Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri de Ziua Poliţiei Române, că poliţia este şi trebuie să rămână în slujba cetăţenilor şi mai sunt multe lucruri care trebuie îmbunătăţite, precum rezolvarea disfuncţionalităţilor legate de logistică, infrastructură şi chiar de personal.

„Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor parlamentari, domnilor miniştri, excelenţele voastre, doamnelor şi domnilor ambasadori, reprezentanţi şi conducători ai instituţiilor din sistemul naţional apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnule şef al Apărării, doamnelor şi domnilor poliţişti de aici din sală şi din ţară, aflaţi la datorie, Vă transmit un cald salut cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, o structură de bază a statului român, aflată în slujba cetăţenilor şi a siguranţei publice! Cei care aleg să urmeze o carieră în structurile Poliţiei Române îşi asumă o responsabilitate pentru care este nevoie de mult curaj, implicare, profesionalism, onoare, corectitudine, omenie şi spirit de sacrificiu. Este un cumul de valori creştine după care ar trebui să ne ghidăm cu toţii şi, nu întâmplător, Ziua Poliţiei Române este asociată uneia dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creştin, Buna Vestire”, a afirmat Nicolae Ciucă, la evenimentul de celebrare a Zilei Poliţiei Române.

El a mai spus că „în profesia de poliţist, apărarea legii nu reprezintă doar un obiectiv al instituţiei pe care dumneavoastră o reprezentaţi, ci şi o datorie pe care aţi demonstrat-o în nenumărate situaţii că sunteţi pregătiţi să o îndepliniţi în mod exemplar”.

„Aprecierile venite de la partenerii internaţionali privind activitatea poliţiştilor români care desfăşoară misiuni în străinătate vă definesc drept o instituţie integrată la nivel european şi euro-atlantic. Ceea ce am remarcat în multe dintre misiunile pe care le îndepliniţi este empatia şi implicarea de care daţi dovadă faţă de oamenii care vă solicită sprijinul şi se confruntă cu situaţii dificile, fapt pe care am putut să-l vedem cu toţii de curând în misiunile pe care le-aţi îndeplinit în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi Republica Moldova. Apreciez foarte mult atitudinea şi modul de comportare şi vă felicit! Acest lucru este în măsură să le dea oamenilor încredere că poliţia este alături de ei şi de partea legii”, a completat prim-ministrul.

 

Acesta a adăugat că programul de guvernare pune cetăţeanul în centrul preocupărilor şi acţiunilor noastre, iar această abordare trebuie să se regăsească în toate domeniile de activitate.

„Siguranţa cetăţeanului este acum, mai mult ca oricând, o temă care, în mod firesc îi preocupă pe oameni. Răspunsul Poliţiei Române la aceste aşteptări trebuie materializat într-un parteneriat cu cetăţenii, bazat pe încredere, onestitate şi profesionalism! Poliţia este şi trebuie să rămână în slujba cetăţenilor! Mai sunt încă multe lucruri de îmbunătăţit. Mă refer la disfuncţionalităţi legate de logistică, infrastructură şi chiar de personal, pentru care căutăm cele mai bune soluţii. Şi, aşa cum a recomandat şi domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, vă asigur că toate aceste aspecte se găsesc pe masa de lucru a Guvernului şi îndeosebi pe masa de lucru a Ministerului Afacerilor Interne. Consider însă absolut necesar un efort concertat prin care să creştem încrederea cetăţenilor în poliţie. Sprijinul cetăţenilor poate fi decisiv în rezolvarea cu celeritate a multor cazuri şi  este momentul să vă raportaţi la cetăţeni nu doar ca la beneficiari ai muncii dumneavoastră, ci şi ca la parteneri în lupta împotriva infracţionalităţii. Nu cred că există vreun cetăţean de bună credinţă care să nu îşi dorească o poliţie cu adevărat eficientă în prevenirea şi combaterea infracţionalităţii”, a mai explicat şeful Guvernului.

El a vorbit şi despre provocările actuale care sunt foarte complexe.

„Provocările actuale sunt foarte complexe, prin situaţiile absolut noi în care România şi întreaga lume sunt puse în acest moment. Problemele economice, criza energetică şi situaţia sanitară încă dificilă sunt acum şi mai complicate din cauza agresiunii militare ruse în Ucraina. Un astfel de context, din păcate, presupune riscuri noi de infracţionalitate, dar şi situaţii care au nevoie să fie gestionate cu sprijin din partea Poliţiei, pe fondul fluxurilor mari de refugiaţi – aşa cum, şi în perioada de pandemie, poliţiştii au fost mereu la datorie, alături de medici şi alte categorii profesionale, în prima linie a luptei anti-COVID-19. Daţi-mi voie să folosesc acest prilej, văzându-vă modul profesionist în care v-aţi îndeplinit misiunile, să vă felicit şi vă apreciez pentru tot ceea ce aţi făcut în acest sens. Vă mărturisesc, sunt un om care întotdeauna a purtat cu mândrie uniforma statului român. Am speranţa că tinerele generaţii de poliţişti, pe care i-am văzut şi aici în sală şi în teritoriu la misiunile pe care le execută,  vor aduce nu doar un suflu de prospeţime şi de speranţă, dar mai ales mândria de a face parte dintr-un corp de a cărui bună funcţionare depinde siguranţa noastră, a familiilor noastre”, a mai declarat Ciucă.

Premierul i-a asigurat pe poliţişti de tot sprijinul din partea Executivului pentru a îşi îndeplini misiunea faţă de cetăţeni.

„Sunt alături de dumneavoastră şi vă asigur de tot sprijinul de care va fi nevoie din partea Guvernului pentru a vă îndeplini misiunea faţă de cetăţeni. Împreună cu domnul ministru Lucian Bode venim cu soluţii pentru a îmbunătăţi aspectele legate de  logistică, infrastructură, personal şi drepturi salariale. Ne trebuie timp şi resurse pentru a le rezolva, dar aşa cum spuneam anterior le avem pe toate în vedere. Domnule ministru Lucian Bode, apreciez preocuparea dumneavoastră activă pentru gestionarea activităţii ministerului şi a structurilor din subordine şi vă voi fi alături în toate demersurile pentru eficientizarea şi modernizarea lor. Sunt obiective pe care trebuie să le transpunem cât mai rapid în realitate pentru a consolida încrederea publică în profesioniştii Poliţiei Române! Aşa cum ştim, încrederea se obţine greu şi se pierde foarte uşor! Pentru a menţine nivelul de încredere al oamenilor în instituţiile statului este nevoie de delimitarea fermă faţă de cazurile punctuale fie că acestea înseamnă atitudine neadecvată, incompetenţă sau, mai rău, corupţie. Îngăduinţa nu are loc în astfel de situaţii! Acestea trebuie semnalate şi trase rapid concluziile corecte! Pentru a se simţi în siguranţă, românii contează pe curajul, implicarea, profesionalismul, onoarea şi omenia dumneavoastră! Vă doresc misiuni cât mai uşoare şi îndeplinite cu succes! Vă doresc un sincer ”La mulţi ani”, stimaţi poliţişti, şi un sincer ”La mulţi ani”, instituţiei în sine, Poliţia Română!”, a conchis Ciucă, potrivit news.ro

Leave a Reply