Monday, February 17, 2025
-3.7 C
Bucharest

Precizari esentiale de la CCR : vor fi rejudecate !

Curtea Constituţională precizează, în urma admiterii conflictului Parlament-ÎCCJ, că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, scrie Mediafax :

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003.

2. Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, arată CCR, în comunicatul de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

Sursa citată a adăugat că „decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Hot this week

Col Cedric Leighton, analist militar al CNN : JD Vance greșește. România a luat o decizie curajoasă cu anularea alegerilor

Colonelul în rezervă Cedric Leighton, analist militar pentru CNN...

Rușii jubilează după atacul lui JD Vance la adresa Europei

Televiziunea de stat rusă a lăudat discursul vicepreședintelui american...

Rusia a bombardat sarcofagul centralei de la Cernobîl

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat vineri că...

Tehnologia F-35 pe mâna unui aliat al Rusiei

Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că Statele Unite...

Apple și Google promovează din nou TikTok

TikTok a revenit joi în magazinele de aplicaţii Apple...

Topics

Rușii jubilează după atacul lui JD Vance la adresa Europei

Televiziunea de stat rusă a lăudat discursul vicepreședintelui american...

Rusia a bombardat sarcofagul centralei de la Cernobîl

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat vineri că...

Tehnologia F-35 pe mâna unui aliat al Rusiei

Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că Statele Unite...

Apple și Google promovează din nou TikTok

TikTok a revenit joi în magazinele de aplicaţii Apple...

Ce trebuie să faci când te confrunți cu stări de leșin

Ce trebuie să faci când te confrunți cu stări...

Momentul unui pericol imens

În România, ca în toate statele NATO din Europa...

Şefa diplomaţiei UE despre atacurile Rusiei : România nu este un caz izolat în Europa

Cazul României, unde alegerile prezidențiale au fost anulate din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img