Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Antena 3, că el nu ar vrea ca actualul Cod fiscal să treacă în forma actuală, ci îşi doreşte forma iniţială, care prevedea un TVA de 20%.
“Sincer, eu aş vrea să nu treacă în această formă. Aş vrea să fie la forma iniţială, care prevedea TVA de 20%”, a declarat şeful Guvernului, marţi, la o Ediţie specială, la Antena 3.
Întrebat dacă el crede că ar mai trebui făcute şi alte modificări la Codul fiscal, Ponta a spus că forma în care a ieşit din Parlament nu este tocmai bună.
“Din punct de vedere strict politic, să votezi o lege şi apoi să zici <hai să o negociem>, mi se pare de Caragiale”, a spus Ponta, făcând referire la PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Codul Fiscal în Parlament, pentru reexaminare.
Pe 24 august, Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară pentru a relua dezbaterile la Codul Fiscal, iar joi reprezentanţii partidelor politice parlamentare se vor întâlni pentru discuţii tehnice referitoare la reexaminare.
Printre altele, Codul Fiscal prevede reducerea TVA din 2016 de la 24 la 19%, reducerea accizelor pentru carburanţi, bere şi alte băuturi alcoolice, reducerea impozitului pe dividende şi eliminarea taxei pe stâlp.

10 COMMENTS

  1. Nu stiu daca toate astea sunt de Caragiale sau de Orwell, in schimb constat ca toata clasa politica nu-si gaseste cadenta iar, toate sunt in detrimentul cetatenilor Romaniei si a dezvoltarii durabile a acesteia.

  2. de caragiale mi se pare cand iese de la discutiile privind codul fiscal si se declara tehnocrat si politicienii trebuie sa il asculte :)))))
    dupa cat il suporta lumea si de cata propaganda beneficiaza asta ma simnt ca intr-o tara africana, sau din america latina.

  3. Azi: şocant!
    – Cum să strigi demisia dacă nu ai motiv legal?
    – Cum să ceri demisia atîta timp cît nu este prejudiciu?
    – Cum să ceri demisia cînd sunt destui care au furat şi se ascund sau îşi rezolvă pe ascuns infracţiunile?
    – Cum să ceri demisia unui om care a făcut ceva pentru popor şi cît de cît pentru ţară?
    Nu e vorba de Ponta omul sau premierul, mă refer la orice premier sau individ care face ceva cît de cît pentru om şi ţară!
    – De ce nu i-aţi cerut demisia celui/celor care au tăiat salariile şi impozitat pensiile ilegal, celor care au închis spitale şi au retrocedat casele oamenilor în care trăiau de ani de zile cu acte în regulă, ajungînd în stradă???
    – De ce nu aţi cerut demisia celui care a pierdut procesele pentru retrocedări şi 6 case unde sînt destule dovezi???
    – De ce nu cereţi demisia celui care se plimbă non-stop şi primeşte indemnizaţie uriaşă plus bonusuri incredibil de mari????
    – CUMVA MAI ARE SAU MAI E ÎN FUNCŢIE???
    (din ceea ce s-a arătat pe micile ecrane)

  4. MARELE FAURITOR AL TETRULUI ROMANESC ION LUCA CARAGIALE NASCUT IN COMUNA ”HAIMANALE” ACTUALMENTE COMUNA NUMITA” I.L. CARAGIALE”DACA AR FI TRAIT AZI AR FI AVUT MARELE NOROC SA SCRIE CELE MAI BUNE PIESE DE TEATRU DIN LUME VAZIND PERSONAJELE DE OPERETA CARE POPULEAZA ”NOUL PNL” CRED CA AR FI LUAT CU SIGURANTA ”PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA” AVIND IN VEDERE SUBIECTI PENIBILI CARE SE DAU IN ”STAMBA”ZI LUMINA DAR SI SEARA LA TELEVIZIUNILE BASISTE, PEDELISTOLIBERALE ==NU== SUNT ALTCEVA DECAT NISTE ”HAIMANALE” AJUNSE DIN GRESEALA NOASTRA PE SCENA POLITICA DAR, ACEASTA ESTE SITUATIA? PANA IN 2016 CHIAR NU MAI PUTEM FACE NIMIC”ASTA E” CUM SPUNE UN CLASIC DIN PACATE INCA LIBER SI NU LA PUSCARIE
    ASEMENEA PERSONAJE NU SUNT NUMAI LA NOI SUNT SI IN ALTE TARI MULT MAI CIVILIZATE AS DORI DACA IMI PERMITETI ?SA VA RELAREZ UN INTERVIU AL GIGANTICULUI ACTOR TOMA CARAGIU CARE FIIND IN TURNEU IN JAPONIA UNDE S-A JUCAT PIESA ”O SCRISOARE PIERDUTA” LA SFIRSITUL REPREZENTANTATIEI DIRECTORUL TEATRULUI L-A INTREBAT PE DOMNUL TOMA CARAGIU” NU CUMVA DOMNUL CARAGIALE A TRAIT IN JAPONIA ???” DOMNUL CARAGIU A RASPUNS DOMNUL CARAGIALE NU A AJUNS NICIODATA IN JAPONIA DAR, NEMERNICII TRADATORI SI OPORTUNISTI SUNT UNIVERSALI VALABILI IN TOATA LUMEA
    IN CONCLUZIE: NU SUNTEM SINGURI PE LUME ? DECI IMBECILI, SLUGI SI LINGAI EXISTA IN TOATA LUMEA

  5. Dar Koabitarea cu infamul era tot din “Carageale ” ?

    Alegerea basistelor Kovesi la DNA + Bica la DIICOT sa fie “- Dreptate pana la capăt !” cum era conasule Ponta ?

    Carevasăzică mamițica Naum vrea ca Goe sa se facă doctor in drept si când ajunge premier lobyist cianurist pe la Chevron si RMGC , filantrop cu cazacii de la Kaz MunaiGaz si cu toti jupanii amânând marirea redeventelor in timp ce alearga cu ANAF-ul babutele prin piete – zau ca nu mai sunt prințipuri conasule ?????

  6. Right … premierul plagiator care minte pe orice subiect vorbeste de Caragiale? :)))

    Apropo, cum a mai ramas cu diploma lui de “dottore”?

Leave a Reply to Stan Petru PaulCancel reply