Wednesday, September 23, 2026
15.4 C
Bucharest

Premiile Emmy 2024, cea mai scăzută audienţă din istorie

Audienţa Emmy Awards, echivalentul premiilor Oscar pentru televiziunea americană, a înregistrat luni seară un nou minim istoric, în pofida unei seri lăudate de critici pentru distincţiile oferite marilor seriale care au modelat istoria micului ecran, transmite miercuri AFP.

Amânată timp de patru luni din cauza grevelor de la Hollywood, cea de-a 75-a ceremonie de decernare a premiilor a fost urmărită de doar 4,3 milioane de telespectatori, potrivit cifrelor provizorii publicate marţi de postul Fox, care a difuzat transmisiunea. Un nou record negativ pentru acest eveniment, care suscită din ce în ce mai puţin interes în Statele Unite.

În 2022, premiile Emmy au fost vizionate de doar 5,9 milioane de telespectatori. Mai puţin chiar decât ediţia din 2020, supranumită “PandEmmys”, când vedetele au rămas acasă din cauza măsurilor de izolare din timpul pandemiei de COVID-19.

Chiar dacă ceremonia nu a atras multă lume în faţa ecranelor, a oferit totuşi un spectacol frumos, punctat de omagii nostalgice aduse mai multor seriale – “The Sopranos”, “Ally McBeal”, “Grey’s Anatomy” – care au marcat istoria televiziunii americane.

Seara, dominată de serialele “Succession” şi “The Bear”, a fost mult lăudată de criticii americani. Los Angeles Times a notat chiar că au fost “cele mai bune premii Emmy din ultimii ani”. Insuficient, însă, pentru a rezista tendinţei potrivnice.

Premiile Emmy se desfăşoară de obicei în luna septembrie, însă grevele actorilor şi scenariştilor de la Hollywood le-au perturbat complet calendarul.

Industria a fost complet paralizată timp de şase luni, actorii neputând să-şi promoveze activitatea în timpul grevei, ceea ce a forţat amânarea ceremoniei de decernare a premiilor până în ianuarie.

Cea de-a 75-a ediţie a premiilor Emmy a fost, din păcate, intercalată între câteva evenimente importante din sezonul premiilor de la Hollywood, inclusiv Globurile de Aur şi anunţarea nominalizărilor la Oscar.

Totodată, din cauza amânării, au fost recompensate seriale ale căror sezoane nominalizate au început, în unele cazuri, în urmă cu 18 luni, o eternitate în lumea divertismentului.

Foarte departe de epoca lor de aur, toate marile ceremonii de premiere americane se confruntă cu un anumit dezinteres din partea publicului larg, în special din partea celor mai tineri, care petrec mai mult timp pe reţelele sociale sau pe platformele de streaming decât în faţa televizorului.

Însă, în lumea post-pandemie, cifra de audienţă a Oscarurilor şi a Globurilor de Aur a cunoscut o uşoară revigorare, spre deosebire de cea a premiilor Emmy, scrie Agerpres.

Hot this week

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img