Friday, April 3, 2026
15.4 C
Bucharest

Presedintele cere Parlamentului aprobarea pentru Comandamentele NATO din Romania

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, într-o scrisoare, aprobarea Parlamentului pentru înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti, conducerea Camerei trimiţând, luni, cererea la Birourile reunite.

“Vă adresez rugămintea ca, în temeiul art. 3 din legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni saun tranzitul forţelor armatestrăine pe teritoriul României, să supuneţi spre aprobare Parlamentului României înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO, sub denumirea NATO FORCE INTEGRATION UNIT şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, sub denumirea MULTINATIONL DIVISION SOUTH-EAST HEADQUARTERS, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti”, se arată în scrisoarea lui Iohannis.

Iohannis precizează în scrisoare că “în contextul crizei din Ucraina, al acţiunilor agresive ale federaţiei Ruse în regiune şi a măsurilor NATO prin care se doreşte reconfigurarea posturii militare strategice de apărare şi descurajare a Alianţei, summitul NATO din Marea Britaniea reprezentat un reper pentru testarea solidarităţii Aliate nîn cee ace priveşte reafirmarea angajamentului pentru apărarea colectivă”.

În scrisoare se mai menţionază că pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite la summit trebuie constituite, pe teritoriul aliaţilor din Est (România, Bulgaria, Polonia şi cele trei ţări baltice), a Unităţilor de integrare a Forţelor NATO şi acceptarea ofertei României de constituire şi operaţionalizare a Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est.

“Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est va prelua coordonarea entităţilor Unităţii de integrare a Forţelor NATO dispuse pe teritoriul României şi Bulgariei, fiind în măsură să asigure comanda şi controlul într-o opreraţiune de tip art.5 în flancul de sud est al zonei de responsabilitatea NATO şi va fi pus la dispoziţia Alianţei începând cu anul 2016- capacitatea de operaţională iniţială şi în 2018- capacitatea operaţională fianlă”, se mai arată în scrisoare.

Secretarul Biroului Permanent, deputatul Nicolae Mircovici a precizat, luni, după şedinţa conducerii Camerei, că scrisoarea preşedintelui a fost trimisă Birourilor Permanente reunite deoarece Parlamentul este cel care trebuie să o aprobe.

“Solicitarea din partea preşedintelui Klaus Iohannis referitor la staţionarea şi constituirea de structuri străine militare pe teritoriul României, lucru pentru care se solicită aprobarea Parlamentului, a fost trimisă Birourilor Permanente reunite întrucât Parlamentul reunit urmează să hotărească în acest sens.Ideea este că se solicită realizarea a două structuri de forţă care să aibă locaţia pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti. Este vorba de Unitate de integrare a forţelor NATO şi este vorba de un comandament multinaţional de divizie, aceste două structuri urmând să aibă un număr de indicativ militar şi să fie conforme prevderilor militare în ceea ce priveşte constituirea şi funcţionalitatea lor”, a spus Mircovici.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img