Wednesday, February 4, 2026
-3.6 C
Bucharest

Presedintele Curtii Constitutionale explica decizia privind desemnarea premierului

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat la Antena 3 decizia Curții, după ce magistrații CCR au constatat, luni, că există un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi Parlament.

“Nu știu de unde s-a înțeles că noi în decizia noastră ne-am pronunțat că președintele nu putea să-l desemneze pe primul ministru Orban sau că președintele nu are voie să aleagă și să desemneze candidat pentru funcția de prim ministru orice altă persoană.

Ceea ce am spus noi este următorul lucru: potrivit Articolului 101, aliniatul 3 din Constituție, președintele, în caz de criză, după căderea unui guvern, propune Parlamentului candidat de prim ministru, dacă nu există un partid majoritar, o persoană care să fie degajată de dialogul dintre președinte și partidele politice, dialog care să indice o persoană capabilă să coaguleze o majoritate parlamentară care să formeze guvernul.

Deci, ceea ce am reproșat noi ca și existență a conflictului, este faptul că persoana nominalizată,  candidatul care a fost propus, nu a fost propus pentru a coagula un guvern, ci a fost propus – cum declară candidatul – ca să pice”, a spus Valer Dorneanu, în emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.

Magistraţii CCR au constatat, astăzi, că există un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi Parlament, astfel că sesizarea PSD a fost admisă, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, respectiv 7-2.

În urma acestei decizii a Curţii, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să convoace partidele la consultări şi să facă o nouă nominalizare de premier.

Decizia Curţii Constituţionale a venit cu o oră înaintea şedinţei de plen. Luni era ziua cea mare pentru Orban, asta pentru că la ora 16.00 era planificat plenul reunit, unde se urma să se dea votul pentru Guvern, cel mai probabil un vot de respingere, aşa cum vrea premierul.

Curtea Constituţională a discutat sesizarea conflictului între preşedintele Klaus Iohannis şi Parlament privind desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban în funcţia de premier.

După ce Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură, președintele Klaus Iohannis a decis să-l desemneze, din nou, pe Ludovic Orban pentru Palatul Victoria.

În perioada 17-19 februarie, miniștrii Cabinetului Orban au fost audiați în comisiile reunite ale Parlamentului, iar votul de învestire urma să fie dat luni, 24 februarie, într-un plen reunit de la ora 16.00.

Din cei 16 membri ai Executivului, doar patru au primit aviz pozitiv în forurile legislative de specialitate, și anume Nicolae Ciucă – Apărare, Bogdan Aurescu – Externe, Virgil Popescu – Economie și Adrian Oros – Fonduri Europene.

Sesizarea a fost făcut de Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Titus Corlăţean, preşedinte interimar al Senatului și a fost analizată de CCR în aceeaşi zi în care Guvernul Orban II cere un vot de respingere pentru cabinetul său.

Șefii celor două Camere ale Parlamentului îl acuză pe șeful statului, Klaus Iohannis, că și-a exercitat discreționar atribuțiile atunci când l-a desemnat, pentru a doua oară, pe Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru, după demiterea sa prin moțiunea de cenzură.

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img