Friday, October 30, 2026
12.4 C
Bucharest

Preşedintele instanţei supreme :”E greu de acceptat ideea”

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, susţine, referitor la o solicitare a CE din 2012, privind informaţii legate de anumite dosare de corupţie, că e greu de acceptat ca cineva din exterior să se intereseze de dosare aflate pe rol.

“Am citit şi eu lista şi recunosc că m-a surprins pentru că nu obişnuim noi, judecătorii, să ne interesăm de dosarele altui judecător şi e greu de acceptat ideea că altcineva, din exterior, se poate interesa de dosarele aflate pe rol. Am participat la numeroase misiuni MCV. Toate aceste sunt pregătite de Ministerul Justiţiei, nu există o comunicare directa ÎCCJ sau alte structuri şi misiunea MCV pentru că coordonatorul este Ministerul Justiţiei şi toata corespondenţele, temele de discuţie se derulază prin MJ. Am fost şi eu curioasă să vedem cam ce ascund arhivele nostre şi nu am găsit vreo adresa către noi prin care să ni se solicite relaţii cu privire la anumite dosare”, a declarat Cristina Tarcea la Antena 3.

Comisia Europeană a adresat, în martie 2012, o scrisoare ministrului Justiţiei de la acea vreme, Cătălin Predoiu, în care se cereau fişe cu privire la dosarele de corupţie, care să conţină informaţii privind calitatea inculpaţilor, etapele evoluţiei şi motivele amânărilor, potrivit unui document prezentat de Antena 3 în luna martie, scrie Mediafax.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img