Wednesday, July 15, 2026
28.6 C
Bucharest

Premierul Dancila la Papa. Ce sfat da Vaticanul Romaniei

Guvernul anunta ca prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, 11 mai 2018, în audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Şeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu România și a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România.

În cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de înaltă ținută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției ”Comorile României la Vatican”.

Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța aprofundării relațiilor dintre România și Vatican, inclusiv în contextul special al mandatului României la Președinția Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj întregii Europe, având în vedere vocaţia ecumenică a țării noastre.

Discuțiile au evidențiat apropierea de poziții dintre România și Vatican legate de consolidarea proiectului european și centralitatea raportării la rădăcinile creștine ale acestuia.

Audiența a relevat, de asemenea, congruența de puncte de vedere dintre România și Sfântul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaționale, în special în domeniul protejării drepturilor omului și asigurării libertății religioase.


Prim-ministrul român Viorica Dăncilă a avut vineri întrevederi cu Papa Francisc şi cu oficiali ai Vaticanului, desfăşurate într-o atmosferă de cordialitate şi în cadrul cărora au fost abordat bunele relaţii existente între Sfântul Scaun şi România, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă al Sfântului Scaun.

În timpul discuţiilor au fost evidenţiaţi paşii efectuaţi în direcţia aprofundării cooperării în domeniul educaţiei, fiind exprimată dorinţa ca această cooperare să fie consolidată în perioada următoare prin încheierea acordurilor corespunzătoare.

Au fost abordate, de asemenea, unele teme de actualitate, printre care şi importanţa concordiei în interiorul societăţii româneşti pentru găsirea binelui comun, mai menţionează textul difuzat de Sfântul Scaun.

Printre alte subiecte discutate nu au lipsit viitorul proiectului european, inclusiv în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Premierul Viorica Dăncilă a fost primită vineri în audienţă privată de către Papa Francisc şi a avut ulterior o întrevedere cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, la care a participat şi Monseniorul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele al Sfântului Scaun.

 

Hot this week

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Topics

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img