Wednesday, July 2, 2025
30 C
Bucharest

Premierul Grindeanu, dezvaluiri despre coabitarea cu Iohannis

Premierul Sorin Grindeanu, dupa ironiile lui Victor Ponta despre coabitare :

Un “pact de coabitare” e doar o hârtie. Dacă mai era nevoie, ne-a demonstrat-o, cu vârf și îndesat, experiența unor perioade în care chiar a existat un astfel de pact, între Guvern și Președinție. Existența lui nu a ferit România de scandaluri permanente, primul de care-mi amintesc e cel referitor la persoana care ar trebui să ne reprezinte la Consiliul European.

De aceea, nu există și nu va exista niciun pact de coabitare între mine și președintele Iohannis. Nu avem nevoie de hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem și ce trebuie să facă instituțiile pe care le reprezentăm.

Asta nu înseamnă că nu voi avea o colaborare corectă cu Administrația prezidențială pe temele de interes major pentru România, așa cum este acum subiectul Europei cu două viteze. Și este normal să fie așa. Pentru că dacă noi, aici, acasă, nu avem un punct de vedere comun, ce pretenții să avem să fim ascultați la Bruxelles?!

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img