns şi la vedere se ciondănesc??? INTERESE INTERESE ŞI IAR INTERESE!

  3. Bite your brain spinning! Acest Radu Zlati de la PNL cumva face parte din frustraţii cu diplome la metru cub??? Ăsta nu ştie ce înseamnă competiţia şi stimulentul de a merge mai departe prin merit??? Din cîte se vede chiar în Parlament: http://www.cotidianul.ro/parlamentul-romaniei-ascunde-o-turma-de-doctori-265842/ POLITICIENII sunt o masă mare de limitaţi sau aplaţizaţi cu diplome la metru cub fără viziune pentru viitorul acesteă ţări şi acestui popor, că aşa este proiectul de ţară ceea ce nu trebuie acceptat!!! Dacă voi sunteţi nişte”politicieni idioţi şi limitaţi” atunci toată populaţia acestei ţări trebuie să fie la fel cu voi aplatizaţilor! Cum vedeţi voi limtaţilor viitorul acestori tineri cărora le distrugeţi stimulentul şi competiţia, imaginaţia şi creativitatea??? În loc să ELIMINAŢI POLITICIENII DIN ÎNVÎŢĂMÎNT-EDUCAŢIE, DAŢI MÎNĂ LIBERĂ LA DISTRUGERE, STRICT PRIN POLITICIENI DIRECT! Bă idioţilor, faceţi exact ca în perioada în care aţi dat liber să se absolve facultatea cu 3 ani de studiu, după care mai urmau 2 ani pentru licenţiere şi alţi bani cheltuiţi/aruncaţi pentru adeverinţe peste adeverinţe care să certifice actul original! Mai aveţi a vă bate joc de proprii cetăţeni? Destul cu ceea ce aţi făcut pînă acum! GATAAA! GATA!!! GATAAA! PREA MULŢI COPII AU PIERDUT ANI DIN VIAŢĂ ŞI BANI DIN CAUZA REFORMELOR PROASTE/OGLINDA FIECĂRUI MINISTRU!!! Bă cretinilor, în loc să aveţi un corp de cadre didactice cîte unul din fiecare oraş mare care să corecteze tot ce înseamnă teze scrise, voi lăsaţi toate ”hahalerele” să corecteze şi dacă iniţial sunt corectate în iaşi, le mutaţi la bucureşti şi se notaează altfel, că ura şi invidia plus egoismul are gheare peste tot(ai tratat lucrarea cu ceea ce ai citit la Iaşi şi noi la bucureşti, te faultăm sau nu că nu ai tratat lucrarea cu cititele de la cei din bucureşti)! Este realitatea 1998-2000 în orice examen din învăţămînt! De asta avem tot felul de analfabeţi cu diplome la hectar de profesionalist! Ştiţi ce se întîmplă în anii noştrii cu diplomele? Ai diploma originală de absolvire la zi cu absolut tot ceea ce trebuie prin lege şi ce să vezi, pentru recunoaşterea studiilor sau diplomei trebuie să deţii o adeverinţă de la facultatea absolvită(70 lei taxa cu chitanţă) şi aştepţi 5 zile pentru semnături şi după, mai pierzi cîteva zile şi bani pe drum că aşa e-n românica! După ce aduni adeverinţa şi actele, le trimiţi la minister şi aştepţi răspunsul care nu ştii cînd apare, apoi dai actele la ambasadă în străinătate pentru recunoaşterea studiilor , plăteşti şi acolo 1700 franci elveţieni, între 4-6 luni primeşti răspunsul chir dacă îţi trebuie urgent, tot între 4-6 luni îl primeşti. Vă puteţi închipui cîţi bani vor scoate viitorii absolvenţi pentru adeverinţe care să confirme legalitatea şi conformitatea diplomelor de orice fel!!! În concluzie: o facultate absolvită în forma legală, este voit anulată de cretinii care habar nu au ce înseamnă şcoală-studii-tinereţe pe băncile facultăţii-stres şi demenţă de la cadrele didactice universitare care(N.S.F-hormonei), pentru a te realiza ca OM demn şi onorabil!!!

  4. in noul cod fiscal se pune biciul taxelor si impozitelor pe populatie: cei care au sedii sociale pe apartament platesc un impozit de 20 ORI MAI MARE iar impozitele pe case si terenuri se dubleaza. Pe linga noile impozite pentru cei care au PFA-uri si care sint de-a dreptul hotie in toata regula.
    Pai astia se cearta de ochii lumii pe scaderea TVA care oricum nu intereseaza decit pe oligopolisti si mafiotii din hypermarketuri ca sa-si sporeasca profiturile pe care le scot din tara prin intermediul firmelor fantoma de tip offshore.
    Sint niste jegosi toti, Ponta, Iohannis, Isarescu, PSD, PNL si toti restul care participa la ciorovaiala asta care ascunde marirea taxelor si impozitelor pentru amariti si micii intreprinzatori. O MIZERIE

    • Ai uitat de cresterile de taxe si impozite locale de la 20% la 50% anual si acea maiastra decizie de majorare cu 500% a taxelor pentru cladirile in paragina. Vad ca saracimea romana e foarte interesata si revoltata ca nu scade fiscalitatea la patroni dar nu intelege ca va fi compensata din cresterea taxelor si impozitelor platite de ei. Asta da politica de stanga. Apropo! Cate salarii din sectorul privat au crescut dupa reduceera CAS-ului la angajator cu 5%? Ca atunci asa se spunea. Ca unul dintre beneficii ar fi cresterea salariilor angajatilor sau noi locuri de munca. Din pacate zero la ambele iar reducerea CAS a fost compensata cu taxa pe stalp.

  5. pentru deosebit de prostii sustinatori ai lui ponta : un nepriceput in ale economiei cu un limbajul unui primar de comuna, ne explica in mod hotarat si decisiv ca ala e drumul sigur psd-ist si nu pnl-iste. alea sunt masurile liberale din programul usl, de la liberali citire. alta regula de bun simnt si minima inteligenta e sa stai cu urme de neincredere fata de niste masuri care , chiar daca au dat ceva rezultate temporare intr-o directie, nu garanteaza aceleasi rezultate aplicate in alt loc.
    de ce nu 18 % la tva ? de ce nu se cearta cu isarescu direct ? sau cu fmi-ul ? e ca si cum mi-as da eu cu parerea despre o operatie pe cord deschis.
    poate ca va fi o reusita scaderea tva-ului, dar oamenii fara urme de indoiala sunt fara indoiala cei mai prosti si periculosi.
    e revoltator ce multi prosti sunt, si cati iau toate de bune de la un plagiator.

  6. Ponta face pe prostu’ … sau desteptu’ ! Tot ne spune ca au crescut incasarile cu 7-8 % pe an. Problema e “gradul de colectare” care e de 38-40% fata de tinta UE care e de peste 80% ! Doar TVA-ul se colecteaza peste 50% dar e o taxa rambursabila.

    • Dar cand “colectau” basistii tai cat era pe fata si cat MERGEA PE TRAIECTORIE CA PARANDARAT.HAI,BAGA PROCENTE!!!

  7. prinşi cu scandalul codului fiscal cred că nu s-a observat că legea “big brother” şi-a schimbat numele în legea 217 pe 2015 şi a fost promulgată! au murit degeaba oamenii la loviluţie. s-a dus şi cu dreptul la libera exprimare!

Leave a Reply to neluCancel reply