Sunday, March 29, 2026
8.5 C
Bucharest

Precizari oficiale despre nivelul de radiatii de la Cernobîl

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat, vineri, că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României, relatează Agerpres.

„Există un interes public faţă de o altă temă, legată de informări în presă privind un nivel de radiaţii crescut la Cernobîl, în Ucraina. Pot să vă spun că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României. Şi, desigur, această instituţie va continua să ţină la curent şi să informeze în mod corect cetăţenii în legătură cu această situaţie”, a declarat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Agenţia nucleară ucraineană a declarat vineri că înregistrează niveluri crescute de radiaţie la situl fostei centrale atomice de la Cernobîl, relatează Reuters.

Experţii societăţii Ekoţentr din Ucraina atribuie creşterea de radiaţii gamma în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl de răscolirea solului vegetal în urma presiunii exercitate de un mare număr de echipamente militare grele, a indicat pe Facebook Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU), citat de Ukrinform.

Sistemul automatizat de monitorizare a radiaţiilor din zona de excludere de la Cernobîl a înregistrat anterior o depăşire a nivelurilor acceptabile a radiaţiilor gamma, potrivit Ukrinform.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img